2009-05-22 19:10:38

Vineri: sumarul emisiunii şi alte informaţii


(RV - 22 mai 2009) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- În audienţă, vineri, la Benedict al XVI-lea preşedinţii Bulgariei şi Macedoniei: "Dacă vrea un viitor de libertate, pace şi dreptate pentru toţi, Europa trebuuie să rămână fidelă rădăcinilor ei creştine", a afirmat Suveranul Pontif. Delegaţiile celor două ţări balcanice au venit la Roma pentru pelerinajul anual la mormântului Sfântului Ciril, sărbătorit alături de fratele său Metodiu la 24 mai după calendarul iulian. Pentru creştinii de astăzi, s-a exprimat Episcopul Romei, principala "provocare este păstrarea patrimoniului de idealuri şi valori" pe care sfinţi precum Ciril şi Metodiu l-au transmis prin cuvânt şi faptă.

 
- Tot vineri dimineaţă Papa a primit în audienţe succesive un alt grup de episcopi din Perù în vizită ad Limina conduşi de cardinalul Juan Luis Cipriani Thorne, arhiepiscop de Lima. În cursul după amiezii Sfântul Părinte l-a primit pe cardinalul William Joseph levada, prefectul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei

- Duminica viitoare, 24 mai, Papa la Montecassino pe urmele patronului său Sfântul Benedict.

- Paris. "Nu manipulării informaţiei". Tehnologiile informaţiei şi comunicării, educaţia pentru toţi şi educaţia interculturală: asupra acestor trei puncte s-a oprit recent mons. Francesco Follo, observatorul permanent al Sfântului Scaun la UNESCO, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, intervenind la cea de-a 181-a sesiune a Consiliului executiv desfăşurată la Paris. Trei intervenţii pe teme diverse dar legate de un unic apel, acela de a face astfel ca educaţia şi comunicarea să-şi propună ca obiectiv primar omul, înţeles ca persoană, purtător al unei demnităţi proprii.

- În sărbătoarea Sfintei Rita, vineri la Cascia, în regiunea italiană Umbria, manifestările religioase includ şi un important premiu purtând numele Sfintei acordat unor femei care s-au distins prin actualizarea valorilor creştine de iertare, împăcare şi sacrificiu; între premiantele din acest an, o mamă care la cei şase copii ai familiei, a adoptat alţi patru, cu dizabilităţi psihice sau motorii. Reflecţia pr. Angelo Lemme, priorul comunităţii augustiniene din Cascia.

- Peste o jumătate de milion de contacte într-o singură zi pe situl Pope2you, portalul internet al Papei destinat tinerilor de pe Facebook, lansat în vederea Zilei mondiale a comunicaţiilor sociale de duminica viitoare; coordonatorul portalului, pr. Paolo Padrini, afirmă: relaţiile generaţiei digitale nu trebuie reduse la un simplu transfer de informaţii, dar trebuie să ducă la împărtăşirea vieţii reale a Bisericii".

- Întâlnirea copiilor din Eparhia de Cluj-Gherla: Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică din oraşul Sângeorz-Băi, jud. Bistriţa-Năsăud, va găzdui, sâmbătă 23 mai, a III-a ediţie a Întâlnirii Copiilor din Eparhia de Cluj-Gherla. Evenimentul este organizat de către Departamentul pentru Tineret al Episcopiei de Cluj-Gherla şi Asociaţia Tineretului Român Unit - ASTRU Cluj. Tema întâlnirii, la care sunt aşteptaţi peste 700 de copii cu vârste cuprinse între 6 - 13 ani, venind din majoritatea parohiilor Eparhiei de Cluj-Gherla, este: „Isus e bucuria mea”, iar motto-ul: “Lăsaţi copii să vină la mine…”(Lc 18,16). Copiii participanţi  vor avea ocazia să descopere şi să cunoască alţi copii implicaţi în diverse comunităţi parohiale, să petreacă o zi în prezenţa PS Florentin Crihălmeanu, şi să aprofundeze prin diferitele activităţi propuse trăirea creştină şi cunoaşterea lui Hristos, prin intermediul rugăciunii, jocului şi al cântecelor.

- Irak. Creştinii plătesc preţul cel mai ridicat. Un nou val de atentate a provocat zeci de victime în ultimele zile. Între oraşele cel mai lovite, Kirkuk şi capitala Bagdad unde, la puţine săptămâni de la trecerea gestiunii securităţii forţelor americane, au murit peste 65 de persoane în atentate sinucigaşe şi automobile capcană. Eliberat învăţătorul creştin în vârstă de 32 de ani, răpit în şcoala elementară a unui sat din apropiere de oraşul Kirkuk la 14 mai de către un grup înarmat: informează agenţia de presă AsiaNews, precizând că răpitorilor nu li s-a plătit nici o sumă de bani.

- De la 24 mai la 20 iunie se va desfăşura la Assisi, la Porţiuncula Capitlul general al Ordinului Fraţilor Minori - OFM, cu tema „Vestitori ai Cuvântului Domnului în toată lumea”. Deosebit de importantă în agenda de lucru, va fi alegerea noului ministru general al Ordinului, prezidată de cardinalul José Saraiva Martins, numit de Sfântul Părinte. În 1221, Sfântul Francisc a întâlnit la Porţiuncula toţi fraţii - circa 5000. De atunci, Fraţii Minori Franciscani se reunesc o dată la fiecare şase ani pentru Capitulul Rusaliilor, mulţumesc domnului pentru carisma primită, analizează viaţa ordinului, care este primul ordin misionar din istorie, şi aleg ministrul general.

- China. Continuă pelerinajele catolicilor chinezi la toate Sanctuarele mariane din ţară în vederea datei de 24 mai, a doua „Zi Mondială de Rugăciune pentru Biserica din China”, instituită de papa Benedict al XVI-lea prin Scrisoarea către chinezi din 27 mai 2007, solemnitatea Rusaliilor. Scrie Sfântul Părinte: „ziua de 24 mai, dedicată comemorării liturgice a Fericitei Fecioare Maria, Ajutorul Creştinilor, venerată la sanctuarul de la Sheshan la Shanghai în viitor ar putea deveni ocazie pentru catolicii din toată lumea de a se uni în rugăciune cu Biserica din China.

- Roma. Asociaţia Culturală „Împreună pentru Athos” ţine sâmbătă a VIII-a sa reuniune internaţională de studii asupra culturii şi spiritualităţii Muntelui Athos, având ca temă anul acesta: „Monahismul de la Sfântul Munte între spiritualitate şi istorie. De la Sfântul Atanasie la căderea Constantinopolului”. Evenimentul este patronat de Ministerul pentru Bunurile şi Activităţile Culturale, de Fundaţia Europeană Dragan, regiunea Lazio, provincia şi comuna Romei precum şi de ambasadele Ciprului, Bulgariei, Greciei, României, Rusiei, Serbiei, Ucrainei şi Moldovei.
 
- Din actualitatea internaţională. Rusia: divergenţe în privinţa securităţii energetice, la recenta întâlnire la vârf cu reprezentanţii Uniunii Europene. Mogadisho: noi ciocniri în capitala Somaliei între forţele guvernamentale şi miliţiile islamice. India: printr-o sentinţă fără precedent Curtea Supremă de Justiţie a pus capăt tradiţiei locale a căsătoriilor decise de părinţii mirilor, stabilind că la împlinirea vârstei de 18 ani orice femei este liberă să-şi alegaă viitorul soţ. Sri Lanka: vizită de două zile a secretarului general ONU după încheierea războiului civil în statul insular asiatic.

 
- Sâmbătă 23 mai, în calendarul liturgic bizantin român, Sfântul Mihail Mărturisitorul, episcop, anul 826; în calendarul roman sau latin Sfântul Dezideriu, episcop, martir în Franţa, anul 407 şi Sfântul Ioan Baptist de Rossi, anii 1698-1764, întemeietor la Roma a Asociaţiei de pietate a Preoţilor seculari sau diecezani „Pia Unio Sacerdotum”, din care fac parte şi preoţi catolici din România.








All the contents on this site are copyrighted ©.