2009-07-31 18:37:00

Vineri: sumarul emisiunii şi alte informaţii


(RV - 31 iulie 2009) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Între Bonaventura şi Toma: Papa pe 6 septembrie la Viterbo şi Bagnoregio. A fost făcut cunoscut vineri de Sala de presă a Sfântului Scaun programul detaliat al vizitei.

- Sfântul Părinte a acceptat vineri renunţarea la oficiul de auxiliar al arhidiecezei de Birmingham în Marea Britanie, prezentată pentru limită de vârstă de mons. Philip Pargeter.

- Va fi lansat în toamnă un compact disc muzical cu vocea papei Benedict al XVI-lea; intervenţiile Sfântului Părinte vor cuprinde înregistrări din arhiva Radio Vatican cu texte din diferite discursuri şi rugăciuni; printre acestea, cântarea antifonului marian pascal "Regina Coeli" – "Bucură-te, Regina Cerului".

- Biserica Catolică îl aminteşte la 31 iulie în calendarul roman sau latin pe sfântul Ignaţiu de Loyola, preot, întemeietor al Societăţii lui Isus sau al Ordinului iezuit. Sfântă Liturghie solemnă, vineri seară, celebrată de prepozitul general al iezuiţilor pr. Adolfo Nicolás, în sanctuarul "Chiesa del Gesù" din Roma, unde se păstrează rămăşiţele pământeşti ale sfântului. Cu noi, părintele iezuit Giuseppe Balducci care afirmă: "Societatea lui Isus trebuie să fie întotdeauna atentă la viaţa lumii şi la ceea ce se întâmplă cu adevărat în lume. Nu trebuie să rămânem blocaţi la mesajul de acum câteva secole în urmă".

- Postul Sfintei Maria. Pregătire spirituală la solemnitatea Adormirii Maicii Domnului sau a Ridicării Sfintei Fecioare Maria cu trupul şi sufletul la cer se traduce în contemplarea glorioasă a Aceleia care, cum spune Conciliul Vatican II, este „semn de mângâiere şi de neclintită speranţă pentru pelerinajul poporului lui Dumnezeu". La Roma, celebrarea liturgică bizantină, cu oficiul invocaţiilor către Fecioara Maria, adaptat la liturgia romană - se ţine de mai bine de 35 de ani în bazilica "Sfânta Maria in Via Lata" pe via del Corso. Celebrarea are loc în fiecare seară, de la 1 la 14 august între orele 21.30 şi 22.30.

- Premiul record de 113 milioane de euro al loteriei italiene să fie destinat sinistraţilor din Abruzzo: este propunerea unui preot care combate camăta, înaintată ministerului economiei de la Roma; prelatul italian afirmă că în aceste vremuri de criză, cursa nebună la jocurile de noroc devine cealaltă faţă a sărăciei.

- Spania. A fost prezentat joi logoul Zilei Mondiale a Tineretului de la Madrid care se va desfăşura în 2011 pe o temă inspirată din Scrisoarea Sfântului Paul către Coloseni: „Înrădăcinaţi şi zidiţi în Cristos, tari în credinţă” (Cf Col 2,7).

- Assisi. Şi anul acesta începând de la ora 12, sâmbătă 1 august şi toată ziua de duminică 2 august, oraşul Sfântului Francisc va celebra „Sărbătoarea Iertării de la Assisi”, cunoscuta „Porţiuncula”. Credincioşii din toată lumea pot dobândi Indulgenţa plenară în condiţiile obişnuite în bisericile parohiale şi franciscane. Este o practică aprobată de papa Onoriu al III-lea la cererea Sfântului Francisc şi iniţiată la 2 august 1216.

- India: ucis, un preot catolic în statul Karnataka. Biserica zguduită de omorârea părintelui James Mukalel. Trupul său, fără viaţă şi gol, a fost găsit joi de-a lungul unei străzi în apropiere de oraşul Mangalore, în statul Karnataka.

- Vietnam. Guvernul neagă violenţele împotriva a doi preoţi, dintre care unul este în comă. Dieceza de Vinh solicită eliberarea celor 7 catolici arestaţi pentru că au instalat un cort, ca loc de rugăciune, în faţa ruinelor bisericii lor.

- Canada. Episcopii canadieni spun ’nu’ legii asupra legalizării sinuciderii asistate şi eutanasiei. Eutanasia şi sinuciderea asistată sunt antitezele a ceea ce ar trebui să stea în centrul civilizaţiei umane: încredere, stimă, participare şi solidaritate, bazate pe respectarea fiecărei vieţi umane”, se arată într-o scrisoare adresată episcopilor canadieni de arhiepiscopul de Winnpeg, mons. Vernon James Weisgerber, preşedintele Conferinţei episcopilor catolici din Canada, invitând comunităţile catolice să-şi exprime punctul lor de vedere asupra chestiunii direct membrilor Parlamentului.

- Argentina. Valul de frig care loveşte de câteva zile ţara sud-americană pune la grea încercare pe cei lipsiţi de adăpost. În alertă, organizaţia locală Caritas.

- Sâmbătă 1 august, în calendarul liturgic bizantin român, Scoaterea Sfintei Cruci; Cei 7 prunci Macabei, mama lor Salome şi învăţătorul lor Eleazar, martiri, secolul II înainte de Cristos; în calendarul roman sau latin Sfântul Alfons Maria de Liguori, episcop şi învăţător al Bisericii, Italia, anii 1696-1787, întemeietor al Congregaţiei Preasfântului Răscumpărător, ai cărei membri sunt cunoscuţi cu numele de „Părinţii Redempotrişti”; totodată, prima sâmbătă a lunii închinată cinstirii Inimii Neprihănite a Mariei.








All the contents on this site are copyrighted ©.