Absolutismul tehnicii neagă demnitatea omului şi dezvoltarea integrală a persoanei: comentariul prof. Lucio Romano (Italia) despre enciclica socială "Caritas in veritate"

RV 18 aug 2009. Pentru realizarea unui progres autentic, este urgentă "educaţia la responsabilitatea etică în folosirea tehnologiei": afirmă Benedict al XVI-lea în enciclica socială "Caritas in veritate", al cărei ultim capitol vorbeşte despre "dezvoltarea popoarelor şi tehnologia". Sfântul Părinte subliniază că "atrasă de simpla operaţiune tehnică, raţiunea fără credinţă este destinată să se amăgească cu iluzia propriei atotputernicii". Apoi adaugă: cercetările pe embrionii umani şi clonarea umană sunt sprijinite de actuala cultură a "demitizării generale" care îşi închipuie că a dezvăluit orice taină a vieţii.

Despre reflecţiile Papei din enciclica socială, redacţia centrală l-a contactat pe prof. Lucio Romano, medic ginecolog la universitatea din Napoli şi preşedinte al asociaţiei "Ştiinţă şi Viaţă":
• "Papa atrage atenţia tuturor asupra problemei, extrem de percepută, cu privire la modul în care tehnica reprezintă astăzi un element ce trebuie luat în consideraţie, ţinând cont şi de trecerea epocală de la globalizarea ideologiilor la un fel de globalizare a tehnologiei. Fiind problema tehnicii o chestiune de ordin social, este inevitabil ca în această calitate să recheme atenţia asupra chestiunii antropologice. Prin aceasta atingem inima problemei: vedem practic că Papa nu respinge tehnica în sine, ci, atunci când tehnica reprezintă negarea omului sau depăşirea omului într-o optică distructivă. Papa sprijină tehnica ce se îmbogăţeşte cu semnificaţie şi valori. Or, sensul şi valorile nu pot fi descoperite decât în dimensiunea esenţial umană, la punctul unde libertatea se întâlneşte cu responsabilitatea".

Papa subliniază şi pericolul reprezentat de tentaţia omului de a crede că se poate crea de unul singur având mijloacele tehnice de a se reproduce. Nu este aici o actualizare a mitului lui Prometeu? Răspunde prof. Lucio Romano:
• "Este tentaţia prin care omul încearcă dintotdeauna să practice aşa numita 'autopoiesis', de a se crea de unul singur. Omul care se produce pe sine, omul care se reproduce pe sine prin mijloace tehnice crede că este patronul universului. Acest element devine şi mai important când vedem că se confruntă două forme de raţionalitate, după cum a rechemat atenţia noastră Sfântul Părinte. Este, pe de o parte, raţiunea care se deschide spre transcendenţă, iar pe de alta, o raţiune care se închide în imanenţă. Tehnica ce se sprijină numai pe mijloacele proprii şi se autogratifică are la bază o raţiune închisă în imanent, care nu merge dincolo de dimensiunea orizontală şi, neluând în seamă un adevăr transcendent, neagă însăşi demnitatea fiinţei umane. Credinţa şi raţiunea, de aceea, se ajută reciproc. Dacă noi izolăm dimensiunea tehnică în sine, aceasta riscă să degenereze în tehnicismul pur; la fel şi credinţa, fără dimensiunea raţiunii, riscă să cadă în fideismul pur. Dar dacă ţinem împreună credinţa şi raţiunea, acestea ne dau posibilitatea de a recunoaşte adevărul".

Benedict al XVI-lea afirmă că în timpurile noastre câmpul de luptă dintre absolutismul tehnicei şi responsabilitatea morală a omului este domeniul bioetic...
• "Se cere ca bioetica să facă referinţă la antropologie, la o antropologie de orientare personalistă, cu siguranţă, unde există apărarea şi tutela vieţii de la concepere pînă la moartea naturală, şi nicidecum o bioetică fondată pe pretenţia de autodeterminare absolută. Credem că respectul demnităţii umane vine dintr-o bioetică ce ţine cont de persoana umană în toate aspectele ei, o bioetică ce ştie să respecte aşteptările omului şi dreptul la cercetare ştiinţifică, dar care să nu fie substitutivă respectului şi demnităţii fiinţei umane".

Aici, serviciul audio: