2009-06-19 19:30:38

Vineri: sumarul emisiunii


RV 19 iun 2009. Aici, principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Anul Sfintei Preoţii, deschis solemn vineri seară de Benedict al XVI-lea în bazilica Sfântul Petru: „Lăsaţi-vă cuceriţi pe deplin de Cristos! Biserica are nevoie de preoţi sfinţi. Lumea de azi are nevoie de mesageri de speranţă, reconciliere şi pace”.

- "În fiecare zi mă rog pentru pace în Orientul Mijlociu şi Irak": a afirmat vineri Benedict al XVI-lea primind în audienţă pe Beatitudinea Sa Ignace Youssef III Younan, noul Patriarh de Antiohia al siro-catolicilor, ales recent de sinodul patriarhal şi venit la Roma în aceste zile pentru a manifesta comuniunea ecleziastică primită deja de la Succesorul lui Petru. Episcopul Romei a pus accentul pe legătura specială dintre Scaunul apostolic al Romei şi Biserica siro-catolică şi a exprimat speranţa ca Anul Preoţesc să fie un moment favorabil şi rodnic pentru întreaga Biserică.

- Tot vineri, Benedict al XVI-lea a primit pe card. Zenon Grocholewski, prefectul Congregaţiei pentru Educaţia Catolică şi, succesiv, un nou grup de episcopi din Venezuela în cadrul vizitei lor "ad Limina Apostolorum". În fine, Suveranul Pontif a primit pe Gerónimo Narváez Torres, ambasadorul Republicii Paraguay în vizită de rămas bun.

- Duminica viitoare, papa Benedict al XVI-lea în vizită la San Giovanni Rotondo, în regiunea italiană Apulia. Episcopul D’Ambrosio spune despre Padre Pio: „Părintele Pius este un mesaj al Crucii şi al milostivirii lui Dumnezeu”.

- "Biserica nu a rămas indiferentă şi nici în tăcere în faţa noilor forme de sclavie" a afirmat arhiepiscopul Agostino Marchetto, secretarul Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor şi Itineranţilor, intervenind vineri la reuniunea Consiliului Naţional al Ordinului Avocaţilor din Italia. În discursul său arhiepiscopul Marchetto a subliniat că disparităţile economice reprezintă principala cauză a noilor forme de sclavie.

- Rugăciune pentru Papa şi slujirea sa petrină, în spirit de serviciu şi iubire faţă de Biserica universală: cu această finalitate s-a organizat pentru vineri seară, începând cu ora 21 în Piaţa Sfântul Petru, o veghe de rugăciune pentru Succesorul lui Petru şi Pontificatul său. Manifestarea sacră, prezidată de card. Angelo Comastri, vicarul general al Papei pentru Statul Cetăţii Vaticanului, a ajuns la a cincea ediţie anuală fiind organizată de asociaţia "Familia, mica Biserică – Mişcarea Iubirii Familiale".

- Roma. Pentru prima dată în istorie, persoanele malnutrite în întreaga lume au depăşit cifra record de un miliard: a făcut cunoscut un Raport al FAO, subliniindu-se că în comparaţie cu anul trecut numărul celor care suferă de foamete a crescut cu peste o sută de milioane de oameni. Creşterea persoanelor subnutrite la nivel mondial nu este consecinţa recoltelor insuficiente ci a crizei economice mondiale; Raportul FAO susţine că deşi preţul la produsele alimentare de bază a scăzut, acesta rămâne mai mare cu 24% faţă de 2006 şi cu 33% comparativ cu 2005.

- Perù. Suspendată, pentru moment, licenţa de exploatare a regiunii Amzonia Peruviană, după ce executivul a revocat două decrete de lege care ar fi permis folosirea resurselor naturale de către companiile multinaţionale în dauna populaţiei indigene. Decizia executivului de la Lima a venit după două săptămâni de proteste violente ale triburilor de indios, soldate cu numeroase victime.

- Iran. Autoritatea supremă a musulmanilor şiiţi din Republica Iranului, ayatolahul Ali Khamenei, a recunoscut oficial victoria în alegeri a preşedintelui în funcţie Mahmoud Ahmadinejad, contestat însă de electoratul celuilalt candidat Mir Hosni Mussavi; manifestaţiile de susţinere în favoarea acestuia din urmă, programate să aibă loc sâmbătă la Teheran, au fost anulate de prefectul capitalei iraniene.

- New York. Sâmbătă, Ziua Internaţională a Refugiaţilor; potrivit estimărilor ONU, din 42 de milioane de refugiaţi la nivel mondial, circa 80% sunt primiţi de ţările sărace.

- Brazilia. Consiliul Permanent al Conferinţei Episcopilor Brazilieni, reuniţi zilele trecute în capitala ţării, au condamnat încă o dată corupţia din viaţa politică şi au cerut un respect mai mare faţă de valorile etice. "Corupţia din instituţiile publice, afirmă episcopii brazilieni, constituie o gravă ameninţare la adresa sistemului democratic, compromite funcţionarea Statului şi duce la indiferenţă faţă de mecanismele vieţii publice". În lumina Evangheliei, episcopii au subliniat că "politica este un serviciu adus binelui comun, iar candidaţii la funcţiile politice trebuie să dea dovadă de virtuţi sociale precum transparenţa şi spiritul de serviciu".

- Spania. Conferinţa episcopilor spanioli au respins încă o dată reforma legii privind întreruperea voluntară a sarcinii. Episcopii îndeamnă deputaţii catolici să nu sprijine proiectul de lege care, se aminteşte în comunicat, constituie un pas înapoi faţă de actuala legislaţie depenalizatoare, injustă deja în forma actuală. Proiectul de reformă a legii prevede posibilitatea întreruperii de sarcină în primele 14 săptămâni fără raţiuni grave sau, cu indicaţia medicului, după 22 săptămâni în caz de riscuri pentru sănătatea psihofizică a mamei sau de malformaţii a fătului. În luna martie anul curent Biserica Catolică din Spania a lansat o campanie publicitară în care erau comparate imaginea unui nou-născut şi a unui pui de linx, subliniind că în Spania, acesta din urmă se bucură de drepturi mai mari decât copilul nou-născut.

- Polonia. Începute vineri la Łomza şi Gizyko, în nord-estul ţării, cu participarea trimisului special al Papei, card. Jozef Glemp, manifestările prilejuite de aniversarea unui mileniu de la martiriul Sfântului Bruno. Născut în 974 la Querfurt, în Saxonia, Bruno a devenit mai întâi discipolul Sfântului Romuald după care a vestit Evanghelia în Europa central-răsăriteană, îndurând martiriul la 9 martie 1009 la graniţa polono-lituană-ruteană.

- Bucureşti. Potrivit Mediafax, raportorul ONU pentru drepturile migranţilor, Jorge Bustamante, a declarat, vineri, după o vizită de lucru, că în România, deşi există o tendinţă de scădere a traficului de persoane ca fenomen general, creşte contrabanda cu imigranţi în scopul exploatării prin muncă.

- Din actualitatea internaţională. Spania: asasinat în apropiere de Bilbao, un inspector anti-terorism spaniol, dedicat luptei împotriva organizaţiei separatiste ETA.

- Sâmbătă 20 iunie, în calendarul bizantin român Sfântul Metodiu din Olimp, episcop, martir, anul 311-312; în calendarul roman sau latin sărbătoarea Inimii Neprihănite a Mariei şi Sfântul Sever, papa, martir.







All the contents on this site are copyrighted ©.