2009-05-02 19:01:35

Sâmbătă: sumarul emisiunii şi alte informaţii


(RV - 2 mai 2009) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- O nouă invocaţie pentru pace în Ţara Sfântă şi un nou apel la solidaritate cu cei mai puţin în măsură să înfrunte consecinţele crizei actuale. Rugaţi-vă pentru călătoria mea în Ţara Sfântă şi fiţi solidari cu cine suferă din pricina crizei economice mondiale: îndemn al papei Benedict al XVI-lea primind sâmbătă dimineaţă un numeros grup al „Papal Foundation”, o asociaţie de solidaritate din Statele Unite care de 20 de ani susţine operele caritative ale Papei.

- „Încrederea în iniţiativa lui Dumnezeu şi răspunsul uman: acesta este titlul Mesajului Papei pentru cea de-a 26-a Zi mondială de rugăciune pentru vocaţii care se celebrează duminică 3 mai. Cu această ocazie, în Bazilica Vaticană începând de la ora 9, Benedict al XVI-lea va prezida Sfânta Liturghie cu ritul hirotonirii a 19 noi preoţi din dieceza de Roma. Radio Vatican transmite evenimentul în direct cu reportaje în limbile italiană, franceză, engleză, spaniolă, portugheză şi germană.

- Cu ocazia Zilei Mondiale de Rugăciune pentru Vocaţii la preoţie şi la viaţa consacrată, care se celebrează la 3 mai 2009, în duminica a IV-a a Paştelui, papa Benedict al XVI-lea, în mesajul său publicat la 20 ianuarie, invită întregul popor al lui Dumnezeu să reflecteze asupra temei: "Încrederea în iniţiativa lui Dumnezeu şi răspunsul omului". Răsună veşnic în Biserică îndemnul lui Isus adresat discipolilor săi: "Rugaţi-l deci pe Domnul secerişului să trimită lucrători la secerişul lui" (Mt 9,38). Rugaţi-l! Apelul urgent al Domnului subliniază că rugăciunea pentru vocaţii trebuie să fie neîntreruptă şi încrezătoare. Într-adevăr, scrie Papa, numai dacă este animată de rugăciune, comunitatea creştină poate efectiv "să aibă credinţă şi speranţă mai mare în iniţiativa divină" (Exortaţia apostolică postsinodală Sacramentum caritatis, 26).

- Biserica poloneză nu a încetat niciodată să se îngrijească de biserici. Şi în unele situaţii din secolul al XX-lea, unele comunităţi au suferit asemenea primilor creştini care au trebuit să se ascundă în catacombe. A amintit cardinalul secretar de Stat Tarcisio Bertone la liturghia de consacrare a bisericii „Providenţa Divină” din Gdnask-Zaspa în Polonia. Ritul s-a desfăşurat sâmbătă dimineaţă ca vot de recunoştinţă din partea Bisericii din Gdansk pentru pontificatul Slujitorului lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea. Duminică, la sanctuarul Madonei Negre de la Częstochowa cardinalul Bertone va încheia călătoria cu celebrarea euharistică în sărbătoarea naţională „Regina Poloniei” şi pentru încheierea celebrărilor jubiliare pentru cel de-al VII-lea centenar de la aprobarea Ordinului Monahilor Paulini şi consemnarea Regulii Sfântului Augustin.

- Tineri romano-catolici din întreaga Dieceză de Iaşi participa duminică, 3 mai, la celebrarea Zilei Tineretului la nivel diecezan în parohia Nisiporeşti din jud. Neamţ. Momentul central al Zilei îl constituie Liturghia prezidată de PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, concelebrată împreună cu episcopul auxiliar Aurel Percă şi preoţii asistenţi. Tinerii se întâlnesc şi meditează tema anului din mesajul Sfântului Părinte: "Ne-am pus speranţa în Dumnezeul cel viu" (1Tim 4,10), mesaj care îi încurajează pe tineri să aibă încredere în Dumnezeu.

- Din actualitatea internaţională. Iran. Indignare şi puternice reacţii a suscitat în lume execuţia capitală a tinerei pictoriţe, Delara Darabi, condamnată la moarte pentru o omucidere pe care ar fi comis-o la vârsta de 17 ani. - Statele Unite. Noua gripă, „nu pare să aibă agresivitatea mortală” pe care a avut-o gripa spaniolă din 1918, cea mai gravă pandemie gripală ce se aminteşte. Date încurajatoare vin de la centrul din Atlanta pentru Controlul Epidemiilor, care invită la a nu ceda panicii chiar dacă virusul a contaminat persoane în toate continentele cu excepţia Africii. Ultimele cifre estimative difuzate de OMS vorbesc de 615 cazuri confirmate în 15 ţări, dintre care 16 mortale. Mexicul rămâne ţara cea mai afectată, înregistrând 16 morţi şi 397 de cazuri confirmate. Primul caz înregistrat în Italia este un bărbat sosit din Mexic: deja vindecat. Potrivit OMS, un vaccin ar putea fi disponibil în următoarele 4 luni.

- Duminică 3 mai, în calendarul liturgic bizantin român, Duminica a 3-a de Paşti - a Mironosiţelor, şi Sfinţii Timotei şi Maura, soţi martiri, anul 304; în calendarul roman sau latin, Duminica a IV-a a Timpului pascal, a Bunului Păstor şi sărbătoarea Sfinţilor Filip şi Iacob, apostoli. Totodată, cum s-a aminit, Ziua Mondială de Rugăciune pentru Vocaţii.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.