2009-08-25 16:39:37

Benedict al XVI-lea participanţilor la Săptămâna Liturgică Naţională: maeştri înţelepţi şi sfinţi să mărturisească lumii valoarea Milostivirii divine


(RV - 25 august 2009) Astăzi mai mult ca oricând este necesar un mod matur de a trăi şi celebra sacramentul Pocăinţei. Scrie, în numele papei Benedict al XVI-lea cardinalul Tarcisio Bertone, în mesajul trimis participanţilor la cea de-a 60-a Săptămână liturgică naţională italiană, care s-a deschis luni în oraşul Barletta din regiunea Apulia, la coasta Mării Adriatice. Textul secretarului de Stat vatican a deschis de fapt lucrările tradiţionalei adunări organizate ca în fiecare an de Centrul de Acţiune Liturgică. Papa formulează auspicii ca Săptămâna Liturgică „să contribuie la favorizarea unei reluări şi reînnoiri în celebrarea milostivirii şi în experienţa semnificativă a Iertării divine”.

Din Barletta, trimisul cotidianului Avvenire, Mimmo Muolo:
• Benedict al XVI-lea, aminteşte cardinalul, consideră „mai oportună ca oricând” alegerea temei din acest an: „Celebrarea Milostivirii. Lăsaţi-vă împăcaţi cu Dumnezeu”. Şi pentru că, la 35 de ani de la intrarea în vigoare pentru Biserica din Italia a noului Rit al Pocăinţei, - notează, „va fi interesant să se verifice dacă, dincolo de schimbarea rituală, s-a format o adecvată mentalitate teologică, spirituală şi pastorală”. În special, adaugă Pontiful în mesajul semnat de cardinalul Bertone, „în acest timp al nostru constituie una din priorităţile pastorale, aceea de a forma în mod corect conştiinţa credincioşilor, deoarece în măsura în care se pierde simţul păcatului, cresc din păcate formele sensului de culpă care se caută să se elimine prin remedii paleative insuficiente”.
De aceea, Benedict al XVI-lea invită pe toţi păstorii să însoţească spiritual experienţa reconcilierii, şi cu ajutorul „unei cateheze preliminare şi a unei cateheze mistagogice, de iniţiere, pentru aprofundarea sacramentului”. „E nevoie de maeştri de spirit înţelepţi şi sfinţi”, încheie Papa, indicând exemplul Sfântului Paroh de Ars, Ioan Maria Vianney. Despre toate acestea se vorbeşte până vineri 28 august prin intervenţia a numeroşi experţi în cadrul Săptămânii Liturgice Naţionale în oraşul italian Barletta.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.