2009-07-14 11:55:30

În perioada de odihnă, Succesorul lui Petru va fi împreună cu credincioşii în două momente de rugăciune, pe 19 şi 26 iulie


(RV – 14 iulie 2009) Les Combes: Pentru Benedict al XVI-lea a doua zi din perioada de odihnă în localitatea din regiunea Valle d’Aosta, din nord-vestul Italiei, la graniţa cu Franţa. Începută luni, 13 iulie, va dura până pe 29 iulie şi prevede două momente publice: duminică, 19 iulie, când Sfântul Părinte va conduce rugăciunea mariană „Angelus” în piaţa Ruggia a localităţii Romano Canavese, aflată în dieceza de Ivrea şi ţinut natal al cardinalului Secretar de Stat, Tarcisio Bertone.
Al doilea moment public este prevăzut să aibă loc pe 26 iulie, la Les Combes, ora 12, tot pentru recitarea tradiţionalei rugăciunii „Îngerul Domnului”.
Credincioşii din regiune, pentru care prezenţa Papei este considerată un moment de har – cum a subliniat mons. Giuseppe Anfossi, episcopul de Aosta – aşteaptă cu mare bucurie întâlnirea cu Episcopul Romei în cele două momente publice.
În plus, prezenţa Succesorului lui Petru în Valle d'Aosta asumă în acest an o semnificaţie particulară, dată fiind coincidenţa cu Anul Anselmian desfăşurat în cel de-al nouălea centenar de la moartea Sfântului Anselm, episcopul şi filosoful născut la Aosta, în 1033, şi căruia regiunea, dieceza, Universitatea şi Academia Sfântul Anselm i-au dedicat pe toată durata anului 2009 un program de celebrări şi iniţiative.

Aici serviciul audio:








All the contents on this site are copyrighted ©.