2009-05-27 19:56:51

Miercuri: sumarul emisiunii şi alte informaţii


RV 27 mai 2009. Aici, principalele ştiri şi alte informaţii ale emisiunii noastre:
- Lumea are nevoie de sobrietate şi de respectarea regulilor pentru a ieşi din sărăcie şi umaniza munca de toate zilele: a subliniat papa Benedict al XVI-lea la audienţa generală de miercuri în Piaţa Sfântul Petru unde a propus o cateheză despre figura exemplară şi deosebit de actuală a Sfântul Teodor Studitul, imnograf, teolog şi stareţ al Mănăstirii Studion din Constantinopol, secolele 8-9.

- La sfârşitul audienţei PS Cornel Damian, episcop auxiliar de Bucureşti i-a oferit Papei albumul în mai multe limbi „Catedrala Sfântul Iosif” precum şi volumul cu actele Simpozionului internaţional desfăşurat anul trecut la Institutul Teologic Sfânta Tereza din capitală pe tema Enciclicei lui Paul al VI-lea, Humanae vitae între actualitate şi provocare. Un răspuns modern la o problemă multiseculară”.

- Credincioşii laici nu sunt doar colaboratori ai clerului ci adevăraţi "coresponsabili pentru fiinţa şi activitatea Bisericii": a afirmat Benedict al XVI-lea marţi seară în catedrala Romei, bazilica Sfântul Ioan în Lateran, la deschiderea reuniunii anuale de studiu a diecezei de Roma. Este necesară "o schimbare de mentalitate în activităţile pastorale" iar la două mii de ani de la sosirea Evangheliei în Cetatea Eternă, Papa a afirmat că "viitorul creştinismului depinde şi astăzi de mărturia carităţii şi vestirea Evangheliei".

- A fost publicată Scrisoarea către preoţi a card. Claudio Hummes, prefectul Congregaţiei pentru Cler, în vederea Anului dedicat Sfintei Preoţii, care trebuie să fie "un an de rugăciune a preoţilor, cu preoţii şi pentru preoţi". Cu o lună înainte de începerea Anului Preoţiei, card. Claudio Hummes invită diecezele şi comunităţile locale să marcheze în mod solemn începutul acestui timp special pentru a sprijini pe tot parcursul anului creşterea preoţilor în identitatea sacerdotală şi promovarea vocaţiilor; la 19 iunie, ziua inaugurării Anului Preoţiei, va fi deschis şi un nou sit internet al Congregaţiei pentru Cler la adresa www. annussacerdotalis. org.

- În perioada 25-27 mai, la “Centrul Manresa” al Părinţilor Iezuiţi din Cluj-Napoca s-a desfăşurat sesiunea de primăvară a Conferinţei Episcopilor din România, în organizarea Eparhiei Române Unite cu Roma, de Cluj-Gherla, la care au participat episcopii greco-catolici şi romano-catolici. Au luat parte, ca invitaţi, arhiepiscopul Francisco-Javier Lozano, nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova, şi PS Anton Coşa, episcop romano-catolic de Chişinău. Comunicatul final al reuniunii, semnat de secretarul general al Conferinţei, părintele Cazimir Budău. Declaraţia Conferinţei Episcopilor Catolici din România privind alegerile europarlamentare din 7 iunie 2009, semnată de preşedintele Conferinţei, ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti.

- "Cazul Galileo. O relectură istorică, filosofică şi teologică": pe această temă s-a deschis marţi pentru a se încheia sâmbătă la Florenţa un important simpozion internaţional despre Părintele ştiinţei moderne, care pornind de la lecţiile trecutului îşi propune să tragă învăţăminte pentru chestiunile prezentului; în zilele noastre, au afirmat relatorii la deschidere, ştiinţa nu întâmpină opoziţia Bisericii dar a intereselor economice, în special pe frontul valorilor etice din domeniul ecologic şi bioetic.

- Statele Unite. Noul sit internet al Conferinţei Episcopilor Catolici a publicat un ghid cu 10 puncte despre învăţătura socială a Bisericii cu privire la economia de piaţă; "actuala criză economică, a afirmat ep. William Francis Murphy al diecezei de Rockville Centre, merge dincolo de chestiunile strict economice sau tehnice, având un enorm impact uman şi clare dimensiuni etice care ar trebuie să stea în centrul dezbaterilor publice şi al deciziilor privind modul de a proceda".

- Irak. Un nou semnal de alarmă pentru comunitatea creştină din Irak a fost lansat de episcopii catolici de rit caldeean. De câteva săptămâni câteva persoane contactează familiile de religie creştină mai ales în capitala Bagdad şi, cu promisiunea unor subvenţii sau donaţii, fac presiuni pentru obţinerea datelor personale ale membrilor familiei pentru un scop neclar şi suspect. În rândul creştinilor există temerile alcătuirii unei hărţi pentru a li se arăta creştinilor că sunt o minoritate sub control, ce nu contează şi care nu trebuie să avanseze pretenţii peste măsură.

- Coreea de Nord ameninţă Coreea de Sud. Atitudinea agresivă a Coreii de Nord este îngrijorătoare şi trebuie sancţionată. Comunitatea internaţională întreagă, inclusiv Statele Unite, Rusia şi China, critică noile teste nucleare efectuate de guvernul de Pyongyang, care consideră nul, potrivit propriei declaraţii, armistiţiul din 1953 care a pus capăt conflict ului în peninsula coreeană şi ameninţă că va ataca Coreea de Sud în cazul în care una din navele sale ar fi oprită, după aderarea Sudului la iniţiativa condusă de Statele Unite pentru blocarea transporturilor de arme ilicite spre Coreea de Nord.

- Continuă în Vatican lucrările adunării generale a Conferinţei episcopale italiene pe tema „Chestiunea educativă: sarcina urgentă a educaţiei”. Necesitatea descoperirii adevăratei libertăţi într-o perioadă dominată de grave derive: subliniată într-o conferinţă de presă, ţinută de mons. Diego Coletti, episcop de Como şi preşedinte al Comisiei episcopale pentru educaţia catolică.

- Pakistan. Fermă condamnare din partea comunităţii creştine pentru atentatul dinamitard care a răvăşit oraşul Lahore. „Nu”, violenţei extremiştilor.

- Coreea. După şase ani de muncă intensă, Comisia pentru promovarea cauzelor de beatificare şi canonizare a Conferinţei episcopale sud-coreene a încheiat faza de instrumentare a procesului de beatificare a 124 de martiri coreeni şi a unui preot morţi în timpul persecuţiilor anti-creştine din secolele 18 şi 19 în Coreea.

- Costa Rica. Conferinţa episcopală din Costa Rica a prezentat un nou proiect de educaţie sexuală, conştientă că „pentru Biserică, educaţia integrală a persoanelor a fost o preocupare prioritară de-a lungul istoriei.

- Bucureşti. Autorităţile medicale au confirmat suspiciunea de gripă nouă de tip A/H1N1 la doi tineri timişoreni care au venit din Spania. Analizele au fost transmise la Londra pentru a primi confirmarea de gripă porcină.

- Din actualitatea internaţională. Pakistan: cel puţin 30 de morţi şi o sută de răniţi la Lahore, în estul ţării, în urma exploziei unui automobil capcană la sediul poliţiei. Roma: Italia şi Malta au cerut o întâlnire trilaterală cu Libia pentru contrastarea imigraţiei clandestine în apele Mediteranei.

- Joi 28 mai, în calendarul liturgic bizantin român Sfântul Eutihiu, episcop, martir; în calendarul roman sau latin Sfântul Gherman, episcop de Paris, secolul VI.








All the contents on this site are copyrighted ©.