2009-05-19 19:07:45

În Biserică nimeni nu este străin, migranţii merită respect şi gratitudine: mons. Veliò, la Sărbătoarea Popoarelor duminică la Roma


(RV - 19 mai 2009) „Dumnezeu nu face deosebire între oameni, ci îi este plăcut oricine se teme de el şi săvârşeşte dreptatea, din orice popor ar fi el": cuvintele apostolului Petru din cartea Faptelor Apostolilor referitoare la episodul primirii păgânilor în comunitatea creştină au fost comentate de arhiepiscopul Antonio Maria Vegliò la Liturgia prezidată în basilica Sfântul Ioan în Lateran duminică 17 mai cu ocazia Sărbătorii Popoarelor, La festa dei Popoli, despre care v-a informat pe larg în emisiunea de duminică. O Liturghie caracterizată de bogăţia cântărilor în diferite limbi ale grupurilor etnice, între care şi comunitatea română catolică de ambele rituri din Roma.

La omilie, arhiepiscopul Vegliò, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Pastorala Migranţilor şi Itineranţilor a îndemnat pe toţi, de la simpli cetăţeni la autorităţi civile, să privească cu ochi diferiţi la imigraţi. De altfel, Sărbătoarea Popoarelor de anul acesta, ajunsă la cea de-a 18-a sa ediţie, a avut ca moto: „.Roma cu alţi ochi”.

„În Biserica lui Dumnezeu, nimeni nu este străin”: arhiepiscopul Vegliò a preluat cuvintele lui Ioan Paul al II-lea inspirate de Apostolul Paul pentru a reaminti că iubirea lui Cristos ajunge la inima fiecărui om. A subliniat că felurimea limbilor migranţilor este semn de catolicitate, al acelei “minunate bogăţii” ce caracterizează Biserica la Roma. S-a oprit apoi asupra temei sărbătorii popoarelor “Roma cu alţi ochii” şi a asigurat angajarea sa pentru ca parohiile, responsabilii politici şi lumea infomaţiei şi a tuturor cetăţenilor să privească cu ochi noi la migranţi. “Meritaţi respect, admiraţie” şi “gratitudine”: a spus mons. Vegliò. “Presenţa voastră este preţioasă şi indispensabilă în oraş”.

Pe de altă parte, au fost auspiciile sale, sper ca migranţii să privească cu ochi diferiţi Roma, dându-şi seama că este multă lume care le vrea binale şi se străduieşte ca ei să se simtă “cetăţeni între cetăţeni, fraţi între atâţia fraţi”. Preşedintele departamentului Sfântului Scaun pentru migranţi a îndemnat italienii să-şi extindă iubirea lor, “exprimată nu doar prin cuvinte” spre migranţii care vin de departe, vâzând în ei chipul lui Cristos. În fine speranţa ca “minunatul pluralism introdus” de migranţi “să fie primit de toţi” ca o mare resursă şi care să poarte la o convieţuire paşnică şi benefică”.








All the contents on this site are copyrighted ©.