2009-07-15 15:26:23

O noapte la muzeu: în Vatican. Vizită nocturnă la Muzeele Vaticane, vineri 24 iulie


(RV - 15 iulie 2009) Pe lângă cele deţinute deja, Muzeele vaticane se pregătesc la un nou „record”, cel al unei deschideri pentru public „în nocturnă. Astfel vineri 24 iulie, informează un comunicat, Muzeele vaticane au predispus un orar de vizită excepţional între orele 19 şi 23, cu ultima intrare fixată pentru ora 21.30. Comunicatul subliniază „experienţa unică şi extraordinară” de a „asista la apusul soarelui pe Bazilica Sfântul Petru şi Grădinile Vatican din Curtea Armurilor sau de la ferestrele Galeriei Hărţilor Geografice”, sau posibilitatea de „a intra şi vizita „Stanţele lui Raffaello şi Capela Sixtină în pacea şi în liniştea tăcerii nocturne”, şi „de a putea traversa Galeriile Bibliotecii Apostolice Vaticane în penumbra şi în calmul indispensabil pentru a contempla nenumăratele detalii artistice din pictura mobilierului şi a pereţilor”.

Pentru a se bucura de această serată specială, informează Muzeele, este obligatorie rezervarea online - pe costul de 4 euro - de efectuat prin site-ul internet oficial al Muzeelor Vaticane, în timp ce „în mod excepţional” costul biletului rămâne neschimbat: 14 euro, cel întreg, 8 euro, cel cu reducere”.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.