2009-05-03 13:07:27

Benedict al XVI-lea a hirotonit 19 noi preoţi din dieceza de Roma: fiţi uniţi cu Cristos pentru a nu vă lăsa molipsiţi de lumea care îl refuză pe Dumnezeu. La antifonul pascal „Regina coeli”, Papa a cerut rugăciuni pentru călătoria sa în Ţara Sfântă: „Mă voi face pelerin de pace”


(RV - 3 mai 2009) Preoţii să fie imaginea lui Cristos în lume şi să nu se lase traşi după ea de o anumită mentalitate care, din lume, ajunge să molipsească Biserica până în slujitorii ei. Încă o dată, Benedict al XVI-lea a propus o reflecţie despre una din temele de bază ale învăţăturii sale privind chemarea şi misiunea preoţească. A făcut-o la Liturghia solemnă prezidată duminică dimineaţă în Bazilica San Pietro, în timpul căreia a hirotonit 19 noi preoţi din dieceza de Roma, dintre 13 de origine italiană iar 6 de alte naţionalităţi. Apoi, la recitarea antifonului pascal „Regina coeli - Bucură-te, Regină a cerului”, Papa s-a referit la Ziua mondială de rugăciune pentru vocaţii la preoţie şi viaţa consacrată şi a cerut tuturor să se roage pentru apropiata sa călătorie în Ţara Sfântă unde se va duce, a asigurat, pentru a mărturisi angajarea Bisericii pentru „o pace durabilă”.

• Secvenţe muzicale din timpul Liturghiei.
Pietre unghiulare ale Bisericii, martori credibili pe urmele Bunului Păstor, şi nu oameni contaminaţi, molipsiţi de un tip de societate care „nu-l cunoaşte pe Dumnezeu” şi de cele mai multe ori nu are încă nici o intenţie de a-l cunoaşte. Cu acea claritate prin care s-a remarcat întotdeauna tratând acest subiect, Benedict al XVI-lea - dezvoltând în mod ideal Liturghia Crismei din dimineaţa Joii Sfinte - a explicitat încă o dată acea formă de echilibru, adevărată cumpănă, care cere ca un slujitor al Evangheliei să fie „în” lume dar nu „al lumii”.

• Secvenţe muzicale din tipul Liturghiei.
Cu intensitatea spirituală şi simbolică pe care o comportă acest gest, de fiecare dată deosebit de sugestiv şi antrenant, în timpul Liturghiei hirotonirii, Papa şi-a pus mâinile pe capetele a 19 diaconi, şi într-o tăcere tainică le-a ţinut astfel pe capul fiecăruia, mai îndelung, parcă, decât altă dată. Toţi, dintre care unii la o vârstă matură, au ales să păşească pe urmele Apostolilor. Jumătate dintre aceştia, erau născuţi la Roma sau în provincie, trei italieni - din Sicilia, Apulia şi Lombardia, şi 6 de alte naţionalităţi reprezentând întreaga planetă: Nigeria, Haiti, Croaţia, Republica Cehă, Chile şi Coreea de Sud.

Lor, Benedict al XVI-lea le-a propus fragmentul din Evanghelia după Ioan care afirmă că lumea nu-i recunoaşte pe preoţi deoarece nu-L recunoaşte pe Dumnezeu:
• „Este adevărat, şi noi preoţi experimentăm aceasta: lumea - în sensul ioaneu al termenului - nu-l înţelege pe creştin, nu-i înţelege pe slujitorii Evangheliei. Puţin pentru că, de fapt, nu-l cunoaşte pe Dumnezeu, şi puţin pentru că nu vrea să-l cunoască. Lumea nu vrea să-l cunoască pe Dumnezeu pentru a nu fi deranjată de voinţa lui, şi de aceea nu vrea să-i asculte pe slujitorii săi întrucât aceasta ar putea să o pună în criză. Şi aici trebuie să fim atenţi la o realitate de fapt: această ’lume’, interpretată mereu în sensul evanghelic, întinde curse şi Bisericii, contaminându-i pe membrii ei şi chiar pe slujitorii hirotoniţi. Şi sub acest cuvânt ’lume’ Sfântul Ioan indică şi vrea să clarifice o mentalitate, un mod de a gândi şi de a trăi care poate molipsi şi Biserica, şi de fapt o molipseşte, şi deci se cere vigilenţă şi purificare constante”.

Pentru a nu cădea în acest risc, preotul trebuie să intre în deplină comuniune cu Cristos, în mod „sacramental” dar şi „existenţial”, pentru a fi „consacrat în adevăr”. Mijlocul pentru a realiza această comuniune, a indicat papa Benedict al XVI-lea, este intrarea în rugăciunea pe care Cristos a înălţat-o către Dumnezeu pentru ca să-i păzească pe „ai săi”:
• „De aici decurge pentru noi preoţii o chemare deosebită la rugăciune, în sens puternic cristocentric: adică suntem chemaţi ’să rămânem’ în Cristos - cum îi place evanghelistului Ioan să repete - şi acest a rămâne în Cristos se realizează în mod special în rugăciune. Ministerul, slujirea noastră este total legată de acest ’a rămâne’ care echivalează cu a se ruga, şi din aceasta îşi trage rodnicia”.

În această perspectivă trebuie să ne gândim la diferitele forme de rugăciune ale unui preot, înainte de toate la Sfânta Liturghie zilnică. Celebrarea euharistică este cel mai mare şi cel mai înalt act de rugăciune, şi constituie centrul şi izvorul din care şi celelalte forme primesc ’limfa”: Liturgia orelor, adoraţia euharistică, lectio divina, sfântul Rozariu. Toate aceste expresii de rugăciune, care îşi au centrul în Euharistie, fac astfel ca în ziua preotului, şi în toată viaţa sa, să se realizeze cuvântul lui Isus: „Eu sunt păstorul cel bun; eu cunosc oile mele şi oile mele mă cunosc pe mine, precum mă cunoaşte Tatăl şi eu cunosc pe Tatăl. Eu îmi dau viaţa pentru oile mele” (In 10,14-15). De fapt, - a precizat Papa - acest ’a cunoaşte’ şi ’a fi cunoscuţi’ în Cristos şi, prin El, în Preasfânta Treime, nu este altceva decât realitatea cea mai adevărată şi mai profundă a rugăciunii.

Papa a insistat subliniind necesitatea unirii preotului cu Isus, Bunul Păstor, al cărui nume este unicul „care salvează”:
• „Preotul care se roagă mult, şi care se roagă bine, este în mod progresiv expropriat de sine şi tot mai unit cu Isus Bunul Păstor şi Slujitorul fraţilor. În conformitate cu El, şi preotul ’îşi dă viaţa’ pentru oile care i-au fost încredinţate. Nimeni nu i-o ia: o oferă de la sine în uniune cu Cristos Domnul, care are puterea de a-şi da viaţa şi puterea de a lua din nou nu numai pentru sine, dar şi pentru prietenii săi legaţi de El prin Sacramentul Preoţiei. Astfel aceeaşi viaţă a lui Cristos, Miel şi Păstor, este comunicată întregii turme, prin slujitorii săi consacraţi”.

Şi mai departe, papa Benedict al XVI-lea:
• „Apostolul, şi prin urmare preotul, primeşte propriul ’nume’, adică propria identitate, de la Cristos. Tot ceea ce face, o face în numele lui. ’Eu’-l său devine cu totul relativ la ’Eu’-l lui Isus. În numele lui Cristos, şi desigur nu în numele propriu, apostolul poate săvârşi gesturi de vindecare a fraţilor, poate să-i ajute pe ’cei infirmi’ să se ridice şi să înceapă din nou să umble (cf Fap 4.10). Astfel apostolul, ca şi preotul, trăieşte la rândul său crucea, şi numai prin ea devine cu adevărat util pentru construirea Bisericii. Lui Dumnezeu îi place să zidească Biserica sa cu persoane care, urmându-l pe Isus, îşi pun toată încrederea în Dumnezeu, cum spune Psalmul: „Mai bine să cauţi adăpost la Domnul decât să te încrezi în om; mai bine să cauţi adăpost la Domnul decât să te încrezi în cei puternici” (Ps 117[118], 8-9).

• Secvenţe muzicale din timpul Liturghiei hirotonirii.
Benedict al XVI-lea, care a concelebrat Euharistia înconjurat de cardinalul vicar Agostino Vallini, de episcopii auxiliari şi de mulţi preoţi ai diecezei de Roma, a încheiat Liturghia în bazilica Sfântul Petru iar apoi s-a dus în Palatul apostolic prezentându-se, în jurul orei 12.15, la fereastra biroului său care dă spre Piaţa San Pietro unde a condus recitarea antifonului pascal Regina coeli. Celor circa 40 de mii de persoane prezente, Papa le-a vorbit despre două intenţii de rugăciune în două importante circumstanţe: Ziua mondială de rugăciune pentru vocaţii, celebrată în a patra duminică a Paştelui şi apropiata călătorie apostolică în Ţara Sfântă din perioada 8-15 mai.

A amintit mai întâi că în Mesajul său anual pentru Ziua vocaţiilor a invitat credincioşii să mediteze asupra temei „Încrederea în iniţiativa lui Dumnezeu şi răspunsul uman”, apoi s-a referit la importanta călătorie în Ţara Sfântă care începe vineri. „Îmi propun - a spus între aplauzele mulţimii - să întăresc şi să încurajez creştinii din Ţara Sfântă, care trebuie să înfrunte zilnic nu puţine dificultăţi” şi a adăugat:
• „Mă voi face pelerin de pace, în numele unicului Dumnezeu care este Părinte al tuturor. Voi mărturisi angajarea Bisericii Catolice în favoarea tuturor acelora care se sforţează să practice dialogul şi reconcilierea, pentru a ajunge la o pace stabilă şi durabilă în dreptate şi respectul reciproc. În fine, această călătorie nu va putea să nu aibă o însemnată importanţă ecumenică şi interreligioasă. Ierusalimul este, din acest punct de vedere, oraşul-simbol prin excelenţă: acolo Cristos a murit pentru a-i reuni pe toţi fiii lui Dumnezeu care sunt dispersaţi”.

Şi cum s-a spus, rugăciuni pentru vocaţii, papa Benedict ceruse puţin mai înainte „pentru ca” - a spus - măreţia şi frumuseţea iubirii lui Dumnezeu să atragă pe mulţi la a-L urma pe Cristos pe calea preoţiei şi pe cea a vieţii consacrate”. Şi pentru ca, adăugase, „să fie tot atâţia soţi sfinţi, capabili să indice fiilor, mai ales prin exemplul vieţii, orizonturile înalte la care să tindă cu libertatea lor”.

Primiţi şi binecuvântarea apostolică invocată de Papa, duminică la recitarea antifonului pascal „Bucură-te, Regină a cerului” împreună cu credincioşii reuniţi la amiază în Piaţa Sfântul Petru, binecuvântare ce ajunge astfel la toţi ascultătorii noştri.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.