2009-05-26 13:19:07

Cuvintele Papei la Cassino despre valoarea muncii, în comentariul vice-preşedintelui Parlamentului European Mario Mauro


RV 26 mai 2009. Credincioşii de la Cassino au rămas adânc impresionaţi de cuvintele Papei despre muncă şi şomaj în actualul context economic, pronunţate duminica trecută în cadrul călătoriei sale pastorale la celebra abaţie benedictină. „Umanizarea lumii muncii - a afirmat Episcopul Romei - este tipică sufletului monahismului”. Un efort, a mai spus, ce se concretizează în a sta alături de muncitorii din industrie, în special de cei care au fost disponibilizaţi sau cei îngrijoraţi pentru situaţia lor precară:
• „Plaga şomajului care loveşte acest teritoriu să determine responsabilii binelui public, întreprinzători şi toţi cei care au posibilitatea, să caute cu ajutorul tuturor soluţii valabile pentru criza ocupaţională, creând noi locuri de muncă pentru salvarea familiilor”.

În acelaşi timp, Biserica locală nu este indiferentă la drama celor vulnerabili, de obicei, primii care plătesc preţul cel mai ridicat când e vorba de reduceri la cheltuielile sociale. Redacţia centrală a contactat pe Rosaria Lauro, director al organizaţiei diecezane Caritas din Cassino:
• "Avem la dispoziţie un centru diecezan de primire unde oamenii care trec prin necazuri vin ca să-şi spună problemele. Aici se simt primiţi, percep un gest de iubire şi se destăinuie fără complexe. De cele mai multe ori problemele sunt de natură materială, drept care ne străduim să dăm imediat un răspuns concret. Acolo unde este posibil, intrăm în contact cu serviciile sociale prezente în teritoriu şi cu instituţiile, pentru că prima noastră datorie este aceea de a stimula instituţiile să dea voce celor fără voce. Sunt mulţi cei care caută de muncă, mai ales în aceste momente".

Cum se raportează asociaţia Caritas din Cassino la persoanele afectate de criza economică? Răspunde mai departe Rosaria Lauro:
• "Criza economică se simte foarte mult. Încercăm să dăm un răspuns, chiar dacă nu reuşim întotdeauna. Dar am deschis un ghişeu în genul 'ofer şi caut de lucru', mai ales în privinţa activităţilor de curăţenie din centrele comerciale, în locuinţele private, de serviciu ca îngrijitoare domestică, un ghişeu foarte frecventat mai ales de femeile imigrante. În acest sens, am pus pe picioare şi un curs de pregătire pentru ramurile respective, tocmai ca să ajutăm persoanele să fie apte pentru aceste forme de muncă".

Cuvintele Papei despre "umanizarea" muncii, pronunţate în timpul vizitei, duminică, la Cassino, au avut un ecou şi în afara Italiei, după cum ne confirmă Mario Mauro, vice-preşedintele Parlamentului European:
• "Europa va găsi strategii pentru soluţionarea crizei şomajului numai dacă va fi capabilă să-şi recunoască propriile rădăcini. Pentru a crea noi oportunităţi de muncă şi a depăşi actualul context de criză, trebuie depăşite formele de egoism, pentru a proteja în primul rând tinerii şi familiile. Or, Regula Sfântului Benedict, bazată pe muncă, rugăciune şi cultură, a contribuit cu siguranţă la a scoate Europa dintr-un timp marcat de o criză adâncă. Papa a readus acest fapt sub ochii noştri, arătându-ne un exemplu valabil pentru a şterge praful de pe o strategie simplă, dar în acelaşi timp eficace: aceea de a privi la rădăcinile noastre, punând cu toţii împreună toată energia de care suntem în stare la acelaşi obiectiv comun, pentru ca nimeni să nu rămână în urmă. Cred că este o lecţie indispensabilă pentru a privi în acest moment la ceea ce este important".

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.