2009-05-16 19:44:49

Sâmbătă: sumarul emisiunii şi alte informaţii


(RV - 16 mai 2009) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Benedict al XVI-lea la întâlnirea cu ziariştii în zborul de întoarcere vineri după amiază din Ţara Sfântă: în Orientul Mijlociu există o mare dorinţă de pace. care trebuie încurajată. Nu pot fi ascunse însă dificultăţile care trebuie clarificate de aceea se impun eforturi susţinute în vederea reconcilierii.

- Lungul apel al Papei pentru pacea între popoare şi între credinţe, primă „amintire” a pelerinajului abia încheiat.

- În urmă cu o sută de ani inventatorul Radioului Guglielmo Marconi primea Premiul Nobel pentru Fizică. Radio Vatican este prezent la evenimentele „Săptămânii marconiene” denumită „Radio Days” şi organizată de comuna Sasso Marconi, unde se află Vila Griffoni, casa paternă a inventatorului. Emiţătorul pontifical datorează lui Marconi înfiinţarea sa din voinţa papei Pius al XI-lea care l-a inaugurat în data 12 februarie 1931.

- Festivalul tinerilor catolici la Bucureşti. Papa Ioan Paul al II-lea şi tinerii. Aproximativ 500 de tineri catolici din Bucureşti şi din alte oraşe s-au întâlnit sâmbătă, 16 mai, la Catedrala Sfântul Iosif din capitală unde au evocat împreună vizita de acum zece ani a Papei Ioan Paul al II-lea în România (7-9 mai 1999). Ultimele cuvinte pe care Papa Ioan Paul al II-lea le-a rostit înainte de a părăsi pământul românesc, în seara de 9 mai 1999, pe aeroportul Băneasa, au fost adresate tinerilor: "Dragi tineri din România, aş fi vrut să vă întâlnesc personal; din nefericire, nu a fost posibil…Această Românie este încredinţată mâinilor voastre. Construiţi-o împreună, cu îndrăzneală. Domnul v-o încredinţează".

- La Roma, duminică 17 mai, are loc cea de-a optsprezecea ediţie a manifestării cultural-religioase intitulate Sărbătoarea Popoarelor (La Festa dei Popoli). Un eveniment organizat în fiecare an de Biserica Catolică în colaborare cu municipalitatea din Roma şi destinat imigranţilor stabiliţi ultimii ani în capitala Italiei. Festivităţile legate de Sărbătoarea Popoarelor se desfăşoară în Piazza San Giovanni in Laterano din centrul Romei, duminică, începând cu ora 9. La manifestare participă reprezentanţi ai comunităţilor română, ucraineană, egipteană, nigeriană, polonă, filipineză, egipteană, sud-americană şi de multe alte naţionalităţi. Activă ca în fiecare an, comunitatea catolicilor români, cu standul propriu de preparate culinare româneşti şi artizanat, pe lângă nelipsitul grup folcloric de dansatori. Nelipsită participarea activă la Liturghia din Bazilica Sfântul Ioan din Lateran, catedrala Romei.

- Republica Democratică Congo. Biserica catolică din această ţară africană va cheltui peste 144 milioane de dolari pentru a ajuta persoanele afectate de maladia SIDA şi combaterea virusului HIV. Programul a fost elaborat cu participarea tuturor celor 47 de dieceze congoleze vrând să ofere contribuţia Bisericii la eforturile guvernului şi altor organisme pentru combaterea acestui flagel.

- Coreea de Sud. Organizată de Conferinţa episcopală de la 25 la 30 mai „Săptămâna Educaţiei Catolice” pentru a propune tinerilor valori şi metode ce pot contribui la bunăstarea şi progresul uman, moral şi civil al societăţii. Iniţiativa ajunsă la cea de-a cincia ediţie îşi propune să sensibilizeze populaţia în legătură urgenţa educativă denunţată şi de papa Benedict al XVI-lea.

- Budapesta. Pentru al treilea an consecutiv, sâmbătă s-a ţinut în capitala Ungariei „Rozariul viu”. O manifestare la care au participat peste cinci mii de pelerini, care plecând din 9 locuri ale oraşului cântând şi recitând Rozariul şi meditând cuvintele lui Petru către Isus „La cine vom merge, Doamne, Tu ai cuvintele vieţii veşnice (In 6,68) s-au reunit în cinci punte ale capitalei pentru Sfânta Litiurghie. Iniţiativa se înscrie în programul intitulat „Misiune în oraş”.

- Din actualitatea internaţională: India. Coaliţia de centru-stânga condusă de partidul Congresului, de guvernământ, a obţinut o convingătoare afirmare în alegerile legislative prin care a fost reînnoită Camera inferioară pentru cea de-a 15-a legislatură. Majoritatea zdrobitoare obţinută de partidul Congresului a constrâns principalii adversari ai partidului naţionalist hindus să admită înfrângerea recunoscând rezultatul electoral. Potrivit mons. Stanislaus Fernandes, secretar general al episcopatului catolic, rezultatul electoral “arată că poporul vrea un guvern stabil” şi a votat “împotriva fundamentalismului şi comunismului”.

- Consideraţii omiletice în încheiere la Duminica a VI-a din Timpul pascal.

- Duminică 17 mai, în calendarul liturgic bizantin român, Duminica a 5-a după Paşti - a Samarinencei şi Sfinţii Andronic şi Iunia, apostoli; în calendarul roman sau latin, Duminica a VI-a a Paştelui şi Sfântul Pascal Baylon, călugăr, Spania, anii 1540-1592.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.