2009-06-04 16:29:07

Cardinalul Martino, sâmbăta viitoare la New York pentru conferirea Premiului „Path to peace”, memoriei mons. Rahho, arhiepiscop caldeean de Mosul în Irak ucis în februarie 2008


(RV - 4 iunie 2009) Se va afla la New York începând de sâmbătă 6 iunie preşedintele Consiliului Pontifical al Dreptăţii şi Păcii, cardinalul Renato Raffaele Martino, care în haină de preşedinte emerit va lua parte la lucrările Consiliului de administraţie al „Path to Peace Foundation”, cu acordarea, printre altele, a Premiului anual al instituţiei memoriei episcopului irakian ucis în februarie anul trecut. Fundaţia Path to peace (Drum spre pace) a fost instituită de cardinalul Martino în 1991, în timpul când era observator permanent al Sfântului Scaun la Naţiunile Unite la New York, cu scopul de a însoţi şi sprijini iniţiativele religioase, culturale, umanitare şi caritative ale Misiunii permanente a Sfântului Scaun la Palatul de Sticlă. Premiul din acest an, ajuns la cea de-a 18-a sa ediţie, a fost atribuit mons. Paulos Faraj Raho, arhiepiscop catolic de rit caldeean la Mosul, răpit la 29 februarie 2008 de oameni înarmaţi în oraşul său şi găsit mort după două săptămâni.
Ferm contrar introducerii în Constituţia irakiană a legii sharia (legea religioasă islamică ce disciplinează orice aspect al vieţii civile), prelatul caldeean s-a afirmat prin numeroase iniţiative sociale în favoarea persoanelor marginalizate şi cu dizabilităţi şi se bătea pentru toleranţa şi integrarea diferitelor facţiuni. Prin conferirea Premiului care va avea loc pe 9 iunie în cursul tradiţionalei Gala Diner a Fundaţiei, Path to Peace urmăreşte între altele să reafirme urgenţa promovării în toată lumea a dreptului fundamental al libertăţii religioase. Cardinalul Martino, care duminică 7 iune va conferi sacramentul Mirului câtorva membri ai comunităţii coreene din New York, la 13 iune va fi la Bangkok, capitala Thailandei, pentru a prezida în Saint Louis Church o solemnă concelebrare pentru jubileul sacerdotal a 23 preoţi hirotoniţi de Ioan Paul al II-lea în timpul călătoriei sale apostolice în ţara asiatică din mai 1984. Din Thailanda, preşedintele Consiliului „Justitia et Pax” va merge la Kuching în Malaysia, unde luni 15 iunie va inaugura noul seminar al oraşului, la realizarea căruia şi a altora din ţară cardinalul Martino a contribuit prin căutarea de fonduri în anii misiunii sale ca Delegat apostolic în Malaysia. La Kuchin, cardinalul Martino va celebra ziua următoare Liturghia şi va ţine o conferinţă pentru prezentarea Compendiului Doctrinei Sociale a Bisericii.








All the contents on this site are copyrighted ©.