2009-05-10 20:10:11

Duminică: sumarul emisiunii şi alte informaţii


(RV - 10 mai 2009) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii.
- Papa Benedict al XVI-lea a încurajat creştinii din Iordania să rămână fideli în credinţă, vorbind duminică dimineaţă la Liturghia solemnă oficiată pe stadionul internaţional din capitala Amman. Omagiul Pontifului adus mărturiei de credinţă şi de iubire dată de femei în Ţara Sfântă.

- După amiază, Benedict al XVI-lea a vizitat Situl Botezului de pe malul Iordanului; Papa a binecuvântat aici primele pietre a două viitoare biserici, una de rit latin şi alta pentru credincioşii ritului greco-melchit; "promovaţi dialogul chiar şi când revendicaţi drepturile voastre legitime", a fost îndemnul Papei adresat creştinilor din Iordania. Luni Suveranul Pontif va merge în Israel unde va începe a doua mare etapă a pelerinajului său; în program, vizita la Memorialul Holocaustului şi întâlnirea interreligioasă la centrul Notre-Dame din Ierusalim.

- Un bilanţ foarte pozitiv, apreciază părintele Federico Lombardi, cu referinţă la prima etapă, cea din Iordania, a pelerinajului Papei în Ţara Sfântă.

- În timpul pelerinajului său la Locurile Sfinte, Benedict al XVI-lea şi-a exprimat de mai multe ori apropierea faţă de creştinii irakieni, în special faţă de refugiaţi; ultimele cifre arată că în Iordania sunt circa 700.000 de mii de refugiaţi irakieni, din care 70.000 sunt creştini; reflecţia corepiscopului Philip Najim, vizitatorul credincioşilor caldeeni.

- Potrivit rabinului David Rosen, preşedintele „Comitetului ebraic internaţional pentru relaţiile interreligioase", actuala vizită a Papei este un eveniment de enormă importanţă: "Papa este o figură mondială şi cred că marea majoritate a israelienilor sunt foarte fericiţi. Cred că a existat între ei o înţelegere de fond că această vizită are o foarte mare importanţă pentru imaginea însăşi a Israelului şi pentru raporturile cu Biserica".

- Bucureşti. Zece ani de la memorabila vizită a unui episcop al Romei în România, 7-9 mai 1999. Sâmbătă dimineaţă, slujbă de pomenire pentru patriarhul Teoctist oficiată în catedrala patriarhală, cu un cuvânt de învăţătură al arhiepiscopului mitropolit Ioan Robu, iar după amiază Liturghie în catedrala catolică Sfântul Iosif oficiată de trimisul special al papei Benedict al XVI-lea, arhiepiscopul Dominique Mamberti, cu un cuvânt de învăţătură la sfârşit ţinut de Preafericitul Părinte Daniel, patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Corespondenţă din Bucureşti, transmisă de părintele Ieronim Iacob.

- Ciad. Armata Ciadului angajată în respingerea unei ofensive din partea unor miliţii rebele din Sudan. Consiliul de Securitate ONU a condamnat ofensiva rebelilor definind ca inacceptabile tentativele de destabilizare a ţări africane, cerând încetarea violenţelor care în ultimele zile au provocat circa 250 de victime.

- Washington. Cu muzică instrumentală, cântări şi rugăciuni catolicii asiatici din Statele Unite şi zona Pacificului au efectuat sâmbătă al şaptelea Pelerinaj marian, aducând omagiu Sfintei Fecioare Maria la Sanctuarul Naţional „Neprihănita Zămislire” din capitala Statelor Unite.

- Italia. La Macerata se deschid luni celebrările pentru cel de-al 4-lea centenar de la moartea preotului Matteo Ricci, petrecută la Beijing în data de 11 mai 1610. Preot italian iezuit, matematician şi cartograf, Matteo Ricci a fost una dintre marile figuri ale evanghelizării Chinei. Cu această ocazie, la Roma, între 11 şi 17 mai şi la Torino între 18 şi 24 mai are loc un curs despre Biserica catolică pentru diplomaţi din ţările asiatice. Cursul este organizat de Fundaţia „Gregoriana”, Institutul Internaţional “Jacques Maritain”, în colaborare cu „Georgetown University” din Washington şi „Sophia University” di Tokyo şi vrea să prezinte instituţiile Bisericii Catolice şi politica internaţională a Sfântului Scaun diplomaţilor provenind din ţările Asiei.

- Luni 11 mai, în calendarul liturgic bizantin român Sfântul Mociu, martir, secolul 4; în calendarul roman sau latin Sfântul Mamert, episcop de Vienne, în Galia romană; de numele său este legată procesiunea în afara bisericii în care sa cântau litaniile Tuturor Sfinţilor pentru îndepărtarea calamităţilor naturale şi binecuvântarea câmpului: aceasta avea loc la Rogaţiuni, adică în cele trei zile înainte de sărbătoarea Înălţării Domnului .








All the contents on this site are copyrighted ©.