2009-08-09 18:29:25

Duminică: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 9 august 2009) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Castel Gandolfo. Lagărele naziste şi nihilismul contemporan sunt o consecinţă a negării lui Dumnezeu. Martirii ne arată că iubirea învinge moartea. A afirmat papa Benedict al XVI-lea la întâlnirea duminicală cu credincioşii, pelerini şi turişti, reuniţi la amiază în curtea Palatului apostolic dar şi în piaţa din faţa reşedinţei pontificale din Castel Gandolfo pentru recitarea rugăciunii „Îngerul Domnului”. În Anul sacerdotal Papa a propus mai ales preoţilor o altă serie de sfinţi, în mare parte martiri, comemoraţi în luna august.

- În economie ca şi în politică, Europa are nevoie să-şi regăsească sufletul creştin: a subliniat arhiepiscopul Angelo Amato, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor într-o lecţie ţinută la universitatea catolică „Notre Dame” din statul american Indiana, publicată de cotidianul L’Osservatore Romano. „O Europă creştină - a observat prelatul - ar respecta drepturile tuturor cetăţenilor, care cred şi care nu cred, creştini şi necreştini”.

- Vestirea lui Cristos este primul factor al dezvoltării umane. Greu de înţeles şi de acceptat, dar o dovedeşte şi economia de comuniune încurajată de papa Benedict al XVI-lea în enciclica socială „Caritas in veritate - Iubirea în adevăr”, publicată cu o lună în urmă. Documentul a suscitat un extraordinar interes la nivel mondial şi întrunit consensuri transversale, devenind un best seller în numeroase ţări. Din păcate, interes prea puţin dacă nu deloc, în România.

- Spania. A început duminică pelerinajul tinerilor franciscani europeni spre Santiago de Compostela în Spania. Era în anul 1214 când Sfântul Francisc se ducea în pelerinaj în Spania la mormântul apostolului Iacob. La aproape 800 de ani şi în aşteptarea celebrărilor, în 2010, a Anului Compostelan, circa o mie de tineri franciscani din Bătrânul Continent reparcurg pe jos vechiul drum spre Santiago. Este vorba de al doilea Miting franciscan european care început duminică 9 se va încheia sâmbătă 15 august şi prevede un calendar bogat în activităţi, celebrări liturgice, momente de sărbătoare, spaţii de formare în jurul valorilor credinţei, păcii, atenţiei faţă de cei mai din urmă şi ocrotirii creaţiei. Sunt aşteptaţi la miting ministrul general al Fraţilor Minori, părintele Josè Rodriguez Carballo şi arhiepiscopul de Tegucigalpa, în Honduras, cardinalul Oscar Rodriguez Maradiaga.

- India. „Fă altora ceea ce ai vrea să ţi se facă ţie”: Regula de aur este în centrul Congresului mondial al „Adolscenţi pentru Unitate”, ramura tânără a Mişcării Focolarelor, care se desfăşoară în aceste zile la Coimbatore în statul indian Tamil Nadu. Tineri catolici focolarini trăiesc o experienţă de împărtăşire cu cei hinduşi din instituţia gandhiană „Shanti Ashram”. La eveniment participă şi adolescenţi musulmani şi sikh.

- Japonia. În urmă cu 64 de ani bombardamentul atomic asupra oraşului Nagasaki de către americani în timpul celui de-al II-lea Război mondial.. Este urgentă interzicerea armelor nucleare: apel al primarului oraşului nipon, ras la sol după trei zile de la lansarea primei bombe atomice asupra oraşului Hiroshima.

- Gambia. „Iubiţi cultura lumii voastre. După studii, întoarceţi-vă acasă şi contribuiţi la dezvoltarea naţiunilor voastre”. Este apelul lansat tinerilor africani de cea de-a 12-a adunare plenară a episcopilor din Africa occidentală anglofonă - care cuprinde episcopii catolici din Gambia, Sierra Leone, Liberia, Ghana şi Nigeria - încheiată sâmbătă 8 august la Banjul în Gambia pe tema fenomenului „migraţiei tinerilor” din regiune.

- Sri Lanka. Pace şi reconciliere. Acestea sunt obiectivele apropiatului pelerinaj anual la sanctuarul Sfintei Fecioare Maria din Madhu, în Sri Lanka în program la 15 august de solemnitatea Adormirii Maicii Domnului la care Biserica locală se pregăteşte prin rugăciuni speciale dedicate păcii în toate diecezele.

- Brazilia. Parohiile braziliene celebrează începând de duminică 9 august „Săptămâna naţională a familiei” dedicată temei „Familia, Biserica domestică este calea uceniciei creştine”.

- Din actualitatea internaţională: Iran. Fostul preşedinte reformator Mohammad Khatami şi cei doi candidaţi ai opoziţiei Mir Hossein Moussavi şi Mehdi Karoubi, ar trebui să fie „judecaţi şi pedepsiţi” pentru rolul lor în contestaţia post-electorală, a afirmat un responsabil al Gărzilor revoluţionare „Pasdaran”.

- Procesul de la Teheran, în care sunt judecaţi o profesoară universitară franceză şi doi angajaţi locali ai ambasadelor Franţei şi Marii Britanii din Iran, este un act împotriva întregii Uniuni Europene şi va fi "tratat în consecinţă", a declarat sâmbătă preşedinţia suedeză a UE.

- New York. Dezastru aviatic: bilanţul 9 morţi. Un avion de mici dimensiuni şi un elicopter s-au ciocnit în aer, sâmbătă la ora locală 12, deasupra râului Hudson. La bordul celor două aparate de zbor se aflau nouă persoane, trei în avion şi şase în elicopter, între care 5 turişti italieni. Nu se cunosc pentru moment cauzele dezastrului. Potrivit martorilor, vizibilitatea era foarte bună iar „avionul părea în afara controlului”. Este cea mai teribilă ciocnire din istorie între un elicopter şi un avion petrecută vreodată deasupra Manhattanului, a declarat primarul oraşului Michael Bloomberg.

- Chişinău. Cele patru partide necomuniste care au obţinut majoritatea în Parlamentul de la Chişinău în urma alegerilor din 29 iulie au anunţat constituirea Coaliţiei de guvernare “Alianţa pentru Integrare Europeană”. Liderii Partidului Liberal Democrat (PLDM), al Partidului Liberal (PL), al Partidului Democrat (PDM) şi cel al Alianţei Moldova Noastră (AMN) urmează să stabilească programul de guvernare şi să deschidă dialogul cu Partidul Comuniştilor (PCRM), în vederea obţinerii numărului de voturi necesar alegerii preşedintelui ţării.

- Bethleem. Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a fost reales sâmbătă la conducerea partidului laic Fatah, în cea de-a cincia zi a primului său Congres din ultimii 20 de ani, marcat de dezbateri aprinse privind modalităţile de revitalizare a acestei formaţiuni. Cei aproximativ 2.000 de delegaţi, care participau la Congres în oraşul Bethleem, din Cisiordania, au votat în unanimitate, prin ridicarea mâinii, pentru Abbas, a anunţat preşedintele Congresului, Othman Abu Gharbiye. Alegerea unui Comitet central cu 21 de membri şi a unui Consiliu revoluţionar cu 120 de membri, care trebuia să aibă loc vineri, apoi sâmbătă, s-a desfăşurat în final duminică dimineaţă, au declarat reprezentanţi ai mişcării.

- Luni 10 august, în calendarul liturgic bizantin român la fel ca în calendarul roman sau latin Sfântul Laurenţiu, diacon, martir la Roma în anul 258. Novenă de pregătire la solemnitatea Adormirii Maicii Domnului.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.