2009-04-24 17:12:25

În urmă cu patru ani, începutul slujirii petrine a papei Benedict al XVI-lea: actualitatea reflecţiilor sale de la inaugurarea pontificatului


RV 24 apr 2009. Ales la 19 aprilie 2005 ca episcop al Romei şi prin aceasta Păstor al Bisericii universale, Benedict al XVI-lea a început slujirea petrină la 24 aprilie cu o Sfântă Liturghie solemnă în faţa bazilicii vaticane. În cei patru ani de pontificat, Papa a efectuat 11 călătorii internaţionale, 12 în Italia, a creat în două consistorii 38 noi cardinali reprezentând toate continentele, a scris două enciclice, o exortaţie apostolică asupra Euharistiei, cartea „Isus din Nazaret” şi sute de texte între care discursuri, scrisori, mesaje şi omilii. Între evenimentele cu rezonanţă istorică, vizita la Auschwitz în Polonia, la Moscheea Albastră din Istanbul în Turcia, discursul la Adunarea generală ONU de la New York. Dar dincolo de aceste date şi numere, Pontificatul lui Benedict al XVI-lea se semnalează prin strădania constantă şi silenţioasă: vestirea zilnică a unui Cuvânt care mântuieşte.
Reparcurgem pe scurt câteva pasaje din predica lui Benedict al XVI-lea rostită la Liturghia de la 24 aprilie 2005, marcând începutul solemn al slujirii petrine. Primele sale cuvinte subliniază că credinţa învinge singurătatea: "Cel care crede nu este niciodată singur, nici în viaţă şi nici în moarte", după cum arătase şi slujirea predecesorului său, Ioan Paul al II-lea:
• "Eu, un simplu slujitor al lui Dumnezeu, trebuie să preiau această sarcină excepţională, care depăşeşte cu adevărat orice putinţă omenească. Cum voi face, cum voi fi în stare să o fac? Şi în mine se reînsufleţeşte conştiinţa că nu sunt singur. Nu trebuie să duc de unul singur ceea ce în realitate n-aş putea duce niciodată. Ceata sfinţilor lui Dumnezeu mă ocroteşte, mă susţine şi mă poartă. Rugăciunea vostră, îngăduinţa voastră, dragostea voastră şi speranţa voastră mă însoţesc". Credinţa, continua Pontiful, nu este o ideologie, de aceea Biserica continuă să fie vie şi după 2000 de ani, este vie, pentru că Cristos este viu, pentru că Isus a înviat cu adevărat din morţi.

Adevărul şi umilinţa sunt două dimensiuni cheie ale pontificatului. Credinţa este adevărată numai dacă există umilinţă. Benedict al XVI-lea, în ochii multora, nu duce lipsă de idei pentru programul slujirii sale, dar pentru Papa altceva este important:
• "Adevăratul meu program de guvernare este acela de a nu face voinţa mea, de a nu urmări ideile mele, ci de a mă pune împreună cu toată Biserica în ascultarea cuvântului şi voinţei Domnului şi de a mă lăsa călăuzit de El, încât El să fie acela care conduce Biserica în acest ceas al istoriei noastre".

Un alt cuvânt cheie al pontificatului este "proximitatea", atenţia la cei din imediata apropiere. Vicarul lui Cristos trebuie să-l imite pe Păstorul cel bun care merge în căutarea oiţei pierdute:
• "Neliniştea sfântă a lui Cristos trebuie să-l însufleţească pe păstor: pentru el nu este indiferent faptul că atâtea persoane trăiesc în deşert. Şi sunt atâtea forme de deşert: al sărăciei, al foametei şi setei, al abandonului, al singurătăţii, al iubirii distruse".

O condiţie de viaţă, aceasta, în care se simte ameninţarea avidităţii şi a ipocriziei din partea unei puteri care promite eliberare: "nu este puterea cea care mântuieşte, ci iubirea", afirmă Benedict al XVI-lea, care apoi adaugă: "Dumnezeu, cel care s-a făcut miel, ne spune că lumea este salvată de Cel răstignit, nu de cei care răstignesc".
• "De aceea, comorile pământului nu mai sunt în serviciul edificării grădinei lui Dumnezeu, în care toţi să poată trăi, dar sunt aservite puterilor exploatării şi distrugerii. Biserica în ansamblul ei, şi Păstorii în ea, asemenea lui Cristos - a îndemnat - trebuie să pornească la drum pentru a scoate oamenii din pustiu conducându-i spre locul vieţii, la prietenia cu Fiul lui Dumnezeu, la Cristos care ne dă viaţa, viaţa în plinătate".

Benedict al XVI-lea ştie că Isus i-a zis lui Petru "paşte oile mele":
• "A paşte vrea să spună a iubi, şi a iubi vrea să spună şi a fi gata să suferi. A iubi înseamnă: a da oilor adevăratul bine, hrana adevărului lui Dumnezeu, al cuvântului lui Dumnezeu, hrana prezenţei sale, pe care el ne-o dă în Preasfântul Sacrament. Dragi prieteni, în acest moment eu pot spune doar un lucru: rugaţi-vă pentru mine ca să învăţ din ce în ce mai mult să-l iubesc pe Domnul (…). Rugaţi-vă pentru mine ca să nu fug de frică în faţa lupilor".

Omul crede deseori că este liber. Papa aminteşte, în schimb, că "trăim într-o stare de alienare", în întunericul suferinţei şi al morţii. Iată, de aceea, misiunea creştinilor:
"Noi existăm ca să-l arătăm oamenilor pe Dumnezeu. Şi numai acolo unde se vede Dumnezeu, începe cu adevărat viaţa. Numai când îl întâlnim în Cristos pe Dumnezeul cel viu, noi cunoaştem ce este viaţa. Nu suntem produsul întâmplător şi fără sens al evoluţiei. Fiecare dintre noi este rodul unui gând al Dumnezeu, fiecare dintre noi este voit, fiecare este iubit, fiecare este necesar. Nu există nimic mai frumos decât să fim ajunşi, surprinşi de Evanghelie, de Cristos. Nu există nimic mai frumos decât să-l cunoaştem pe El şi să împărtăşim altora prietenia faţă de El". Numai în această prietenie, afirma Papa, noi experimentăm ceea ce este frumos şi ceea ce eliberează.

În fine, un apel mişcător adresat tinerilor la finalul predicii:
• "Pornind de la lunga mea viaţă personală, aş dori, cu mare tărie şi convingere, să vă spun vouă, dragi tineri: 'nu vă fie teamă de Cristos!'. El nu ia nimic şi dăruieşte totul. Cel care se dăruieşte lui, primeşte însutit. Da, deschideţi, deschideţi larg porţile lui Cristos şi veţi găsi adevărata viaţă. Amin!".

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.