După 20 de ani, în Piaţa Tiananmen din nou incertitudini şi speranţe

RV 04 iun 2009. La 20 de ani de la represiunea autorităţilor chineze împotriva studenţilor din Piaţa Tiananmen, din Beijing, încă nu există un bilanţ credibil. Dar memoria nu are nevoie de aprobarea niciunui regim. La 4 iunie 1989 soldaţii armatei chineze au reprimat în forţă protestele paşnice ale studenţilor care de peste două luni ocupau Piaţa Tianamen cerând mai puţină corupţie şi mai multă democraţie. Datele oferite în decursul anilor vorbesc de 241 de victime, dar mai multe organizaţii umanitare susţin că represiunea armată a dus la moartea a mii de persoane. De neuitat a rămas pentru opinia publică mondială imaginea acelui student care stătea în picioare, singur, în faţa tancurilor: în 2009 nimeni nu ştie dacă el mai este în viaţă. Organizaţia Amnesty International a cerut şi în acest an liderilor de la Beijing o anchetă independentă cu privire la cele întâmplate. Cert e că la împlinirea a 20 de ani de la evenimentele din capitala Chinei, Piaţa Tiananmen se afla sub stricta supraveghere a forţelor de ordine.

Ce au lăsat însă posterităţii protestele din 1989? Redacţia centrală l-a contactat pe pr. Angelo Lazzarotto, misionar din Institutul Pontifical Misiuni Externe (PIME):
• "Manifestaţiile de acum 20 de ani nu erau o revoltă împotriva guvernului şi nici o tentativă de răsturnare a autorităţii. Drept dovadă, mulţi dintre tinerii de atunci erau membri de partid, lucrau la universităţi, la întreprinderi publice sau de a dreptul la 'Cotidianul Poporului'. Prin urmare, era o formă de protest împotriva injustiţiilor, a numeroaselor cazuri de corupţie şi a unei guvernări proaste. Cereau pur şi simplu mai multă transparenţă. Astăzi, tinerii crescuţi după drama din Piaţa Tiananmen, şi-au luat ca ideal îmbogăţirea economică. Pentru mulţi, chiar şi pentru masa de tineri, amintirea celor întâmplate acum 20 de ani nu mai este atât de vie. Aspectul nou este că au apărut numeroşi intelectuali, avocaţi sau disidenţi care dau glas la aceste nedreptăţi şi cer democratizarea ţării. Mulţi dintre ei, însă, sunt arestaţi chiar în numele naţionalismului".

Benedict al XVI-lea, în Scrisoarea din 2007 către Biserica Catolică din China, urmată de un Compendiu al scrisorii, redactat luna trecută, a invitat credincioşii chinezi la un dialog constructiv cu autorităţile, iar liderilor de la Beijing, Papa a cerut să garanteze o adevărată libertate religioasă. S-au înregistrat progrese în această privinţă? Răspunde părintele misionar Angelo Lazzarotto, bun cunoscător al realităţilor din China:
• "Papa subliniază că Biserica Catolică nu cere niciun privilegiu de la China, ci instaurarea unui raport bazat pe respect reciproc şi înţelegere mutuală. Apoi a adăugat că din partea sa, Biserica oferă o slujire umilă şi dezinteresată în sfera ei de competenţă, în beneficiul credincioşilor catolici dar şi al locuitorilor ţării. Este de dorit ca în sfârşit guvernul chinez să înţeleagă că din partea Bisericii Catolice şi a Sfântului Scaun nu are niciun motiv de teamă şi că oferind catolicilor o justă libertate de exprimare după propriile tradiţii, China poate fi avantajată în a realiza obiectivul unei societăţi în armonie, la care ţine atât de mult preşedintele Republicii Populare China".

Aici, serviciul audio: