Anul Sfintei Preoţii: „Fiţi păstori după inima lui Dumnezeu”, îndeamnă Benedict al XVI-lea în Scrisoarea pentru anul special al preoţilor care începe vineri 19 iunie: un rezumat al documentului pontifical

(RV - 18 iunie 2009) Un an „pentru a promova angajamentul de reînnoire interioară a tuturor preoţilor în scopul unei mărturii evanghelice mai puternice şi mai incisive din partea lor în lumea de azi”: aceasta este urarea Papei formulată în Scrisoarea publicată joi 18 iunie şi trimisă „fraţilor în preoţie” cu ocazia Anului Sfintei Preoţii care se deschide vineri 19 iunie, în solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus şi totodată Ziua sanctificării clerului: episcopi, preoţi, diaconi.

O iniţiativă voită de Benedict al XVI-lea în coincidenţă cu cea de-a 150-a aniversare a ceea ce în antichitatea creştină se numea dies natalis, ziua naşterii pentru cer, adică a morţii Sfântului Ioan Maria Vianney, patron al parohilor, decedat la 4 august 1859. Scrisoarea propune preoţilor din toată lumea un parcurs simplu şi concret după exemplul Parohului de Ars (Franţa, anii 1786-1859).

Papa subliniază înainte de toate „darul imens pe care preoţii îl constituie nu numai pentru Biserică, ci pentru umanitatea însăşi”. Aminteşte „ostenelile apostolice”, „slujirea neobosită şi acunsă” şi caritatea atâtor preoţi, dedicaţi fără rezerve slujirii lui Dumnezeu şi aproapelui „deşi între dificultăţi şi neînţelegeri”, uneori între persecuţii „până la mărturia supremă a sângelui”. Relevă cu amărăciune „şi situaţii, niciodată deplânse îndeajuns, în care Biserica însăşi trebuie să sufere din pricina infidelităţilor unora dintre slujitorii săi. În aceste lipsuri lumea află motiv de scandal şi de refuz.

Apoi arată cu simplicitate elementele care au făcut din Parohul de Ars „un păstor după inima lui Dumnezeu”: înainte de toate era un om „foarte umil” dar în acelaşi timp „conştient, ca preot” că este pentru enoriaşii săi „unul din darurile cele mai preţioase ale milostivirii divine”. "Părea copleşit de un nelimitat simţ de responsabilitate”: „Dacă am înţelege bine ce este un preot pe pământ - spunea - am muri, nu de spaimă, ci de iubire”.

Ştia că era chemat „să întruchipeze prezenţa lui Cristos, dând mărturie despre bunătatea sa aducătoare de mântuitoare”. Ceea ce trebuie să învăţăm în primul rând - scrie Benedict al XVI-lea - este „identificarea totală” a Parohului de Ars cu slujirea sa. „Nu este vorba, desigur, - adaugă - de a uita că rezultatul esenţial al slujirii rămâne independent de sfinţenia slujitorului; dar nu se poate nici neglija rodnicia extraordinară generată de întâlnirea dintre sfinţenia obiectivă a slujirii şi cea subiectivă a slujitorului”.

Astfel Ioan Maria Vianney „vizita regulat bolnavii şi familiile; organiza misiuni populare şi sărbători patronale; strângea bani pentru operele sale de caritate şi misionare; înfrumuseţa biserica sa…se ocupa de micuţele orfane…se interesa de instruirea copiilor; întemeia confrerii şi chema laicii să colaboreze cu el”. „Exemplul său - afirmă Papa pe linia Conciliului al II-lea din Vatican - mă face să pun în evidenţă domenii de colaborare care constituie o îndatorire a le extinde din ce în ce mai mult la credincioşii laici, cu care prezbiterii formează unicul popor preoţesc”.

Aminteşte apoi mărturia zilnică a Parohului de Ars: rugăciunea înaintea Tabernacolului, Liturghia, Spovada. Era convins că de Sfânta Liturghie depinde toată fervoarea vieţii unui preot”. „Cauza delăsării preotului - spunea - se datorează faptului că nu acordă atenţie Liturghiei! Dumnezeul meu - exclama - cât este de compătimit un preot care celebrează ca şi cum ar face un lucru ordinar!”.

Papa îndeamnă apoi, după exemplul lui Vianney, la a avea „o inepuizabilă încredere în sacramentul pocăinţei” şi la „a-l pune în centrul…preocupărilor pastorale”. Sfântul Paroh rămânea uneori până la 16 ore pe zi în confesional, adică la scaunul destinat ascultării mărturisirii sacramentale a păcatelor: îi încuraja pe cei mâhniţi, îi trezea din toropeala spirituală pe cei lâncezi, reuşind „să transforme inima şi viaţa atâtor persoane” deoarece ştia să le facă să perceapă „iubirea milostivă a Domnului”. Ars devenise „marele spital al sufletelor”. „Marea nenorocire pentru noi parohii - spunea - este că sufletul devine tulbure” obişnuindu-se „cu starea de păcat şi de indiferenţă” a atâtor credincioşi. De aceea, practica o asceză aspră de privegheri şi post. Unui confrate preot i-a dat într-o zi această explicaţie: „Vă voi spune care este reţeta mea - dau păcătoşilor o pocăinţă mică şi restul îl fac eu în locul lor”. „Sufletele costă sângele lui Isus - notează Pontiful - de aceea preotul, care nu poate să nu se dedice mântuirii lor, nu-şi realizează menirea dacă refuză să participe personal la ’scumpul preţ’ al răscumpărării”.

Benedict al XVI-lea îndeamnă preoţii, pe urma acestui sfânt, să trăiască asemenea lui „noul stil de viaţă” inaugurat de Cristos urmând cele trei sfaturi evanghelice de sărăcie, castitate şi ascultare drept „calea normală a sfinţirii creştine” de practicat conform propriei stări. Ca sărac, Parohul de Ars putea spune: „Secretul meu este simplu: a da tot şi a nu păstra nimic”. În timp ce castitatea „ îi strălucea în privire” când se întorcea spre Tabernacol „cu ochii unui îndrăgostit”. Total ascultător afirma: „nu există două bune maniere de a-l sluji pe Dumnezeu. Este una singură: a-l sluji aşa cum el vrea să fie slujit”.

Papa adresează apoi preoţilor „o invitaţie specială la a şti să primească noua primăvară pe care Spiritul o suscită în zilele noastre în Biserică, nu în ultimul rând prin Mişcările ecleziale şi noile Comunităţi”. În afară de aceasta subliniază necesitatea „comuniunii dintre preoţi cu propriul episcop” într-o „fraternitate preoţească efectivă şi afectivă". Numai în felul acesta - a explicat - preoţii vor şti să trăiască în plinătate darul celibatului şi vor fi capabili să facă să prospere comunităţi creştine în care se repetă faptele prodigioase ale primei predici”. Papa aminteşte, în fine, împreună cu Paul al VI-lea că „omul contemporan ascultă mai bucuros martorii decât maeştrii, sau dacă ascultă maeştrii o fac pentru că sunt martori” şi, încredinţând Anul Preoţiei Fecioarei Maria, încheie Scrisoarea cu aceste cuvinte:

„Dragi preoţi, Cristos contează pe voi. După exemplul Sfântului Paroh de Ars, lăsaţi-vă cuceriţi de El şi veţi fi şi voi, în lumea de azi, mesageri de speranţă, de împăcare, de pace!”.

Aici serviciul audio: