Papa, Luna şi tehnica: editorialul părintelui Federico Lombardi la rubrica săptămânală
Octava Dies:
(RV - 19 iulie 2009) În urmă cu 40 de ani, peste 600 de milioane de persoane,
de pe toate meridianele globului, au rămas ore întregi
în faţa micilor ecrane între 20 şi 21 iulie 1969 pentru
a urmări în direct un eveniment care cu puţin timp înainte era considerat
din domeniul fantasticului: debarcarea omului pe lună.
Actul istoric era întreprins de astronauţii americani, Armstrong, Aldrin
şi Collins. Un comentariu al părintelui
Federico Lombardi la rubrica săptămânală Octava Dies: • „În urmă
cu 40 de ani omul punea pentru prima dată piciorul pe Lună. Evenimentul a fost urmărit
cu cel mai mare interes şi emoţie de majoritatea lumii. Papa Paul al VI-lea a dedicat
numeroase intervenţii acelui fantastic zbor, deja în faza pregătirii, apoi în timpul
călătoriei şi în fine după întoarcerea triumfală a astronauţilor. „Astăzi - spunea
după rugăciunea Îngerul Domnului pe 20 iulie 1969 - este o zi mare, o zi istorică
pentru umanitate, dacă într-adevăr seara aceasta doi oameni vor pune piciorul pe Lună,
iar noi cu toată lumea trepidând, exultând şi rugându-ne, ne dorim să poată să se
realizeze cu succes!” Impresionează participarea umană şi spirituală a Papei la marele
acte ce se întreprindea, admiraţia sa pentru geniul şi curajul omului. În acelaşi
timp, meditaţia sa revine în mod repetat îndreptându-se spre marile probleme nerezolvate
încă ale omenirii - foamea, războaiele - şi tot cu acea ocazie a rugăciunii „Angelus”
conclude: „Unde este umanitatea adevărată, unde este fraternitatea, pacea? Fie ca
progresul, din care astăzi sărbătorim o sublimă victorie, să poată să se întoarcă
spre adevăratul bine, temporal şi moral al umanităţii”.
Paul al VI-lea publicase
de puţin timp enciclica „Populorum progressio”. Câtă speranţă ca inteligenţa
umană şi capacitatea prodigioasă a ştiinţei şi tehnicii să fie puse în slujba binelui!
Şi noua enciclică a lui Benedict al XVI-lea, dedicată în întregime adevăratei dezvoltări
a umanităţii se încheie amintindu-ne că omul nu trebuie să devină sclav al unei noi
ideologii a atotputerniciei tehnicii, dar să urmărească cu responsabilitate acea dezvoltare
integrală care îşi are în iubire şi în adevăr forţa propulsivă. Putem zbura în spaţiu
şi interveni la izvoarele vieţii, dar cum şi de ce? Provocarea este mereu înaintea
noastră.”