2009-08-29 19:34:30

Sâmbătă: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 29 august 2009) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Cardinalul secretar de Stat Tarcisio Bertone s-a aflat vineri la celebrările Marii Iertări de la L'Aquila: "îi îndemn pe toţi să contribuie la renaşterea deplină a acestui oraş", a spus prelatul vatican la predică. După Sfânta Liturghie, celebrată în afara lăcaşului de cult, cardinalul Bertone a prezidat ritul sugestiv de deschidere a Porţii Sfinte a Bazilicii 'Santa Maria di Collemaggio'. Corespondenţă de la trimisiul special Radio Vatican la L'Aquila.

- Încheiată la Rimini, pe coasta Mării Adriatice, cea de-a XXX-a ediţie a „Mitingului pentru prietenia între popoare” pe tema „Cunoaşterea este întotdeauna un eveniment". Circa 800 de mii, numărul de prezenţe în cele 7 zile ale manifestării. Situaţia creştinilor în Irak discutată în penultima zi. Fidel tradiţiei, mitingul a propus momente de ecumenism real şi de relaţii interreligioase cu exponenţi ai tradiţiei creştine ortodoxe, ai celei ebraice şi musulmane, animate de o sinceră voinţă de dialog în vederea convieţuirii paşnice în adevăr şi diversitate. În ultima carte a mons. Luigi Giussani „Aici şi acum” prezentată la încheierea Mitingului se citeşte că „omul care acţionează cu un minim de auto-conştiinţă, acţionează având un motiv ultim”. De aici, tema ediţiei Mitingului din 2010 care se va desfăşura la Rimini de la 22 la 28 august: „Natura care ne face să dorim lucruri mari este inima”.

- Încă o iniţiativă a credincioşilor catolici din Bucureşti pentru salvarea catedralei: Nouă zile şi nouă nopţi de rugăciune continuă. Începând de sâmbătă 29 august până luni 7 septembrie, la Catedrala „Sf. Iosif” din Bucureşti se face Adoraţie Euharistică Perpetuă pentru salvarea acestui lăcaş de suflet. La adoraţie participă credincioşi de toate vârstele oferind un timp din viaţa lor lui Isus prezent în Preasfântul Sacrament al altarului. Anunţul Arhiepiscopiei Romano-Catolice se încheie cu o precizare şi o invitaţie:„Timpul oferit lui Cristos în adoraţie nu este un timp pierdut. Câştigă acest timp!” „Salvaţi Catedrala Sf. Iosif!”

- Duminică lumea aminteşte persoanele dispărute cu forţa; de obicei este acţiunea unor guverne care folosesc şi caută să impună tăcerea dizidenţilor prin violenţă. Amnisty International lansează un apel pentru ratificarea Convenţiei împotriva dispariţiilor forţate.

- Filipine. Misionarii Cuvântului Divin, sau „Verbiţi” împlinesc 100 de ani de prezenţă şi activitate în Filipine. Au sosit în august 1909.

- Udine/ Italia. Dedicată „vieţii” cea de-a 27-a ediţie a „Pelerinajului celor Trei Popoare” la sanctuarul Sfintei Fecioare Maria a Harurilor din oraşul Udine. Sâmbătă dimineaţă peste o mie de credincioşi, italieni din Friuli, austrieci şi sloveni s-au rugat şi au cântat în limbile lor, îmbrăcaţi în costume tradiţionale tipice.

- Din actualitatea internaţională. Irak: cel puţin şapte persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 20 au fost rănite în două atentate în nordul ţării. La Kirkuk, cu ocazia Ramadanului, 50 de lideri religioşi musulmani şi creştini s-au reunit sâmbătă seară în catedrala catolică pentru a lansa un apel la reconciliere. Statele Unite: după două zile de omagiu public şi circa 50.000 de vizite la trupul neînsufleţit al senatorului Edward Ted Kennedy, funeralii solemne sâmbătă, la Boston, în bazilica Maicii Domnului; participanţi la ritul sacru, preşedintele Obama şi predecesorii săi Jimmy Carter, Bill Clinton şi George W. Bush. Înmormântarea, la Arlington, în Virginia, alături de fraţii săi John şi Robert Fitzgeral Kennedy.

- Consideraţii omiletice la Duminica a XXII-a din Timpul liturgic ordinar.

- Duminică 30 august, în calendarul liturgic bizantin român Duminica a 12-a după Rusalii - Tânărul bogat şi Sfinţii Alexandru, anul 336, Ioan, anul morţii 557 şi Pavel cel Nou, anul 784, patriarhi ai Constantinopolului; în calendarul roman sau latin, Duminica a XXII-a din Timpul liturgic ordinar şi Sfântul Felix, preot, martir la Roma la începutul secolului IV, căruia, pe Via Ostiense, în drum spre locul martirajului i s-a adăugat un creştin din mulţime care a cerut să fie şi el omorât pentru Cristos: este Sfântul Adauctus.








All the contents on this site are copyrighted ©.