2009-08-23 19:09:18

Duminică: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 23 august 2009) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Credinţa creştină scandalizează şi azi. Nu este de ajuns o adeziune superficială şi formală. Evanghelia cere să păşim împotriva curentului: a subliniat Papa la rugăciunea „Angelus” referindu-se la evanghelia liturghiei duminicale despre „pâinea vieţii coborâtă din cer”. Obiecţia ascultătorilor lui Isus „Cum poate acesta să ne dea trupul să-l mâncăm?”, este şi problema credincioşilor şi a oamenilor de azi. La întrebarea lui Isus: „Vreţi şi voi să plecaţi?”, trebuie să răspundem şi noi împreună cu Petru: "Doamne, la cine am putea merge? Tu ai cuvintele vieţii veşnice. Iar noi am crezut şi am ştiut că tu eşti Sfântul lui Dumnezeu”.

- Între pelerinii prezenţi la întâlnirea cu Papa duminică la Castel Gandolfo pentru rugăciunea mariană Îngerul Domnului s-a aflat şi sora Angela Bitiuşcă, din rândul călugăriţelor Oblate Asumpţioniste din dieceza de Satu Mare. A fost intervievată de reporterul nostru internaţional Alberto Goroni în legătură cu semnificaţia întâlnirii cu Papa, evlavia faţă de Maica Domnului în ţara noastră şi grija pentru familie în Biserica locală din România.

- Încheiate duminică în Ungaria celebrările pentru marcarea mileniului de la întemeierea diecezei de Pécs, de către Sfântul rege Şetfan: „Nu vă fie teamă, nici de societatea secularizată, nici chiar de slăbiciunea voastră”. Ea este premisa pentru ca voi să păşiţi cu smerenie şi cu iubirea lui Cristos în căutarea acelora care nu mai cunosc sau nu cunosc încă „Evanghelia”. A spus duminică dimineaţă în timpul Sfintei Liturghii cardinalul austriac Christoph Schönborn, arhiepiscop de Viena, trimisul special al Sfântului Părinte pentru încheierea celebrărilor mileniului diecezei de Pécs.

- Inaugurată la Rimini pe coasta Mării Adriatice cea de-a XXX-a ediţie a Mitingului pentru prietenia între popoare organizat de mişcarea „Comuniune şi Eliberare” având anul acesta ca temă „Cunoaşterea este întotdeauna un eveniment”. Mesaj al Papei adresat participanţilor prin secretarul de Stat, cardinalul Tarcisio Bertone. La Liturghia de deschidere duminică dimineaţă episcopul de Rimini, mons. Francisco Lambiasi a subliniat că „astăzi nu mai este posibil a fi creştini din obişnuinţă sau în mod convenţional, ci numai prin alegere. Iar alegerea lui Cristos poate avea aloc numai din îndrăgostire şi din convingere. În toate zilele auzim despre cineva care se retrage şi rupe contactele cu Biserica Domnului pentru că judecă cuvântul creştin prea greu. Cine nu crede în Isus nu cunoaşte realmente realitatea”.

- India. Privegheri şi rugăciuni la împlinirea unui an de la violenţele împotriva creştinilor din statul Orissa care au costat viaţa a cel puţin 123 de persoane. Celebrată duminică „Ziua păcii şi armoniei”, promovată de Conferinţa episcopală indiană, în scopul reunirii tuturor popoarelor de diferite religii pentru a găsi o cale de pace începând cu cea a dialogului, şi a rugăciunii pentru unitate şi pace.

- Tot duminică a fost marcată prima Zi europeană în amintirea victimelor stalinismului şi nazismului. S-au împlinit la 23 august 70 de ani de la semnarea Pactului de neagresiune între URSS şi Germania nazistă. O înţelegere încheiată între cele două principale sisteme totalitare din secolul al XX-lea care a precedat cel de-al II-lea Război mondial. Parlamentul european a ales data de 23 august spre a propune o Zi europeană pentru comemorarea victimelor regimurilor totalitare în mod imparţial. Dacă al II-lea Război mondial a extirpat două importante forme de totalitarism autoritar precum nazismul şi fascismul, acest conflict a întărit stalinismul, comunismul de tip sovietic care şi astăzi cunoaşte numeroase forme de totalitarism mai mult sau mai puţin clare sau transparente.

- Duminică, a fost marcată de asemenea Ziua internaţională a amintirii traficului de negri şi abolirii sale: era între 22 şi 23 august 1791. Sclavii africani au organizat o insurecţie la Santo Domingo marcând începutul unui lung proces de abolire a traficului transatlantic. Au trecut 200 de ani de la acel eveniment dar şi astăzi 175 de milioane de persoane sunt vândute în fiecare an, constrânse la munci forţate sau prostituţie.

- Italia. La Barletta, începând de luni 24 august, cinci zile de reflecţie pe tema „Celebrării milostivirii” în centrul Săptămânii Liturgice Naţionale.

- Din actualitatea internaţională: Grecia. Atena ameninţată de flăcări . Focul scăpat de sub control face ravagii în apropierea capitalei. Grecia a cerut ajutorul Franţei şi Italiei pentru a putea pune capăt unui incendiu de pădure devastator din estul Atenei. Incendiul izbucnit sâmbătă a ajuns la porţile capitalie elene, în periferia de nord a oraşului. Peste 500 de pompieri şi 300 de militari sunt angajaţi în operaţiunile de stingere a focurilor. Pentru moment nu sunt semnalate victime.

- Luni 24 august, în calendarul liturgic bizantin român Sfântul Eutihiu, episcop, martir; în calendarul roman sau latin Sfântul Bartolomeu, apostol şi Sfânta Ioana Antida Thouret, fecioară, Franţa, anii 1765 - 1826, întemeietoarea Congregaţiei „Surorile Carităţii”, prezente şi în România.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.