În urmă cu 40 de ani, omul pe Lună. Cuvintele papei Paul al VI-lea

(RV - 20 iulie 2009) Se împlinesc 40 de ani de când omul a realizat una dintre cele mai importante etape ale cuceririi spaţiului cosmic. La data de 21 iulie 1969, în relativ scurta, dar impresionanta epopee a zborurilor spaţiale, la numai 12 ani de la lansarea primului satelit artificial al Pământului, omul a păşit în premieră pe suprafaţa Lunii. Este un mic pas pentru om, dar un salt gigantic pentru omenire, au fost cuvintele transmise în eter de astronautul Neil Armstrong, primul pământean care a atins solul lunar.

În cadrul misiunii Apollo-11, nava spaţială Columbia a efectuat zborul între 16 - 24 iulie 1969, având echipajul compus din: Neil A. Armstrong - comandantul misiunii; Michael Collins - pilotul modulului de serviciu; Edwin E. (Buzz) Aldrin Jr. - pilotul modulului lunar Eagle. Misiunea a durat 195 ore (8 zile) 18 minute 35 secunde, iar staţionarea pe Lună a durat 21 ore 36 minute 21 secunde. Activitatea extravehiculară a durat 2 ore 36 minute 21 secunde. Au fost recoltate 22 kilograme de roci selenate. Modulul de serviciu a efectuat 30 de revoluţii selenare.

Totul s-a petrecut la ora 5.57 (ora României) din 21 iulie 1969 când Neil Armstrong pune piciorul şi lasă prima urmă umană pe suprafaţa lunară, al doilea pas, apoi un altul, apoi o plimbare de circa 2 ore, practic în absenţă de gravitate, săltând fără zgomot pe cărbunii stinşi de milioane de ani. Şi triumful misiunii spaţiale Apollo 11 marchează o cotitură pentru umanitatea întreagă care într-o clipă dă înainte acele orologiului ştiinţei şi al istoriei. Lumea urmăreşte pe micul ecran sau la radio primul show al erei globalizate într-o transmisiune directă lungă de 28 de ore.

Dar în urmă cu 40 de ani, binecuvântarea papei Paul al VI-lea însoţea îndeaproape misiunea celor trei astronauţi americani Neil Armstrong, Edwin Aldrin şi Michael Collins, la bordul navei spaţiale Apollo 11.
• „Mărire lui Dumnezeu! Şi cinste vouă oamenilor artizani ai unei mari şi întreprinzătoare acţiuni spaţiale!”
Cu bucurie şi satisfacţie papa Paul al VI-lea saluta extraordinara aventură, care făcea ca globul pământesc „să nu mai fie limita de nedepăşit a existenţei umane, ci pragul deschis amplorii de spaţii infinite şi de noi destine”. Papa vorbea la Castelgandolfo, unde urmărise cu înfrigurare la televizor evenimentul inedit în istoria umanităţii.
• „Cinste tuturor celor care au făcut posibil acest zbor prea cutezător! Onoare vouă tuturor, care v-aţi angajat în diferite moduri! Cinste vouă, care, aşezaţi în spatele aparatelor voastre prodigioase guvernaţi, vouă, care faceţi cunoscută lumii lucrarea şi ora, care lărgeşte spre profunzimile cereşti domeniul înţelept şi îndrăzneţ al omului”.
Apoi cuvintele adresate direct „eroicilor protagonişti ai expediţiei”:
• „Honour, greetings and blessings to You, conquerors of the Moon…Cinste, salut şi binecuvântare vouă, cuceritori ai Lunii, palidă lumină a nopţilor noastre şi a visurilor noastre! Purtaţi-i, cu prezenţa voastră, vocea Spiritului, Imnul lui Dumnezeu, Creatorul nostru şi Părintele nostru”.

Dacă Cristos este începutul şi sfârşitul Universului „nu ne temem” - reflecta Paul al VI-lea - a doua zi după „foarte îndrăzneaţa acţiune”- „că credinţa noastră nu ar şti să înţeleagă explorările şi cuceririle pe care omul le face în creaţie, şi că noi ucenicii lui Cristos am fi excluşi de la contemplarea pământului şi a cerului, şi de la bucuria descoperirii lor progresive şi minunate. Dacă vom fi cu Cristos pe cale, vom fi în adevăr, vom fi în viaţă”.

De altfel - amintea Paul al VI-lea - „nevoia de Dumnezeu este sădită în natura umană, şi cu cât mai mult ea înaintează cu atât mai mult simte, până la chin, până la o anumită experienţă dramatică, nevoia de Dumnezeu. De aceea - adăuga papa Montini - credinţa catolică, nu numai nu se teme de această confruntare puternică a doctrinei sale umile cu minunatele bogăţii al gândirii ştiinţifice moderne, ci o doreşte. O doreşte deoarece adevărul, chiar dacă se diversifică în ordini diferite şi se sprijină pe baze diferite, este în armonie cu sine, este unic; şi pentru că este reciproc avantajul care din atare confruntare poate rezulta pentru credinţă, cercetare şi studierea oricărui domeniu de cunoaştere”.

Aici serviciul audio: