2009-06-30 14:53:51

Papa către arhiepiscopii mitropoliţi: fiţi păstori exemplari şi întăriţi comuniunea cu succesorul lui Petru


(RV - 30 iunie 2009) O ocazie pentru a prelungi bucuria comuniunii trăite în sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Paul: Benedict al XVI-lea a definit astfel audienţa de marţi dimineaţă acordată noilor arhiepiscopi mitropoliţi primiţi în Aula Paul al VI-lea din Vatican împreună cu rudele şi pelerinii din propriile dieceze. Papa s-a oprit asupra semnificaţiei paliului sacru, stola sau fâşia de stofă din lână albă pe care sunt cusute cinci cruci cu fir de mătase neagră, consemnată de episcopul Romei punând pe umerii fiecăruia din cei 34 arhiepiscopi mitropoliţi, luni în bazilica vaticană. Însemnul este un simbol de unitate, a spus Papa, care îi leagă pe păstorii Bisericilor particulare mai strâns de succesorul lui Petru.

Provenind din toate continentele, a observat Benedict al XVI-lea arhiepiscopii mitropoliţi manifestă „în mod semnificativ faţa Bisericii catolice răspândite pe tot pământul”. In discursul său în mai multe limbi, adresându-se arhiepiscopilor italieni, Benedict al XVI-lea a îndemnat păstorii să facă să rodească Anul Preoţiei abia început:
• „Suntem la începutul Anului sacerdotal: să fie de aceea grija voastră de a fi păstori exemplari, plini de zel şi bogaţi în iubire pentru Domnul şi pentru comunităţile voastre. Veţi putea astfel să călăuziţi şi să susţineţi în mod sigur preoţii, primii voştri colaboratori în slujirea pastorală, şi să cooperaţi în mod eficace la răspândirea Împărăţiei lui Dumnezeu în iubitul pământ al Italiei”.

A fost apoi rândul pentru saluturile către mitropoliţii şi pelerinii de limba franceză. Papa a amintit că paliul este un semn de comuniune nu numai pentru episcopi:
• „Fie ca acest semn - sunt auspiciile Pontifului - să fie şi pentru preoţii şi credincioşii din diecezele voastre un apel la consolidarea din ce în ce mai mult a unei autentice comuniuni cu proprii păstori şi între toţi membrii Bisericii”.
Vorbind în continuare pelerinilor de limba engleză a adăugat: paliul aminteşte episcopilor responsabilitatea lor de a fi păstori după inima lui Isus.

Crucile de mătase neagră ale paliului, a continuat în spaniolă, reamintesc păstorilor că trebuie să se configureze în fiecare zi tot mai mult lui Isus Cristos:
• „Păşind pe urmele Bunului Păstor”, a fost îndemnul său, mitropoliţii să fie din ce în ce mai mult semn de unitate în mijlocul credincioşilor consolidând legăturile de comuniune cu succesorul lui Petru.

Un gând special l-a avut pentru mons. Mieczyslaw Mokrzycki, arhiepiscop de Lvov al Latinilor, mulţumindu-i pentru serviciul adus Bisericii, în calitate de colaborator al său, şi mai înainte, al lui Ioan Paul al II-lea. Comemorarea de astăzi a Primilor Martiri ai Bisericii Romei, a încheiat Pontiful, să fie imbold pentru fiecare dintre noii arhiepiscopi mitropoliţi „la o iubire din ce în ce mai intensă faţă de Isus Cristos şi Biserica sa”.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3
 







All the contents on this site are copyrighted ©.