Predarea religiei în Europa: masă rotundă la Consiliul Europei de la Strasbourg. Interviu cu mons. Aldo Giordano

(RV - 5 aprilie 2009) Luni după amiază la Strabourg, la sediul Consiliului Europei a avut loc prezentarea-dezbatere a cercetări sociologice asupra predării religiei în Europa. O cercetare condusă de Consiliul Conferinţelor Episcopale ale continentului, CCEE, la iniţiativa Conferinţei episcopale italiene, CEI. Prezenţi, între alţii, respectivi preşedintele CCEE, cardinalul Péter Erdő, arhiepiscop de Esztergom-Budapesta şi secretarul general al episcopatului italian, mons. Mariano Crociata.
 
Din Strasbourg, trimisa noastră Fausta Speranza:
• “Învăţământul cu conţinut confesional reprezintă modelul predominant dar există contexte în care nu se trece dincolo de disciplina etică. Reprezentanţii Uniunii Europene şi Consiliului Europei au reafirmat că, în orice caz, predarea religiei reprezintă o resursă pentru toate societăţile. Mons. Crociata a subliniat importanţa unei Europe care să nu se gândească doar la pieţe dar şi la valori şi care să pună în centrul tuturor preocupărilor persoana. Mons. Aldo Girodano, Observator permanent al Sfântului Scaun la Consiliul Europei a afirmat că după ani de neîncredere se constată un interes reînnoit pentru faptul religios.

Iată reflecţiile sale:
• „Pentru mine personal, este şi un moment special de emoţie, deoarece pe 5 mai 1949 era înfiinţat Consiliul Europei; eu am sosit aici ca observator al Sfântului Scaun la 1 septembrie anul trecut iar, înainte, eram secretar al Consiliului Conferinţelor Episcopale al Europei care a realizat această cercetare, deci eu am acompaniat cercetarea”.

Care sunt chestiunile de fond? Răspunde mons. Aldo Giordano:
• „Astăzi notăm o revenire a interesului pentru faptul religios; dacă am trăit câteva decenii de o anumită suspiciune şi uitare privind acest subiect, acum notăm că tema revine, foarte puternic, chiar dacă există încă rămăşiţe ale acestei suspiciunii, ale acestei uitări. Există o redescoperire că religia este un fapt politic, ar o importanţă pentru societatea şi pentru politică, şi aici ne găsim puţin într-o ambiguitate, deoarece, pe de o parte, sunt unii care văd că religia a fost adesea folosită sau exploatată chiar pentru poziţii violente iar şocul de la 11 septembrie 2001 a arătat acest aspect. Pe de altă parte, există o conştiinţă din ce în ce mai mare despre felul în care religia este determinantă pentru pace, pentru solidaritate, pentru convieţuirea dintre popoare. Există o conştiinţă reînnoită a faptului că religia este fundamentală pentru culturi; prin urmare, dimensiunea religioasă este importantă şi pentru întâlnirea dintre culturi. În afară de aceasta, devine din ce în ce mai urgentă, în Europa, chestiunea sensului vieţii: nu trebuie să uităm că, cel puţin în 15 ţări ale Europei, cel mai ridicat procentaj de morţi în rândul tinerilor şi adolescenţilor este sinuciderea.

Trec la a doua întrebare, la cum se justifică predarea religiei într-o şcoală: înainte de toate cred că religia este o ştiinţă, care ca atare are dreptul şi îndatorirea să figureze în curriculum formativ şcolar. Să ne gândim că obiectul religiei este un obiect studiat de un număr enorm de ştiinţe, şi poate nici unul dintre celelalte obiecte este atât de studiat; ne gândim la istoria religiilor, la psihologia religiilor, la fenomenologia religiei, la filozofia religiei - pentru a nu vorbi despre teologie, care este ştiinţa specifică a religiei - şi pe de altă parte, faptul că în şcoală există o dimensiune puternic educativă, ce întrevede legătura dintre educaţie, formare şi religie. Un alt nod pe care trebuie să-l înfruntăm - şi este o altă întrebare - este cum să armonizăm învăţământul confesional - pe care noi îl considerăm că are o seriozitate metodologică de un enorm conţinut - cu pluralismul religios pe care îl întâlnim aici, în Europa. Deci, avem chestiunea ecumenică, avem diferite familii de creştinism, avem o chestiune interreligioasă - în Europa avem diferite religii, de la ebraism şi islam la religiile orientale precum budismul - şi pe de altă parte simţim că regia nu este niciodată un fapt generic, abstract, impersonal; religiile au un chip, au o istorie a lor, sunt întâmplări ale istoriei, şi deci învăţământul serios al religiei trebuie să fie, oarecum, confesional, adică legat de o experienţă precisă. Cum se poate concilia cu faptul pluralismului religios în Europa? Aceasta este o altă întrebare pe care consideră şi cred că trebuie să o înfruntăm tot mai mult, poate şi la nivel ecumenic şi la nivel interreligios”.

Aici serviciul audio: