Roma, 2-5 iulie: Întâlnirea anuală organizată de Serviciul European pentru Vocaţii
(1 iulie 2009) „Semănători ai Evangheliei vocaţiei: un Cuvânt care cheamă şi trimite”:
este titlul întâlnirii anuale a Serviciului European pentru Vocaţii (European Vacation
Service), cu desfăşurare la Roma, în perioada 2-5 iulie. Ca urmare a deschiderii
Anului Sfintei Preoţii de către Benedict al XVI-lea, responsabilii naţionali pentru
vocaţii din cadrul Conferinţelor Episcopale din Europa, vor discuta despre rolul Cuvântului
lui Dumnezeu în viaţa preotului, din perspectiva unor reflecţii biblice, sociologice
şi pedagogico-spirituale.