Finalitatea Anului Preoţesc, apelul pentru eliberarea operatorului de Cruce Roşie
Eugenio Vagni şi încurajarea misiunii ONU pentru copii-soldat, în centrul audienţei
generale de miercuri a papei Benedict al XVI-lea
RV 25 iun 2009. La cateheza audienţei generale, miercuri în Piaţa Sfântul
Petru, Benedict al XVI-lea a revenit asupra Anului Sacerdotal, inaugurat vinerea trecută
în solemnitatea Inimii Preasfinte a lui Isus; la finalul audienţei, Benedict al XVI-lea
a amintit că în 2009 se împlinesc 150 de ani de la înfiinţarea societăţii internaţionale
de Cruce Roşie, cerând cu această ocazie eliberarea operatorului italian Eugenio Vagni,
răpit în Filipine, şi a tuturor persoanelor sechestrate în zone de război. Succesiv,
Papa a încurajat misiunea ONU în favoarea copiilor-soldat, a cărei delegaţie era prezentă
miercuri în Piaţa Sfântul Petru sub conducerea subsecretarului Radhika Coomaraswamy,
manifestându-şi apropierea faţă de toate victimele care în pofida vârstei lor fragede,
sunt expuse la "frică, abandon, foame, boli şi moarte".
Revenind la cateheza
audienţei generale, Benedict al XVI-lea a spus că Anul Preoţiei a fost "proclamat
cu ocazia celor 150 de ani de la 'naşterea pentru cer' a Parohului de Ars, sfântul
Ioan Baptist Maria Vianney". Dar, s-a întrebat Pontiful, "de ce un An Preoţesc? De
ce tocmai în amintirea sfântului Paroh de Ars, care aparent nu a făcut nimic extraordinar?".
Şi aici, Papa a subliniat că preţ de câteva câteva zile, Anul Preoţiei se suprapune
cu Anul Sfântului Paul. "Dacă cei doi Sfinţi, a reluat Papa, se deosebesc prin parcursurile
vieţii care i-au caracterizat – unul a mers din regiune în regiune pentru a vesti
Evanghelia, celălalt a primit mii şi mii de credincioşi rămânând mereu în mica sa
parohie – este însă ceva fundamental care îi aseamănă: "este identificarea lor totală
cu propria slujire şi comuniunea lor cu Cristos". • "Scopul acestui An Sacerdotal,
după cum am spus în Scrisoarea trimisă preoţilor cu această ocazie, este acela de
a-l sprijini pe fiecare preot să tindă 'către desăvârşirea spirituală de care depinde
mai presus de toate eficacitatea ministerului său' şi de a-i ajuta mai ales pe preoţi,
şi împreună cu ei pe întregul Popor al lui Dumnezeu, să redescopere şi să revigoreze
conştiinţa darului de har extraordinar şi indispensabil pe care ministerul Ordinului
Sacru îl reprezintă pentru cel care l-a primit, pentru Biserica întreagă şi pentru
lume, care fără prezenţa reală a lui Cristos ar fi pierdută".
Fără îndoială,
a recunoscut Sfântul Părinte, condiţiile istorice şi sociale în care se afla Parohul
de Ars s-au schimbat şi e just să ne întrebăm cum ar putea să-l imite preoţii în vocaţia
de a se identifica cu propria slujire în actuala societate globalizată. • "Într-o
lume în care modul obişnuit de a vedea viaţa înţelege sacrul tot mai puţin, în locul
căruia 'funcţionalitatea' devine singura categorie decisivă, concepţia catolică despre
preoţie ar putea fi în pericolul de a pierde consideraţia ei naturală, uneori chiar
şi în interiorul conştiinţei ecleziale".
Papa a amintit că nu rareori,
atât în ambientul teologic cât şi în practica pastorală concretă şi în formarea clerului,
se întâlnesc şi uneori se opun două concepţii diferite despre preoţie: una socială
şi funcţională, care defineşte esenţa preoţiei prin conceptul de 'slujire', şi alta
ontologică şi sacramentală, care nu neagă, evident, caracterul de slujire al preoţiei,
dar îl vede ancorat în fiinţa ministrului, fiinţă determinată de darul Domnului oferit
prin intermediul Bisericii. Prima concepţie, ontologico-sacramentală, evidenţiază
primatul Euharistiei, în timp ce a doua ar avea drept corespondent primatul cuvântului
şi vestirea acestuia. Dar, a continuat, Sfântul Părinte, "dacă privim bine, nu este
vorba de două concepţii opuse iar tensiunea care deşi există între ele, se rezolvă
din interior". Papa a evidenţiat în acest sens că pentru Isus, vestirea Împărăţiei
lui Dumnezeu este adevăratul scop al venirii sale în lume şi modul său de a vesti
Împărăţia lui Dumnezeu nu se rezumă doar la un simplu discurs, pentru că: •
"Include, în acelaşi timp, însăşi modul său de a acţiona: semnele şi minunile pe care
le săvârşeşte arată că Împărăţia vine în lume ca o realitate prezentă, care coincide
în definitiv cu însăşi Persoana sa".
Predicarea creştină nu proclamă
'cuvinte' ci Cuvântul însuşi, iar vestirea coincide cu persoana însăşi a lui Cristos.
Drept care o adevărată slujire a Cuvântului recere din partea preotului să tindă la
o mare abnegaţie, pînă la a spune împreună cu Apostolul: nu mai trăiesc eu ci Cristos
trăieşte în mine. Preotul nu se poate considera 'stăpânul' cuvântului, ci slujitor.
El nu este cuvântul, dar, cum se proclama şi Ioan Botezătorul (...), el este 'voce'
a Cuvântului (cf Marcu 1,3). Acum, a fi 'voce' a Cuvântului, a reluat Benedict al
XVI-lea, nu reprezintă pentru preot un aspect pur funcţional. • "Dimpotrivă,
presupune o substanţială 'pierdere de sine' în Cristos, participând la misterul morţii
şi învierii sale cu întreaga realitate a eu-lui personal: cu inteligenţa, libertatea,
voinţa şi sacrificiul propriului trup, ca jertfă vie (cfr Romani 12,1-2). Numai participarea
la jertfa lui Cristos (...) face autentică vestirea! Şi aceasta este calea pe
care [preotul] trebuie să o străbată împreună cu Cristos pentru a putea spune împreună
cu El: să se facă 'nu ceea ce vreau eu, dar ceea ce vrei tu' (Marcu 14,36). Vestirea,
aşadar, comportă întotdeauna şi jertfirea de sine, condiţie pentru ca vestirea să
fie autentică şi eficace.
Preotul ca "Alter Christus" – 'un alt Cristos' –
este strâns unit la Cuvântul Tatălui, care, întrupându-se, a luat chipul robului,
a devenit sclav (cfr Filipeni 2, 5-11): • "Preotul este sclavul lui Cristos,
în sensul că existenţa lui (...) dobândeşte un caracter esenţial relaţional: el este
'în' Cristos, 'pentru' Cristos şi 'cu' Cristos în slujirea oamenilor. Tocmai pentru
că aparţine lui Cristos, preotul este în mod radical în serviciul oamenilor: este
slujitorul mântuirii lor, al fericirii lor, al adevăratei lor eliberări, maturizându-se
în această progresivă asumare a voinţei lui Cristos, în rugăciune, în a 'sta inimă
la inimă' cu El.
Sfântul Paroh de Ars, a încheiat Benedict al XVI-lea, repeta
deseori cu lacrimi în ochi: 'Cât este de cutremurător să fii preot!". Şi adăuga: "Cât
este de compătimit un preot când celebrează Liturghia ca pe un fapt obişnuit! Cât
este de deplâns un preot fără viaţă interioară!". De aici, urarea finală a Sfântului
Părinte: • "Fie ca Anul Sacerdotal să-i conducă pe toţi preoţii la a deveni
una pe deplin cu Isus răstignit şi înviat, pentru ca, după pilda Sfântului Ioan Botezătorul,
să fie gata "a se micşora" pentru ca El să crească; şi urmând exemplul Parohului de
Ars, să perceapă constant şi adânc responsabilitatea misiunii lor, care este semn
şi prezenţă a milostivirii nemărginite a lui Dumnezeu. Să încredinţăm Fecioarei Maria,
Maica Bisericii, Anul Preoţesc abia început şi pe toţi preoţii din lume".