2009-08-25 16:36:09

Papa acordă indulgenţa plenară pentru cei 800 de ani de la naşterea lui Pietro da Morrone, viitorul papă Celestin al V-lea. Interviu cu episcopul Molinari


(RV - 25 august 2009) Apropiata sărbătoare a Iertării Celestiniene - cunoscuta Perdonanza celestiniana, care va avea ca centru tradiţional oraşul L’Aquila, va fi trăită anul acesta de locuitorii regiunii Abruzzo cu sentimente cu totul deosebite. În ciuda rănilor provocate oraşului de cutremurul de pământ de la 6 aprilie, sunt aşteptate multe persoane la celebrările care se vor deschide în seara zilei de 28 august, în prezenţa cardinalului secretar de Stat, Tarcisio Bertone. Însă anul acesta „Perdonanza” - Iertarea celestiniană este evidenţiată şi mai mult de jubileul pentru cei 800 de ani de la naşterea lui Pietro da Morrone care a fost ales Papă în 1294 cu numele de Celestin al V-lea. Tribunalul de for intern „Penitenţiaria Apostolică” a acordat, în numele lui Benedict al XVI-lea, o indulgenţă plenară specială credincioşilor care în cursul Anului Celestinian, ce se va încheia pe 29 august 2010, se vor ruga în faţa rămăşiţelor pământeşti ale piosului Pontif, purtate în timpul Anului în diecezele din regiunile Abruzzo şi Molise.
 
Redacţia centrală a stat de vorbă cu arhiepiscopul de L’Aquila, mons. Giuseppe Molinari:
• Este un fapt pozitiv că există „Perdonanza”, Iertarea şi în acest an, în pofida necazurilor, şi în mod cert va fi o sărbătoare sobră, fără lucruri excesive, fără accesorii inutile. Poate această sărbătoare „Perdonanza” aşa sobră, redusă la esenţial, este cea care îi place mai mult Sfântului Celestin: Celestin voia să ne recheme asupra marelui adevăr al iubirii lui Dumnezeu, al iertării lui Dumnezeu, al reconcilierii, convertirii şi păcii. Şi aceasta iese mai bine în relief când nu mai sunt acele lucruri care riscă să distragă puţin atenţia de la ceea ce este mai important.

Cea de-a 715-ea celebrare a Iertării lui Celestin al V-lea aminteşte însă şi locuitorilor oraşului L’Aquila că istoria continuă
• Desigur. Sunt 715 ani de când se celebrează „Perdonanza” şi e frumos că reuşim să o celebrăm şi anul acesta, în pofida a toate, cu ajutorul pompierilor, a întregului personal însărcinat cu siguranţa care ne-au făcut disponibilă o parte din bazilica avariată de cutremur. Celebrările vor avea loc afară şi apoi, în grupuri mici, va fi posibilitatea de a intra şi trece prin Poarta Sfântă a bazilicii Sfânta Maria din Collemaggio.

Ce semnificaţie capătă prezenţa secretarului de Stat vatican la ceremonia de deschidere?
• Noi simţim în această prezenţă însăşi prezenţa Sfântului Părinte care ne-a făcut deja o mare onoare venind aici pe 28 aprilie, când încă tragedia cutremurului de pământ era recentă. Ne amintim toţi cuvântul său, umanitatea sa, faptul de a sta înainte de toate să asculte persoanele şi a le încuraja. Dar ne amintim şi când a vizitat Bazilica din Collemaggio devastată, când s-a oprit în faţa urnei Sfântului Celestin.

Ce a însemnat acel gest pentru atâtea persoane devotate lui Celestin al V-lea?
• Acel gest are atâtea semnificaţii. Pentru noi are semnificaţia unei devoţiuni, a unei admiraţii pe care papa Benedict o are pentru acest mare Papă care - e adevărat - în ochii istoricilor pare un papă care nu a repurtat mari succese: în fond, pontificatul său a durat puţine luni şi s-a încheiat cu o renunţare. Însă, acel scurt timp a fost o perioadă plină de lumină pentru Biserică, a fost o invitaţie pentru toată Biserica la a se reînnoi.

Va fi o sărbătoare „Prdonanza” deosebită, aceasta din 2009 şi pentru că anul acesta, cu această ocazie se deschide şi Anul Celestinian: ce însemnătate are atare jubileu?
• Şi aceasta este o împrejurare foarte frumoasă, deoarece fiind acest centenar al Sfântului Celestin toţi episcopii din regiunile Abruzzo şi Molise împreună am voit să subliniem jubileul celestinian tocmai cu această „peregrinatio”, peregrinare în toate diecezele acestor regiuni: desigur va fi o trecere a urnei Sfântului Celestin care va aduce har, mângâiere, care va retrezi credinţa…Nu va fi un fapt folcloric dar un apel la convertire şi reconciliere.

Şi cât de mult L’Aquila are nevoie de reconciliere azi?
• L’Aquila are atâta nevoie de reconciliere, la fel ca toţi. Mai ales în această perioadă de după cutremurul de pământ, există riscul unor sciziuni, divizări, conflicte şi această forţă împăciuitoare ne va servi fără îndoială nouă, oraşului nostru, comunităţii diecezane. Însă, dorim ca acest mesaj al lui Celestin să treacă dincolo de hotarele regiunilor Abruzzo şi Molise pentru a se extinde la întreaga naţiune, şi ajunge în întreaga lume. Căci, în fond, este însuşi mesajul Evangheliei.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3
 







All the contents on this site are copyrighted ©.