2009-07-25 14:13:09

„Caritas in veritate”: „Cine este omul de slujit?” – editorialul părintelui Federico Lombardi la rubrica săptămânală „Octava Dies”


(RV – 25 iulie 2009) Părintele Federico Lombardi ne propune în această săptămână, la editorialul „Octava Dies” o reflecţie asupra abordării omului din punct de vedere antropologic şi teologic în enciclica socială a lui Benedict al XVI-lea, reflecţie pe care v-o propunem spre ascultare: „Enciclica „Caritas in veritate” a avut şi continuă să aibă un larg ecou în lume, cu numeroase comentarii în multe şi diverse limbi. Profunditatea abordării antropologice şi teologice, multiplicitatea şi actualitatea temelor tratate dau efectiv ocazia unei ample game de aprofundări, în general destul de pozitive. Comentariile reflectă că – în ciuda crizei pe care o traversăm – enciclica oferă un mesaj de speranţă: umanitatea are misiunea şi mijloacele de a transforma lumea şi de a face să crească justiţia şi iubirea în relaţiile umane şi în domeniul social şi economic.
Dar dacă progresul trebuie să fie pus în slujba omului şi a tuturor oamenilor nu se poate fugi de o întrebare mai profundă: Cine este omul de slujit?
Aici – şi acesta este unul din aspectele originale ale enciclicei – orizontul se lărgeşte la teme care nu au fost abordate în precedentele enciclice sociale: apărarea vieţii, viziunea asupra sexualităţii şi a familiei.
Asupra acestor teme, Papa merge încă o dată – în mod curajos – împotriva curentului în comparaţie cu tendinţele culturale foarte răspândite azi, dacă nu chiar dominante. Dar şi aceste părţi ale enciclicei sunt esenţiale: trebuie citite şi luate în serios ca părţi ale unui discurs unitar. Biserica oferă tuturor cu francheţe viziunea sa asupra omului, pentru că este convinsă că acesta este modul cel mai bun de a sluji binele omului”.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.