Raban Maur: exemplul unui monah de mare cultură, mereu în slujba altora fără să uite
studiul şi contemplaţia, în cateheza Papei la audienţa generală
(RV - 3 iunie 2009) Astăzi aş vrea să vă vorbesc despre un personaj
din Occidentul latin cu adevărat extraordinar: monahul
Raban Maur. Împreună cu oameni ca Isidor din Sevilia,
Beda Venerabilul şi Ambroziu Autpert, despre care am vorbit
în catehezele precedente, el, în secolele aşa-zisului Evul
Mediu timpuriu, a ştiut să menţină contactul cu marea cultură a înţelepţilor
antici şi cu Părinţii creştini. Astfel
papa Benedict al XVI-lea şi-a început cateheza de miercuri la audienţa generală desfăşurată
în Piaţa Sfântul Petru, însorită dar răcoroasă, prezentând figura acestui mare om
al Bisericii, Raban Maur, monah benedictin devenit episcop de Mainz şi amintit, datorită
erudiţiei sale, ca „praeceptor Germaniae - învăţător al Germaniei”.
Monahul,
născut în oraşul Mainz în anul 780, intrat de foarte tânăr în mănăstire şi devenit
abate al renumitei mănăstiri din Fulda iar mai târziu arhiepiscop de Mainz, a fost
consilier înţelept de principi în societatea pe care o numim carolingiană.
Un
om al Bisericii de o vastă cultură care, potrivit tradiţiei este autorul unuia dintre
cele mai frumoase şi mai cunoscute imnuri ale Bisericii latine, imnul „Veni Creator
Spiritus - „Vino, Duhule Creator”; este omul care era mereu în slujba altora fără
să înceteze însă continuarea studiilor sale. Astfel îl aminteşte papa Benedict care
subliniază”: • „…demonstrând prin exemplul vieţii sale că se poate fi
simultan la dispoziţia altora, fără a se lipsi, din acest motiv, de un timp potrivit
pentru reflecţie, studiu şi meditaţie”.
Raban Maur a fost exeget,
filozof, poet, păstor, om al lui Dumnezeu. Diecezele de Fulda, Mainz, Limburg
şi Wroclaw în consideră sfânt sau fericit. Operele sale cuprind şase volume din Patrologia
Latină alcătuită de Migne Benedict al XVI-lea a amintit aici că poezia şi forma plastică
sunt adesea îmbinate pentru a exprima adevăruri de credinţă, ajunge să ne gândim la
condicile miniaturale al Bibliei: astăzi am numi-o metodă multimedia - a spus - pentru
a-i explica apoi valoarea profundă:
• „Ea dovedeşte în orice caz
în Raban Maur o conştiinţă extraordinară a necesităţii de a implica în experienţa
credinţei, nu numai mintea şi inima, dar şi simţurile prin celelalte aspecte
ale gustului estetic şi sensibilităţii umane care fac ca omul să se bucure
de adevăr cu toată fiinţa sa, ’spirit, suflet şi trup’. Acest
lucru este important: credinţa nu este doar gândire, ci atinge toată fiinţa
noastră. Deoarece Dumnezeu s-a făcut om în carne şi oase, a intrat în lumea
sensibilă, noi în toate dimensiunile fiinţei noastre trebuie să căutăm şi să-l
întâlnim pe Dumnezeu. Astfel realitatea lui Dumnezeu, prin credinţă, pătrunde fiinţa
noastră şi o transformă”.
Papa a subliniat marea cultură a monahului
din Evul Mediu Timpuriu dar în acelaşi timp a ţinut să arate că „el se servea de ea
cu libertate şi discernământ atent”. În această privinţă a reprodus cuvintele sale
către un corepiscop: • „La sfârşitul ’primei Epistole’ adresate
unui ’corepiscop’ al diecezei de Mainz, de pildă, după ce a răspuns la cererile
de lămurire asupra comportamentului de urmat în exercitarea responsabilităţii pastorale,
continuă: ’Ţi-am scris toate acestea aşa cum le-am dedus din Sfintele
Scripturi şi din canoanele Părinţilor Bisericii. Tu însă, om de mare sfinţenie, ia
deciziile tale cum ţi se pare mai bine, de la caz la caz, căutând să temperezi
evaluarea în aşa fel încât să garantezi în toate discreţia, deoarece
ea este mama tuturor virtuţilor’. Se vede astfel continuitatea credinţei
creştine, care îşi are începuturile în Cuvântul lui Dumnezeu; ea însă
este mereu vie, se dezvoltă şi se exprimă în forme noi, mereu în coerenţă cu întreaga
construcţie, cu tot edificiul credinţei”.
O altă învăţătură fundamentală
şi mereu actuală este aceea despre contemplaţie: „Cine este neglijent în contemplaţie
- scrie monahul - se lipseşte singur de vederea luminii lui Dumnezeu”. Apoi, vorbind
liber, Papa a adăugat: • „Cred că Raban Maur adresează aceste cuvinte
şi nouă astăzi: în perioadele de muncă, cu ritmurile sale frenetice,
şi în perioadele de vacanţă trebuie să rezervăm momente pentru Dumnezeu;
să-I deschidem viaţa noastră adresându-i un gând, o reflecţie, o scurtă rugăciune,
şi mai presus de toate nu trebuie să uităm duminica, ziua Domnului, ca zi a Liturghiei,
pentru a percepe în frumuseţea bisericilor noastre, a muzicii sacre
şi a Cuvântului lui Dumnezeu frumuseţea însăşi a lui Dumnezeu, lăsându-l să intre
în fiinţa noastră. Numai în felul acesta viaţa noastră devine mare, devine adevărată
viaţă”.
Terminată cateheza în limba italiană, papa Benedict a prezentat
o sinteză a ei în limbile franceză, engleză, germană şi spaniolă cu saluturi în limbile
portugheză, polonă, cehă, maghiară, slovacă şi italiană.
Ca de obicei, în italiană
a salutat cu afecţiune tinerii, bolnavii şi perechile de soţi căsătoriţi recent. Dragi
tineri, duminica viitoare vom celebra solemnitatea Preasfintei Treimi. Vă urez ca
meditarea şi contemplarea misterului trinitar să vă introducă din ce în ce mai mult
în Iubirea divină. Dragi bolnavi, datorită tainei Botezului, Preasfânta Treime
este prezentă în viaţa voastră. Această prezenţă să vă susţină să împliniţi în toate
voinţa Domnului. Şi voi, dragi soţi recent căsătoriţi, să puteţi a vă inspira din
comuniunea trinitară pentru a forma o familie creştină în care să vi se dea harul
de a trăi în iubire reciprocă, bucuria rugăciunii şi primirea vieţii. Terminată
audienţa generală, Sfântul Părinte a intonat în cor rugăciunea Tatăl nostru în limba
latină şi a invocat binecuvântarea apostolică pe care o extinde bucuros la toţi cei
care pe calea undelor, la radio sau televiziune, o primesc în spirit de credinţă. Aici
serviciul audio: