2009-07-12 20:28:44

Duminică: sumarul emisiunii şi alte informaţii


(RV - 12 iulie 2009) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Răspunsurile la problemele mondiale trebuie găsite „fără absolutismul tehnicii”, a afirmat papa Benedict al XVI-lea în alocuţiunea de duminică înainte de recitarea antifonului Îngerul Domnului împreună cu credincioşii reuniţi la amiază în Piaţa Sfântul Petru. Apel al Pontifului pentru dialog şi reconciliere în Honduras şi anunţul perioadei de odihnă în Valle d’Aosta de luni 13 până pe 29 iulie. Recomandare pentru cei care pleacă: respectaţi normele de circulaţie rutieră.

- Întâlnirea papei Benedict al XVI-lea cu preşedintele american Barack Obama, continuă să fie pe primele pagini mass-media: între multele puncte de reflecţie, chestiunea avortului.

- Un anunţ de speranţă în direcţia celor care nu cred posibilă naşterea unei noi civiliztaţiei a iubirii: este angajamentul asumat de cei 2000 de studenţi universitari din Europa primiţi sâmbătă de papa Benedict al XVI-lea cu ocazia Primei lor Întâlniri Europene.

- Bucureşti: protest fără precedent în căutarea dreptăţii şi apărarea Catedralei "Sfântul Iosif" şi nu numai. Duminică, circa 6000 de credincioşi în marş pe străzile Bucureştiului până la sediul Guvernului unde au depus o petiţie. Comunicatul Arhiepiscopiei. În Arhidieceza romano-catolică de Bucureşti care se extinde pe tot teritoriul Olteniei, Munteniei şi Dobrogei, - de la Turnu Severin până la Constanţa - toate bisericile au rămas închise în Ziua Domnului, duminică 12 iulie cu excepţia catedralei Sfântul Iosif din Bucureşti, singurul lăcaş unde s-a oficiat Sfânta Liturghie, cu participarea reprezentantului Papei, arhiepiscopul Francisco-Javier Lozano. O formă de manifestare fără precedent în istorie. "Facem aceasta spre a ne exprima protestul pentru modul în care este tratată Biserica Catolică de către autorităţile statului. Cerem dreptate în cazul Catedralei Sf. Iosif, Bisericii Armeneşti şi al tuturor monumentelor istorice agresate în capitală şi în întreaga ţară, puse în grav pericol. În deplin respect pentru Bucureşti si pentru valorile lui, facem apel pe această cale la toţi oamenii de bună credinţă să se alăture demersului nostru”, a declarat Înalt Prea Sfinţitul Mons. Dr. Ioan Robu.

- Roma. Noul director al organizaţiei Caritas din dieceza de Roma este mons. Enrico Feroci, paroh până în prezent la biserica romană Sfântul Hipolit. Urmează mons. Guerino Di Tora care sâmbătă a fost consacrat episcop auxiliar pentru sectorul pastoral Roma Nord.

- Un româno-american la Bucureşti. Avocatul Mark Gitenstein a devenit oficial ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti. El a primit aprobarea Senatului american, alături de alţi diplomaţi propuşi pentru Marea Britanie, Franţa şi India. Audiat de Comisia pentru relaţii externe a Senatului american, Gitenstein s-a prezentat ca un româno-american, întrucât străbunicii săi au emigrat în America în anii 1890.

- Preşedintele României efectuează o vizită oficială la Autoritatea Naţională. Palestiniană. Traian Băsescu a declarat, duminică, la plecarea spre Ramallah, că procesul de pace în Orientul Mijlociu "poate fi continuat acum având în vedere evoluţiile politice din regiune", iar obiectivul ce trebuie atins este "două state, Palestina şi Israel, în pace şi securitate".

- Luni 13 iulie, în calendarul liturgic bizantin român Sfinţii Părinţi de la primele şase sinoade ecumenice; totodată Sfântul Arhanghel Gavril şi Sfântul Ştefan Taumaturgul, cuvios, anul morţii 797; în calendarul roman sau latin Sfântul Henric, împărat german, anii 973-1024 şi Sfântul Eugen, episcop de Cartagina, şi însoţitorii săi martiri, anul 505.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.