„Papi pelerini”, pentru ca ura să lase în sfârşit locul împăcării: editorialul părintelui Federico Lombardi în cadrul rubricii săptămânale „Octava dies”

(2 mai 2009) În editorialul săptămânal de la rubrica „Octava dies”, directorul nostru general, părintele Federico Lombardi face o retrospectivă a pelerinajelor în Ţara Sfântă făcute de Pontifi, începând cu Paul al VI-lea, pentru a ajunge la Benedict al XVI-lea care se pregăteşte pentru apropiata călătorie în Ţara Sfântă. Vă propunem spre ascultare această reflecţie:

• „Ziua plecării lui Benedict al XVI-lea în Ţara Sfântă este de acum iminentă. Călătoria cea mai aşteptată şi poate cea mai angajantă din timpul pontificatului său de până acum. O călătorie de credinţă în primul rând, care este înainte de toate un adevărat pelerinaj: în locurile cele mai sfinte ale istoriei mântuirii şi mai ales a întrupării, patimii, morţii şi învierii lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu.

Dorinţă spirituală a oricărui creştin, pelerinajul a devenit o prioritate spontană pentru Pontifi de când călătoriile lor internaţionale au ajuns să fie o posibilitate concretă. Nu întâmplător, pelerinajul în Ţara Sfântă a lui Paul al VI-lea a fost primul în absolut dintre astfel de călătorii. Moment cu adevărat istoric şi de har pentru Biserica Catolică care celebra Conciliul, pentru parcursul ecumenic – cu întâlnirea avută cu Patriarhul Atenagoras – pentru invocarea păcii între popoarele din regiune şi din lume.

Ioan Paul al II-lea a trebuit să aştepte îndelung înainte de a putea împlini dorinţa acestui pelerinaj, dar apoi a avut bucuria de a-l face cu seninătate, în plin Jubileu, adevărată culme a lungului său pontificat, cu momente de rugăciune de o intensitate sublimă şi cu gesturi memorabile de prietenie şi de apropiere faţă de cele două popoare – evreu şi palestinian – şi faţă de suferinţele lor trecute şi contemporane.

Acum este rândul lui Benedict al XVI-lea. Ştim cât este de incertă situaţia politică din regiune, cât sunt de fragile perspectivele de pacificare. Dar, chiar şi în aceste condiţii, Papa pleacă la drum cu un admirabil curaj susţinut de credinţă pentru a vorbi de reconciliere şi de pace. Şi toţi trebuie să-l însoţim, nu doar cu rugăciunea obişnuită dar şi cu acea mobilizare spirituală pe care Ioan Paul al II-lea o numea „mare rugăciune”. Pentru ca Biserica să se reînnoiască la izvoarele sale, unirea dintre creştini să se apropie, iar ura să lase în sfârşit locul împăcării”.

Aici serviciul audio: