2009-06-24 19:21:37

Miercuri: sumarul emisiunii şi alte informaţii


(RV - 24 iunie 2009) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii.
- "Preoţii sunt chemaţi să crească în unirea cu Cristos şi trăirea misiunii lor": la cateheza audienţei generale, miercuri în Piaţa Sfântul Petru, Benedict al XVI-lea a revenit asupra Anului Sacerdotal, inaugurat vinerea trecută în solemnitatea Inimii Preasfinte a lui Isus; la finalul audienţei, cu participarea a circa 25.000 de credincioşi, Benedict al XVI-lea a amintit că în 2009 se împlinesc 150 de ani de la înfiinţarea societăţii internaţionale de Cruce Roşie, cerând cu această ocazie eliberarea operatorului italian Eugenio Vagni, răpit în Filipine, şi a tuturor persoanelor sechestrate în zone de război. Succesiv, Papa a încurajat misiunea ONU în favoarea copiilor-soldat, a cărei delegaţie era prezentă miercuri în Piaţa Sfântul Petru sub conducerea subsecretarului Radhika Coomaraswamy, manifestându-şi apropierea faţă de toate victimele care în pofida vârstei lor fragede, sunt expuse la "frică, abandon, foame, boli şi moarte".

 
- Sfântul Părinte a numit episcop de Assis în Brazilia pe mons. José Benedito Simão, 58 de ani, până în prezent episcop titular de Tagaria şi auxiliar de São Paulo.

- Între 22 iunie şi 4 iulie la Roma, vizita ad Limina a episcopilor catolici din Vientam. O biserică în creştere, în ciuda dificultăţilor. Cu o suprafaţă de peste 331 de mii de km2, ţara asiată are 83 milioane locuitori din care 6 milioane de catolici, adică 7% din populaţie. Biserica vietnameză este constituită din 3 arhidieceze şi 23 de dieceze.

- La Iaşi, în Anul dedicat Preoţiei, Domnul a trimis noi lucrători în via sa. Au sosit în zi de sărbătoare, în solemnitatea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. S-au născut din frângerea pâinii, din Euharistie. 21 noi preoţi au fost sfinţiţi miercuri în catedrala Sfânta Fecioara Maria Regină din Iaşi de către arhiepiscopul Francisco-Javier Lozano, nunţiu apostolic în România şi în Republica Moldova, asistat de episcopul diecezei PS Petru Gherghel împreună cu alţi trei episcopi şi circa 200 de preoţi. Din vechea capitală moldavă, amplă corespondenţă transmisă de Pr. Cornel Cadar împreună cu primele gânduri de bucurie şi gratitudine a trei dintre noii preoţi: Pr. Daniel Fechetă O.F.M. Conventuali, din Adjudeni, jud. Neamţ, Pr. Sergiu-Felician Hârja, din Hălăuceşti, jud.Iaşi, pentru dieceza de Iaşi, şi Pr. Leonard Ghiurca O.F.M. Capucini, din Galbeni, jud. Bacău.

- În a treia şi ultima zi miercuri la Roma a întâlnirii ROACO, Reuniunea Operelor de Ajutor pentru Bisericile Orientale, în atenţia participanţilor situaţia Bisericii catolice în Bulgaria. După 20 de ani de la încheierea perioadei comuniste, Biserica se reface treptat; la o populaţie de 8 milioane, numărul catolicilor de ambele rituri este de 1%, adică în jur de 80 de mii de credincioşi.

- India. Călugăriţa, sora Meena Barwa, care în 25 august 2008 a suferit violenţe din partea unui grup de radicali hinduşi în statul Orisa, a reuşit să identifice un al treilea dintre agresori.

-Roma. Caritas Internationalis elaborează noi strategii pentru depăşirea definitivă a stării de permanentă criză umanitară în regiunea sudaneză Darfur. Acesta a fost obiectivul Forumului Internaţional încheiat marţi la Roma. Organizaţia catolică se află în prima linie de asistenţă pentru cele 297 mii de persoane prin hrană, refugiu şi adăpost, apă potabilă, medicamente şi îngrijiri medicale, suport pentru educaţie şi consultaţie.

- Roma. Ajutorul pe care Occidentul îl oferă Africii este legat de acceptarea unor practici precum controlul naşterilor, prin avort şi sterilizare, şi de promovarea de ideologii relativiste ca cea exprimată prin termenul „gender”, care evită deosebirea de gen. Denunţă arhiepiscopul Robert Sarah, secretarul Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor, într-un interviu reluat de cotidianul italian Avvenire.

- Togo. Abolită, pedeapsa capitală. Parlamentul ţării africane a votat marţi în unanimitate abolirea pedepsei cu moartea.

- Mexic. Episcopii catolici cer dreptate în cazul uciderii unui preot, Habacuc Hernàndez Benìtez, şi a doi tineri, Eduardo Oregòn şi Silvestre Gonzàlez, care se pregăteau să intre în seminar pentru a deveni preoţi, asasinaţi în ziua de 13 iunie. Potrivit celor 4 episcopi din provincia mexicană Acapulco, „violenţa care domneşte în unele regiuni ale Statului Guerrero loveşte mai presus de toate oameni nevinovaţi”.

- Roma. O veghe de rugăciune ecumenică în amintirea victimelor călătoriilor spre Europa pentru a aprinde reflectoarele asupra situaţiei acestor oameni, bărbaţi şi femei, ce se agravează din ce în ce mai mult. Privegherea se desfăşoară joi 25 iunie la ora 18 în bazilica Sfânta Maria in Trastevere, fiind condusă de arhiepiscopul Antonio Maria Vegliò, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Pastorala Migranţilor şi Itineranţilor. Între promotorii iniţiativei de rugăciune cele mai importante realităţi italiene care lucrează în sectorul imigraţiei precum ACLI, Asociaţia Centro Astalli, Caritas Italiană, Comunitatea Sfântul Egidiu, Federaţia Bisericilor Evanghelice din Italia, Fundaţia Migrantes.

- Roma. Agravarea crizei economice în Italia, având drept consecinţe pierderea de locuri de muncă şi creşterea sărăciei populaţiei, preocupă mult Caritas Italiană care la nivel diecezan nu reuşeşte să facă faţă economic numeroaselor cereri. La jumătatea anului, multe centre diecezane pentru ascultarea persoanelor au epuizat fondurile: a afirmat mons. Vittorio Nozza, directorul Caritas Italia.

- Pakistan. Se numeşte „Catholic TV” primul canal de televiziune catolică prin cablu în Pakistan. Proiectul a fost realizat în parohia Sfântul Francisc din Lahore din iniţiativa unui preot franciscan capucin, Morris Jalal care este şi directorul emiţătorului. ”Am voit să profit de era comunicaţiei rapide pentru a răspândi valorile umane şi mesajul evanghelic marelui public”, a explicat preotul agenţiei Ucan.

- Londra. Episcopi din Anglia şi Ţara Galilor sunt contrari introducerii de spoturi publicitare pro-avort prin anticoncepţionale în emisiunile de televiziune.

- Berlin. Cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la înfiinţarea Federaţiei Biblice Catolice şi transferării sediului ei la mănăstirea Benedictinilor Misionari din Sankt Ottilien în Bavaria, se va desfăşura pe 27 iunie o conferinţă de presă în prezenţa arhiabatelui părintele Jeremias Schröder, a mons. Arturo M. Bastes, episcop de Sorsogon în Filipine. A fost înfiinţată în aprilie 1969 de papa Paul al VI-lea pentru aplicarea Constituţiei despre Revelaţia divină „Dei Verbum” a Cociliului al II-lea din Vatican.

- Roma. În urma marelui succes de vizitatori, abatele Edmund Power şi comunitatea monastică benedictină au decis să prelungească până la 27 septembrie 2009 expoziţia Bibliei Carolingiene în cadrul abaţiei Sfântul Paul din afara Zidurilor.

- Din actualitatea internaţională. Iran: ministrul de externe a respins invitaţia la summitul de la Trieste (Italia), programat joi pentru miniştrii de externe din G8; la Teheran, potrivit ştirilor de pe internet, toate spitalele şi ambasadele sunt supravegheate de forţele de ordine. Pakistan: nou incident cu lansarea unei rachete americane, soldat cu uciderea a 83 persoane adunate la o înmormântare, în sudul statului Waziristan. Kosovo: fostul prim ministru kosovar Agim Ceku, arestat pentru crime de război.

- Joi 25 iunie, în calendarul liturgic bizantin român, Sfânta Febronia, martiră secolul 4: în calendarul roman sau latin Sfântul Wilhlem, abate, întemeietor al Congregaţiei benedictine de la Montevergine, actualmente sanctuar marian în apropiere de oraşul Avellino, Italia, anii 1085 - 1142.








All the contents on this site are copyrighted ©.