Un comentariu la evanghelia dumincii a XII-a Anul B: Isus potoleşte o furtună

(RV - 20 iunie 2009) E ziua Domnului. La Sfânta Liturghie duminicală citim un fragment din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după Sfântul Marcu 4,35-41. Este episodul potolirii unei furtuni în largul mării.
„Isus vorbise toată ziua mulţimii în parabole. Seara a spus ucenicilor săi: "Să trecem pe malul celălalt". Părăsind mulţimea, l-au luat pe Isus cu ei în barcă aşa cum era. Şi alte bărci l-au însoţit. Deodată, s-a iscat o furtună puternică; valurile loveau barca atât de tare, încât a început să se umple cu apă. Isus dormea în spatele bărcii, pe un căpătâi. Atunci l-au trezit şi i-au spus: "Învăţătorule, nu-ţi pasă că pierim?" Trezindu-se, a dojenit vântul şi a spus mării: "Taci! Linişteşte-te!" Vântul s-a potolit şi s-a făcut o linişte deplină. Isus le-a spus: "De ce sunteţi aşa de fricoşi? Nu mai aveţi credinţă?" Ei, fiind cuprinşi de o mare teamă, îşi spuneau între ei: "Cine este omul acesta, că până şi vântul şi marea îl ascultă?"

O experienţă înfricoşătoare. Popoarele antice credeau că marea ar fi locuită de forţe monstruoase ostile omului. Chiar şi evreii, care nu aveau o concepţie negativă despre natură, credeau totuşi că în abisurile marine se află un şarpe monstruos numit Leviatan, pe care cartea Apocalipsului îl identifică cu „şarpele străvechi care este diavolul şi Satana” (20,2).
Din acest motiv Marcu, după ce l-a prezentat pe Isus ca stăpân peste sâmbătă (2,28) şi ca semănător al cuvântului veşnic al lui Dumnezeu (4,14), nu poate să nu-l prezinte şi ca stăpânitor peste satana, adică acela care vine şi ia cuvântul semănat în oameni (4,15).
El este convins că ajunge un nimic pentru ca satana să se dezlănţuie împotriva ucenicilor lui Isus. De aceea scrie că, în timp ce Isus „dormea în spatele bărcii, pe un căpătâi”, deodată, s-a iscat o furtună puternică iar valurile loveau barca atât de tare, încât a început să se umple cu apă iar apostolii au fost cuprinşi de groază.

Temerile creştinilor. Punctul-cheie al fragmentului îl constituie reproşul pe care Isus îl adresează apostolilor, după ce a potolit furtuna: „De ce sunteţi aşa de fricoşi? Nu mai aveţi credinţă?" (v.40): iar sensul este că, în măsura în care Biserica are credinţă în Isus, se încrede în el şi nu se teme de nici un rău.
Este probabil că, prin fragmentul de faţă şi mai ales cu acest avertisment, Marcu înţelegea să dea un răspuns creştinilor din vremea sa care, îngrijoraţi din cauza persecuţiilor pe care le îndurau, se întrebau: „De ce Isus doarme, în timp ce noi trăim în pericolul continuu de a fi închişi, procesaţi, lipsiţi de bunurile noastre şi poate chiar de viaţă? De ce oare nu ne vine în ajutor?”
Dar este mai probabil ca în spatele acestei povestiri să stea ideea pe care evreii din primul secol o aveau în comun cu păgânii, că în straturile înalte ale atmosferei ar locui puteri obscure care urmăreau ruinarea omului (Ef 6,12). Ei bine, sugerează Marcu comunităţii sale, când vi se pare că toate forţele răului s-au dezlănţuit asupra voastră, invocaţi-l, chemaţi-l pe Isus şi el vă va salva.

Temerile populaţiei Felupe. Şi astăzi există populaţii chinuite şi torturate continuu de frică şi angoasă. Părintele Giuseppe Fumagalli din PIME, Institutul Pontifical Misiune Externe, misionar timp de 23 de ani în Guineea Bissau, în Africa scrie: „Trăind în Europa, în ambiente de cultură creştină (chiar dacă suntem poate cu totul altceva decât buni creştini!), e dificil a-şi da seama ce înseamnă o mentalitate şi o cultură fără cunoaşterea lui Dumnezeu”.
În timp ce unii intelectuali laudă culturile popoarelor primitive, care - după părerea lor - nu ar trebui deranjate de evanghelizarea creştină, părintele Fumagalli scrie: „Oamenii din micul trib Felupe spun: Noi trăim în groază zi şi noapte, ne temem de răzbunarea spiritelor rele, nu suntem liniştiţi. Pe noi nu ne interesează ca tu să ne dai ajutoare materiale, ci ca tu să ne explici misterul lui Dumnezeu, ca tu să ne faci să cunoaştem ceea ce Dumnezeu a spus când a vorbit în Isus Cristos”(G.Fumagalli, articolo „Africa, il vangelo Felupe”, in Mondo e Missione, rivista missionaria del Pime, Milano, ottobre 1988, p.537).
Deci popoarele primitive, pentru a fi eliberate de spaimele lor, vor să ştie ce a învăţat Isus Cristos. Mulţi creştini în schimb se convertesc la credinţele antice: trăiesc în frica de spirite, de deocheturi, de farmece; cred în horoscoape, în magii, în oricine pare dotat cu facultăţi paranormale; se gândesc chiar că poartă o forţă karma negativă, acumulată în vieţi precedente trăite rău. Cine îl abandonează pe Isus şi Evanghelia sa, se reîntoarce în lumea vechii robii.

Aici serviciul audio: