Anul Sfinte Preoţii. Mons. Masciarelli: mai multă atenţie faţă de preoţii în vârstă

(RV - 19 august 2009) Preoţii sunt un „imens dar” nu doar pentru Biserică, dar şi pentru umanitate. Afirmă Benedict al XVI-lea în Scrisoarea pentru proclamarea Anului sacerdotal, Anul Sfintei Preoţii care se va încheia la 19 iunie 2010.

Despre însemnătatea preoţiei să ascultăm mărturia mons. Michele Giulio Masciarelli, profesor la Facultatea Teologică Pontifcală „Marianum” şi la Institutul teologic pentru regiunile italiene Abruzzo şi Molisse din Chieti:
• „Cum spune parohul de Ars: „odată luat preotul, cade creştinismul”. Preoţia este părintele Euharistiei. Euharistia nu se face de la sine. Ar putea rămâne pe seama laicilor, care ar putea spune ore întregi, zile, săptămâni şi ani: „Acesta este trupul meu” şi nu s-ar întâmpla niciodată. Ar putea spune: „Acesta este sângele meu” şi nu s-ar realiza niciodată. Puteri mântuitoare de acest fel, preotul are două: puterea euharistică - aceea de a transforma o bucată de pâine în Trupul lui Cristos şi puţin vin în Sângele lui Cristos - şi aceea de a transforma un păcătos într-un sfânt, în sacramentul iertării, al Reconcilierii.

Fidelitatea lui Cristos şi fidelitatea preotului este tema Anului Preoţiei. Ce obiective indică preotului asemenea bogăţie?
• „Înainte de toate, fidelitatea lui Cristos este deplină. Aceasta nu trebuie să-l înfricoşeze pe preot, deoarece fidelitatea lui Cristos este o resursă. Isus completează ceea ce lipseşte în noi. Fidelitatea lui Isus însă, este o fidelitate de răspuns la cea a Tatălui. Mi-ar plăcea să fie subliniată această fidelitate extremă pe care Dumnezeu a avut-o cu noi, prin Crucea sa. Fidelitatea maximă a Tatălui este aceea de a fi dat Fiului posibilitatea de a se exprima în plinătate, cu Crucea, în mod filial. Deci, Fiul este martor tocmai prin Crucea însăşi. Este o slujire cu două fidelităţi: cea a Tatălui şi cea a Fiului. Există apoi marea fidelitate a Tatălui în Înviere: a treia zi Fiul învie. Cea dintâi fidelitate a preotului este de a participa la acest dialog de fidelitate dintre Tatăl şi Fiul. Apoi preotul are şi fidelitatea faţă de Biserică. Sunt obligaţiile pe care le-a asumat prin hirotonire: celibatul, ascultarea faţă de episcop, voinţa de a realiza în viaţa sa misterele pe care le celebrează la altar. Este şi o a treia fidelitate, cea faţă de om şi mai mult încă faţă de Creaţie. Trebuie ca preotul să fie şi profet şi înfăptuitor al acelui legământ al creaturilor.

Papa cheamă şi preoţii catolici la o mărturie puternică şi incisivă în lumea de azi…
• „Ceea ce se predică trebuie căutat să se trăiască. Ceea ce se celebrează la altar, trebuie şi mărturisit. Preoţii credincioşi înving asupra infidelităţii. Acest lucru este important. Există şi culorile strălucitoare ale Bisericii. Nu este doar negrul; există şi albul, culoarea aurie, roşul - culoarea mărturie - şi martirajul zilnic de culoare albă. Este ceea ce mulţi preoţi trăiesc zilnic în slujirea pastorală normală care , consider, influenţează cel mai mult. Creştinismul este şi cel al zilelor obişnuite şi îmi place să subliniez această muncă umilă şi ascunsă a preoţilor, ce nu bate la ochi. Mi-aş permite să spun un lucru: e nevoie de mai multă atenţie faţă de preoţii în vârstă deoarece ei sunt un semn. Nu e nevoie ca preotul să fie musculos şi mereu tânăr. Da este „semn” şi atunci când vârsta este spre apus. Mântuirea trece şi prin semnul unui om slab şi fragil.

Aici serviciul audio: