2009-08-22 15:03:26

Succesorul lui Petru: Tineri, învăţaţi de la Preasfânta Fecioară Maria, Regină, calea umilinţei!


(RV – 22 august 2009) 22 august: Biserica celebrează memoria Preasfintei Fecioare Maria, Regină. O sărbătoare instituită de papa Pius al XII-lea în 1955, pe 31 mai şi apoi mutată – odată cu reforma liturgică – pe 22 august, la doar câteva zile de solemnitatea Adormirea Maicii Domnului, şi aceasta pentru a apropia regalitatea Preacuratei de glorificarea ei în cer. O regalitate – a afirmat Benedict al XVI-lea – strâns legată de umilinţa Maicii Domnului.

Preasfânta Fecioară Maria este Regină – subliniază Succesorul lui Petru – pentru că îl preamăreşte pe Domnul, adică proclamă măreţia lui Dumnezeu, nu a ei înşişi:

„Faptul că era umilă, acest lucru Dumnezeu l-a apreciat mai mult ca orice” a spus Sfântul Părinte în omilia cu ocazia întâlnirii tinerilor, la Loreto, pe 2 septembrie 2007, ocazie cu care a lansat tinerilor acest mesaj:
•”Dragi tineri, nu urmaţi calea orgoliului dar pe cea a umilinţei. Mergeţi împotriva curentului: nu ascultaţi vocile interesate şi convingătoare care azi – din multe părţi – propagă modele de viaţă fondate pe aroganţă, violenţă, prepotenţă şi succes cu orice preţ; fondate pe aparenţă, pe „a avea” în defavoarea lui „a fi”. Nu vă fie teamă să apăreţi diferiţi şi să fiţi criticaţi pentru ceea ce poate părea purtător de insucces sau înafara modei: cei de o vârstă cu voi, în special cei care par mai departe de mentalitatea şi de valorile Evangheliei, au o profundă nevoie de a vedea pe cineva care îndrăzneşte să trăiască după plinătatea umanităţii manifestate de Isus Cristos. Calea umilinţei, dragi prieteni, nu este aşadar o cale a renunţării, ci una a curajului”.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.