2009-07-31 16:02:42

Sfântul Ignaţiu de Loyola şi semnele timpurilor: reflecţia pr. G. Bellucci în comemorarea liturgică a sfântului


RV 31 iul 2009. Biserica Catolică îl aminteşte la 31 iulie în calendarul roman sau latin pe sfântul Ignaţiu de Loyola, preot, întemeietor al Societăţii lui Isus sau al Ordinului iezuit. Vineri seară, prepozitul general al iezuiţilor pr. Adolfo Nicolas, a prezidat Sfânta Liturghie la Roma în sanctuarul "Chiesa del Gesù", unde se păstrează rămăşiţele pământeşti ale sfântului.

Născut în 1491 în Ţara Bascilor, Ignaţiu a participat de tânăr la mai multe campanii militare. În 1521, constrâns la odihnă după ce a fost rănit în timpul apărării oraşului Pamplona, a început să citească singurele cărţi din casa de recuperare: viaţa lui Isus şi vieţile sfinţilor. Impresia lăsată de aceste pagini a fost decisivă pentru vocaţia sa. Se hotărăşte să-l urmeze pe Cristos şi, după ce a primit aprobarea papei Paul al III-lea, întemeiază în 1540 "Societas Jesu", "Societatea lui Isus", cunoscută şi sub numele de ordinul iezuit. A murit la Roma la 31 iulie 1556.

Dispreţuiţi de Voltaire dar admiraţi de Eminescu, iezuiţii continuă şi astăzi spiritul Sfântului Ignaţiu în diferitele domenii ale culturii şi în viaţa Bisericii. Redacţia centrală l-a contactat în acest sens pe părintele iezuit Giuseppe Bellucci, directorul Biroului de presă şi informaţii al Curiei Generale a Societăţii lui Isus.

Ce învăţătură lasă Bisericii şi creştinilor de astăzi Sfântul Ignaţiu? Răspunde pr. Bellucci:
• "Prima lecţie se referă la disponibilitatea de a asculta vocea lui Dumnezeu, inspiraţiile care vin de Sus. Sfântul Ignaţiu a avut curajul să rupă monotonia vieţii în urma unei întâmplări exterioare, când a fost rănit la Pamplona, şi să-şi schimbe radical viaţa pentru a se dărui în întregime Domnului".

De la un serviciu de natură militară, la unul de natură spirituală. Cum privesc iezuiţii la o societate tot mai distrată şi sufocată de fenomenul secularismului?
• "Este important pentru Societatea lui Isus să fie întotdeauna atentă la viaţa lumii, la ceea ce se întâmplă în lume. Nu trebuie să rămânem blocaţi la mesajul de acum câteva secole în urmă. Trebuie să găsim noi căi prin care să răspundem la noile exigenţe din zilele noastre. Cu alte cuvinte, să ne întrebăm: dacă Ignaţiu ar fi astăzi aici, care ar fi îndrumările sale?".

Experienţa spirituală a Sfântului Ignaţiu este cuprinsă în practica aşa numitelor "exerciţii spirituale". Sunt ele destinate numai călugărilor iezuiţi? Răspunde pr. Bellucci:
• "Exerciţiile Spirituale au fost sursa iniţială de inspiraţie pentru Sfântul Ignaţiu, pentru tovarăşii săi şi pentru iezuiţii din timpul nostru. De altfel, fiecare iezuit face de două ori în viaţă luna de exerciţii spirituale ca parte integrantă din formarea sa, iar în fiecare an, iezuiţii au obligaţia de a face cel puţin opt zile de exerciţii spirituale. Dar dincolo de aspectul practic, cred că exerciţiile spirituale rămân un aspect decisiv pentru discernământul spiritual, pentru a înţelege încotro vrea să ne conducă Domnul atât la nivel personal cât şi al Societăţii".

La 500 de ani de la întemeire, cum răspunde Societatea lui Isus la noile provocări ale lumii contemporane?
• "Spiritul fundamental rămâne mereu acelaşi, este cel al Sfântului Ignaţiu. Problema este cum să păstrăm această deschidere universală, cum să descoperim semnele timpurilor şi să dăm răspunsuri noi dar cu spiritul dintotdeauna şi ţinând cont de aşteptările omul de astăzi".

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.