În urmă cu patru ani, începutul slujirii petrine a papei Benedict al XVI-lea: actualitatea
reflecţiilor sale de la inaugurarea pontificatului
RV 24 apr 2009. Ales la 19 aprilie 2005 ca episcop al Romei
şi prin aceasta Păstor al Bisericii universale, Benedict al XVI-lea a început
slujirea petrină la 24 aprilie cu o Sfântă Liturghie solemnă în faţa bazilicii
vaticane. În cei patru ani de pontificat, Papa a efectuat 11 călătorii internaţionale,
12 în Italia, a creat în două consistorii 38 noi cardinali reprezentând toate continentele,
a scris două enciclice, o exortaţie apostolică asupra Euharistiei, cartea „Isus din
Nazaret” şi sute de texte între care discursuri, scrisori, mesaje şi omilii. Între
evenimentele cu rezonanţă istorică, vizita la Auschwitz în Polonia, la Moscheea Albastră
din Istanbul în Turcia, discursul la Adunarea generală ONU de la New York. Dar dincolo
de aceste date şi numere, Pontificatul lui Benedict al XVI-lea se semnalează prin
strădania constantă şi silenţioasă: vestirea zilnică a unui Cuvânt care mântuieşte.
Reparcurgem pe scurt câteva pasaje din predica lui Benedict al XVI-lea rostită
la Liturghia de la 24 aprilie 2005, marcând începutul solemn al slujirii petrine.
Primele sale cuvinte subliniază că credinţa învinge singurătatea: "Cel care crede
nu este niciodată singur, nici în viaţă şi nici în moarte", după cum arătase şi slujirea
predecesorului său, Ioan Paul al II-lea: • "Eu, un simplu slujitor al
lui Dumnezeu, trebuie să preiau această sarcină excepţională, care depăşeşte
cu adevărat orice putinţă omenească. Cum voi face, cum voi fi în stare
să o fac? Şi în mine se reînsufleţeşte conştiinţa că nu sunt singur. Nu
trebuie să duc de unul singur ceea ce în realitate n-aş putea duce niciodată. Ceata
sfinţilor lui Dumnezeu mă ocroteşte, mă susţine şi mă poartă. Rugăciunea vostră,
îngăduinţa voastră, dragostea voastră şi speranţa
voastră mă însoţesc". Credinţa, continua Pontiful, nu este
o ideologie, de aceea Biserica continuă să fie vie şi după 2000 de ani, este vie,
pentru că Cristos este viu, pentru că Isus a înviat cu adevărat din morţi.
Adevărul
şi umilinţa sunt două dimensiuni cheie ale pontificatului. Credinţa este adevărată
numai dacă există umilinţă. Benedict al XVI-lea, în ochii multora, nu duce lipsă de
idei pentru programul slujirii sale, dar pentru Papa altceva este important: •
"Adevăratul meu program de guvernare este acela de a nu face voinţa
mea, de a nu urmări ideile mele, ci de a măpune
împreună cu toată Biserica în ascultarea cuvântului şi voinţei Domnului
şi de a mă lăsa călăuzit de El, încât El să fie acela
care conduce Biserica în acest ceas al istoriei noastre".
Un alt
cuvânt cheie al pontificatului este "proximitatea", atenţia la cei din imediata apropiere.
Vicarul lui Cristos trebuie să-l imite pe Păstorul cel bun care merge în căutarea
oiţei pierdute: • "Neliniştea sfântă a lui Cristos trebuie să-l însufleţească
pe păstor: pentru el nu este indiferent faptul că atâtea persoane trăiesc
în deşert.Şi sunt atâtea forme de deşert: al sărăciei, al foametei
şi setei, al abandonului, al singurătăţii, al iubirii distruse".
O
condiţie de viaţă, aceasta, în care se simte ameninţarea avidităţii şi a ipocriziei
din partea unei puteri care promite eliberare: "nu este puterea cea care mântuieşte,
ci iubirea", afirmă Benedict al XVI-lea, care apoi adaugă: "Dumnezeu, cel care s-a
făcut miel, ne spune că lumea este salvată de Cel răstignit, nu de cei care răstignesc".
• "De aceea, comorile pământului nu mai sunt în serviciul edificării
grădinei lui Dumnezeu, în care toţi să poată trăi, dar sunt aservite puterilor exploatării
şi distrugerii.Biserica în ansamblul ei, şi Păstorii în ea, asemenea
lui Cristos - a îndemnat - trebuie să pornească la drum pentru a scoate
oamenii din pustiu conducându-i spre locul vieţii, la prietenia cu Fiul lui
Dumnezeu, la Cristos care ne dă viaţa, viaţa în plinătate".
Benedict
al XVI-lea ştie că Isus i-a zis lui Petru "paşte oile mele": • "A paşte
vrea să spună a iubi, şi a iubi vrea să spună şi a fi gata să suferi. A iubi înseamnă:
a da oilor adevăratul bine, hrana adevărului lui Dumnezeu, al cuvântului
lui Dumnezeu, hrana prezenţei sale, pe care el ne-o dă în Preasfântul Sacrament.
Dragi prieteni, în acest moment eu pot spune doar un lucru: rugaţi-vă pentru
mine ca să învăţ din ce în ce mai mult să-l iubesc pe Domnul (…). Rugaţi-vă
pentru mine ca să nu fug de frică în faţa lupilor".
Omul crede deseori
că este liber. Papa aminteşte, în schimb, că "trăim într-o stare de alienare", în
întunericul suferinţei şi al morţii. Iată, de aceea, misiunea creştinilor: •
"Noi existăm ca să-l arătăm oamenilor pe Dumnezeu. Şi numai acolo unde se vede Dumnezeu,
începe cu adevărat viaţa. Numai când îl întâlnim în Cristos pe Dumnezeul
cel viu, noi cunoaştem ce este viaţa. Nu suntem produsul întâmplător şi fără sens
al evoluţiei. Fiecare dintre noi este rodul unui gând al Dumnezeu, fiecare dintre
noi este voit, fiecare este iubit, fiecare este necesar. Nu există nimic mai frumos
decât să fim ajunşi, surprinşi de Evanghelie, de Cristos. Nu există nimic mai frumos
decât să-l cunoaştem pe El şi să împărtăşim altora prietenia faţă de El". Numai
în această prietenie, afirma Papa, noi experimentăm ceea ce este frumos şi ceea ce
eliberează.
În fine, un apel mişcător adresat tinerilor la finalul predicii:
• "Pornind de la lunga mea viaţă personală, aş
dori, cu mare tărie şi convingere, să vă spun vouă, dragi tineri:
'nu vă fie teamă de Cristos!'. El nu ia nimic şi dăruieşte totul. Cel
care se dăruieşte lui, primeşte însutit. Da, deschideţi, deschideţi larg porţile
lui Cristos şi veţi găsi adevărataviaţă. Amin!".