La 70 de ani de la agresiunea nazistă asupra Poloniei, reflecţiile pontifului german Benedict al XVI-lea despre al Doilea Război Mondial

RV 01 sep 2009. Biserica din Germania şi Polonia "trebuie să ceară împreună pacea pentru noi şi pentru lumea întreagă": afirmă episcopii germani şi polonezi care au comemorat împreună, duminica trecută în catedrala catolică din Berlin, victimele celui de al Doilea Război Mondial la 70 de ani de la izbucnirea conflictului. Manifestările comemorative oficiale ale tristului eveniment au început marţi la Gdansk, în Peninsula Westerplatte, unde la 1 septembrie 1939 se declanşa agresiunea nazistă asupra Poloniei. Cu această ocazie reparcurgem pe scurt câteva reflecţii ale papei Benedict al XVI-lea despre ultimul conflict mondial.

O tragedie imensă care a semănat în lume distrugeri şi pierderi cum n-au mai fost niciodată. De mai multe ori în timpul pontificatului său Benedict al XVI-lea a amintit ororile celui de al Doilea Război Mondial, pe care Ioan Paul al II-lea l-a definit "o sinucidere a umanităţii". După vizionarea filmului despre viaţa lui Karol Wojtyla, în luna mai 2005, Pontiful de origine germană evidenţia cu aceste cuvinte răul pe care se baza esenţa ideologiei naziste:
• "Oridecâteori o ideologie totalitaristă calcă omul în picioare, umanitatea întreagă se află într-un grav pericol. Cu trecerea timpurilor, amintirile nu trebuie să se şteargă, dar trebuie să devină mai degrabă o lecţie severă pentru generaţiile noastre şi pentru cele viitoare. Avem obligaţia de a aminti, mai ales celor tineri, la ce forme de nemaiauzită violenţă pot ajunge dispreţul faţă de om şi încălcarea drepturilor sale" (Discurs, 19 mai 2005).

Şi în timpul nostru, este îndemnul Papei, trebuie să răsune cuvintele cuprinse în scrisoarea pe care episcopii polonezi au înmânat-o omologilor germani la încheierea Conciliului al II-lea din Vatican: "Iertăm şi cerem iertare". Pentru Benedict al XVI-lea răul poate fi depăşit numai prin iertare iar simbolul acestei reconcilieri este tocmai succesiunea la Catedra lui Petru a unui fiu al Germaniei după un fiu al Poloniei:
• "Cum să nu citim în lumina unui plan divin providenţial faptul că la catedra lui Petru după un Pontif polonez a urmat un cetăţean al acelei Ţări, Germania, în care regimul nazist a reuşit să se afirme cu mare virulenţă, atacând apoi naţiunile învecinate printre care, în special, Polonia? Ambii Pontifi, deşi pe fronturi opuse şi în situaţii diferite, au trebuit să cunoască în tinereţe barbaria celui de al Doilea Război Mondial şi a violenţei iraţionale a unor oameni împotriva altor oameni, a unor popoare împotriva altor popoare" (Discurs, 19 mai 2005).

Polonezul Karol Wojtyla şi germanul Joseph Ratzinger: doi oameni, doi Papi care în serviciul lor pentru Cristos şi omenire simt datoria de a merge la Auschwitz, în lagărul care reprezintă ororile celui de al Doilea Război Mondial. Aici, la 28 mai 2006, în mijlocul lagărului nazist de exterminare, Benedict al XVI-lea afirma:
• "Papa Ioan Paul al II-lea era aici ca fiu al poporului polonez. Eu sunt aici ca fiu al poporului german şi tocmai din acest motiv trebuie şi pot spune împreună cu el: 'nu puteam să nu vin aici'. Trebuia să vin. Era şi este o datorie în faţa adevărului şi a dreptului celor care au suferit, o datorie în faţa lui Dumnezeu, aceea de a fi aici ca succesor al lui Ioan Paul al II-lea şi ca fiu al poporului german – fiu al acelui popor asupra căruia un grup de criminali a preluat puterea datorită promisiunilor minciunoase, în numele perspectivelor de grandoare, pentru a recupera onoarea şi relevanţa naţiunii, cu previziuni de bunăstare, dar şi cu forţa terorii şi a intimidării, astfel încât poporul nostru a ajuns să fie folosit şi abuzat ca instrument al maniei lor de distrugere şi dominare. Da, nu puteam să nu vin aici" (Discurs, 28 mai 2006).

Aici, serviciul audio: