2009-04-23 19:50:09

Joi: sumarul emisiunii şi alte informaţii


RV 23 apr 2009. Aici, principalele ştiri şi alte informaţii:
- "Numai contextul eclezial permite Sfintei Scripturi să fie înţeleasă drept adevărat Cuvânt al lui Dumnezeu" şi "aceasta presupune refuzul oricărei interpretări subiective": a afirmat Benedict al XVI-lea primind joi în audienţă membrii Comisiei Biblice Pontificale, însoţiţi de preşedintele acesteia, card. William Joseph Levada, în cadrul adunării plenare a Comisiei reunită în aceste zile pe tema "Inspiraţia şi adevărul Bibliei". Sfânta Scriptură, a afirmat Benedict al XVI-lea, trebuie să fie «citită şi interpretată cu ajutorul aceluiaşi Duh prin care a fost scrisă».

- Ascultarea de Dumnezeu ne face pe deplin liberi: a subliniat papa Benedict al XVI-lea în scurta omilie ţinută joi dimineaţă la Liturghia din capela Redempotris Mater din Vatican cu participarea unui grup de credincioşi mexicani făcând parte din Comitetul de organizare a celei de-a VI-lea Întâlniri mondiale a Familiilor desfăşurate în Mexic în luna ianuarie anul acesta.

- Sfântul Părinte a primit joi dimineaţă în audienţe succesive un alt grupe de episcopi din Argentina cu ocazia vizitei ad Limina; de asemenea, Papa l-a primit tot joi dimineaţă pe cardinalul Raffaele Farina, Bibliotecar al Sfintei Romane Biserici împreună cu suita pentru prezentarea volumului "Die Vatican Bibel”, publicat de Belser Verlag.

- Semnat joi în Palatul apostolic din Vatican un Memorandum care întăreşte colaborarea dintre Sfântul Scaun şi Liga Statelor Arabe.

- Mesaj al Papei pentru cel de-al IX-lea centenar al morţii Sfântului Anselm: în el unitatea de credinţă şi raţiune, inviolabilitatea conştiinţei şi libertatea Bisericii fac din Evul Mediu o “perioada a gândirii” şi “conştiinciozităţii”.

- Intervenind la Conferinţa ONU despre rasism, în desfăşurare la Geneva, observatorul Sf. Scaun a denunţat legătura dintre rasism şi sărăcie, discriminările anti-creştine şi eugenetica; "Documentul final, a afirmat mons. Silvano Maria Tomasi, este un rezultat pozitiv care contribuie pe viitor la o abordare mai deschisă a problemelor actuale în acest domeniu".

- "În istoria bioeticii anunţurile despre clonarea umană sunt frecvente dar de cele mai multe ori nu au acoperire în realitate; singurul scop este acela de induce opinia publică să se obişnuiască la o atare practică medicală şi să nu mai reacţioneze la încălcarea demnităţii inviolabile a fiinţei umane": afirmă prof. Adriano Pessina, directorul centrului de bioetică al Universităţii Catolice din Milano, pe marginea ştirii privind clonarea a 14 embrioni umani în Statele Unite. "Falsa neutralitate a politicii în această privinţă nu este semnul liberalismului ci al indiferenţei", a continuat prof. Pessina care consideră clonarea umană "inacceptabilă".

- "Un nou instrument pentru dialogul dintre Bisericile din Europa Centrală şi de Est": este obiectivul noului program de formare ecumenică on-line, lansat de Universitatea Catolică di Lvov, în Ucraina. Între profesorii care şi-au dat adeziunea, se numără pastorul protestant Konrad Raiser, fost secretar general al Consiliului Mondial al Bisericilor şi teologul catolic Jacques Haers, de la Universitatea Catolică din Louvain, în Belgia.

- S-a desfăşurat joi în Ţara Sfântă tradiţionalul maraton pentru pace pe distanţa Betleem-Ierusalim, organizat de Fundaţia Ioan Paul al II-lea pentru Sport, cu colaborarea, între alţii, a Consiliului Pontifical pentru Laici, a Conferinţei episcopale italiene şi Centrului Sportiv Italian. Iniţiative este încadrată în programul Anului Paulin, constituind prima dintre etapele în careva fi purtată flacăra păcii şi în Grecia, Malta şi Italia pentru a ajunge pe 27 mai în Piaţa San Pietro: 1300 de kilometri pe urmele Sfântului Paul.

- Anul Paulin. "Sfântul Paul citit de către Orient": este reuniunea internaţională de studiu din manifestările Anului Paulin, deschisă joi la Damasc de patriarhul Gregorios al III-lea, cu salutul card. Andrea Lanza di Montezemolo, al reprezentantului guvernului sirian, cu participarea a numeroase personalităţi creştine şi musulmane.

- În Sri Lanka, rebelii separatişti tamil continuă să opună o dură rezistenţă înaintării armatei guvernamentale. Situaţia este dramatică mai ales pentru civilii care, în fugă din faţa violenţelor, caută adăpost cu miile în taberele de refugiaţi ajunse de acum în stare de colaps. În regiunea Vanni, 14 evacuaţi au rămas ucişi în timpul bombardării bisericii Sfântul Anton unde se refugiaseră: răniţi grav, doi preoţi catolic.
- Italia. „Sărăcie absolută pentru 2,5 milioane de italieni” scrie „Il Giornale”. Publicaţia redă cel mai recent raport al Institului Naţional de Statistică al Italiei (ISTAT) care relevă că 2,5 milioane de italieni (975.000 de familii) trăiesc în condiţii economice de o „dificultate extremă”. Procentual este vorba despre 4,1% dintre familiile italiene. Fenomenul este mai concentrat în Sud (5,8%), urmat de Nord (3,5%). În partea centrală a Italiei sunt considerate extrem de sărace 2,9% dintre familii. Limita de venit sub care ISTAT consideră că se trăieşte în sărăcie variază între 520,18 euro (pentru un oraş din Sud) şi 724,28 euro (pentru o metropolă din Nord).

- China. La vârsta de 93 de ani a murit joi dimineaţă părintele Francisc Tan Tiande, una din personalităţile cele mai stimate şi cunoscute din dieceza chineză de Guangzhou, care a suportat 30 de ani de temniţă şi munci forţate dar nu şi-a pierdut niciodată bucuria credinţei.

- Vietnam. A fost restituit Bisericii catolice teritoriul de 34 de hectare din jurul sanctuarului La Vang, sanctuar marian naţional. Anul viitor, pentru episcopii catolici vietnamezi este în program vizita ad Limina Apostolorum care coincide cu împlinirea a 350 de ani de la instituirea primelor două vicariate apostolice şi a 50 de ani de la constituirea hierarhiei bisericeşti.

- Momentul crizei economice să fie moment de speranţă. Intervenţia cardinalului Renato Raffaele Martino, preşedinte ale Consiliului Pontifical al Dreptăţii şi Păcii la Universitatea Pontificală Gregoriană, unde până vineri se desfăşoară conferinţa internaţională „Valori etice şi dezvoltarea integrală a persoanei în epoca globalizării”.

- Santo Domingo. Cu 167 voturi pentru şi 32 contrare, Congresul Naţional al Republicii Dominicane a aprobat articolul 30 al noii Constituţii care stabileşte interzicerea avortului.

- Coreea de Sud. Mişcarea Micilor Comunităţi Creştine din Coreea de Sud are multe învăţăminte de oferit Bisericilor europene despre felul de a da nou impuls comunităţilor catolice din vechiul continent. Este concluzia exprimată de o delegaţie a episcopilor catolici germani care zilele trecute a vizitat ţara din Extremul Orient.

- Bucureşti. Semnată, joi de Guvern, scrisoarea de intenţie negociată şi acceptată de Fondul Monetar Internaţional cu privire la acordul de împrumut extern în valoare de aproape 20 de miliarde de euro.

- Din actualitatea internaţională. Republica Africa de Sud: rezultate parţiale peste aşteptări pentru partidul African National Congress, în urma alegerilor generale de miercuri. Irak: 45 de morţi la Baquba şi alţi 28 la Bagdad, bilanţul a două atentate sinucigaşe; arestat, liderul Al-Qaeda din Irak. Coreea de Nord: în vizită la Phenian, ministrul rus de Externe, Lavrov, nu prevede o soluţionare rapidă a chestiunii nucleare.

- Vineri 24 aprilie, în calendarul bizantin român Sfânta Elisabeta Taumaturga, cuvioasă şi Sfântul Sava Gotul, martir, secolul 4; în calendarul roman sau latin Sfântul Fidel de Sigmaringen, preot şi martir în Elveţia, anii 1578-1622.








All the contents on this site are copyrighted ©.