2009-06-06 14:10:44

Un discurs care aduce un motiv de speranţă în lume: reflecţia pr. Lombardi despre cuvintele preşedintelui american Barack Obama la universitatea din Cairo


RV 06 iun 2009. La mai bine de două zile de la discursul ţinut pe podiumul Universităţii din Cairo, afirmaţiile preşedintelui Barack Obama sunt în continuare obiect de analiză şi evaluări politice sau mediatice. Ecouri importante s-au înregistrat atât în ţările la care Obama s-a referit în mod direct – Israel, Teritoriile Palestiniene sau Iran – dar şi, în general, în mediile internaţionale prin trimiterea la temele sensibile, de la procesul de pace în Orientul Mijlociu la dezarmarea nucleară.

Asupra acestui discurs important se opreşte directorul nostru general pr. Federico Lombardi într-un editorial pentru rubrica "Octava Dies":
• "În anii trecuţi s-a vorbit mult despre riscul ciocnirii civilizaţiilor, în special între lumea musulmană şi lumea occidentală după evenimentele de la 11 septembrie. Biserica Catolică s-a împotrivit dintotdeauna acestui mod de lectură a realităţii mondiale, insistând asupra înţelegerii reciproce dintre popoare, culturi şi religii, angajându-se activ pentru ca neînţelegerile şi contrastele să nu se adâncească în conflicte şi războiae. De aici provin linia dialogului interreligios şi căutarea continuă a păcii. Recenta călătorie a Papei în Ţara Sfântă este o dovadă exemplară în această privinţă. Acum, şi discursul preşedintelui Obama la Cairo, menit să stabilească un nou raport între America şi lumea musulmană, merge în direcţia justă şi introduce în orizontul mondial un element de speranţă.

Ponderea politică de netăgăduit a Statelor Unite este folosită cu claritate în raport cu câteva obiective care cu siguranţă sunt cruciale pentru pacea în lume precum angajamentul pentru o soluţionare a conflictului dintre israelieni şi palestinieni sau afirmarea nu doar a necesităţii non-proliferării nucleare dar şi mai radical a dezarmării nucleare a tuturor naţiunilor; apoi, cadrul mult mai amplu al libertăţii religioase, al demnităţii femeii, democraţiei şi dezvoltării popoarelor. Sunt deschideri, acestea, către direcţii în care foarte multe persoane de bunăvoinţă doresc să colaboreze în găsirea căilor juste pentru această umanitate şi în care ne dorim să-i întâlnim pe cei care cred într-un Dumnezeu creator şi iubitor al păcii".

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.