Duminică 19 aprilie: a patra aniversare a alegerii lui Benedict al XVI-lea la sediul
lui Petru. Principalele etape ale Pontificatului până azi
(RV - 19 aprilie 2009) Duminică 19 aprilie, împlinirea a patru ani de la alegerea
lui Benedict al XVI-lea la Catedra lui Petru, ca episcop al Romei şi prin aceasta
Păstor al Bisericii universale. În aceşti 4 ani Papa a efectuat 11 călătorii internaţionale,
12 în Italia, a creat în două consistorii 38 noi cardinali reprezentând toate continentele,
a scris două Enciclice, o Exortaţie apostolică asupra Euharistiei, cartea „Isus
din Nazaret” şi sute de texte între care discursuri, scrisori,
mesaje şi omilii. Între evenimentele istorice, vizita la Auschwitz în Polonia, la
Moscheea Albastră din Istanbul în Turcia, discursul la Adunarea generală ONU de la
New York. Dar dincolo de aceste date şi numere, Pontificatul
lui Benedict al XVI-lea se semnalează prin strădania constantă şi silenţioasă: vestirea
zilnică a unui Cuvânt care mântuieşte. Pontificatul
lui Benedict al XVI-lea se poate rezuma înainte de toate în cuvintele rostite la rugăciunea
„Angelus” în data de 15 martie anul acesta, cu puţine zile înainte de călătoria apostolică
în Africa: „Plec - a spus atunci - conştient că nu am altceva de propus şi de dat
tuturor celor pe care îi voi întâlni decât pe Cristos şi Vestea cea Bună a Crucii
sale, mister de iubire supremă, de iubire divină care învinge orice rezistenţă umană
şi face posibilă până şi iertarea şi iubirea pentru duşmani”. Cuvinte care răsunau
şi la rugăciunea Îngerul Domnului din 18 februarie 2007: • „Iubirea faţă
de duşman constituie nucleul ’revoluţiei creştine’, o revoluţie nebazată pe strategii
de putere economică, politică sau mediatică. Revoluţia iubirii, o iubire ce nu se
sprijină în definitiv pe resursele umane, dar este dar al lui Dumnezeu care se obţine
încrezându-se exclusiv şi fără vreo rezervă pe bunătatea sa îndurătoare. Iată noutatea
Evangheliei, care schimbă lumea fără să facă zgomot. Iată eroismul ’celor mici’, care
cred în iubirea lui Dumnezeu şi o răspândesc chiar cu preţul vieţii”.
Cateheza
lui Benedict al XVI-lea este una zilnică, simplă dar profundă, clară şi punctuală,
ce decurge în mod liniar pe făgaşele adevărului şi iubirii şi din care transpare caracterul
distinctiv al personalităţii sale: o delicateţe de suflet şi o luciditate de gândire
ce face din el un „păstor blând şi ferm” într-un stil sobru şi senin. Este un Papa
care ajunge la inima problemelor şi constrânge la a gândi. Sfidează modernitatea să
lărgească raţiunea, să folosească în mod laici dubiul într-o lume care „spun” din
ce în ce mai dominată de o gândire unică. Am văzut aceasta şi recent: a îndrăznit
să pună în criză dogma modernă a prezervativului. Dincolo de acum constantele deformări
mediatice care pun pe seama Pontifului ceea ce el nu spune - şi aceasta constrânge
la osteneala necesară de a merge la surse - gândirea sa a alarmat pe mulţi. Cu toate
acestea datele stau de partea sa: în Africa, unde s-a punctat pe prezervativ, maladia
SIDA a crescut. A scăzut acolo unde s-a punctat mai ales pe fidelitatea matrimonială
şi pe abstinenţă. Unde sunt milioanele de morţi care ar fi fost provocaţi în Africa
de ceea ce e definită „inacceptabilă” predicare a Bisericii?
Papa a explicat
adevăratele cauze deja în timpul primul an al Pontificatului său: „comerţul armelor”,
războaiele alimentate de „interesele marilor puteri”, „exploatarea comorilor acestui
pământ”, „abuzurile coloniale ce continuă”, în timp ce Biserica are 30% din centrele
de tratament pentru SIDA iar prin misionarii şi voluntarii ei lucrează în fiecare
zi alături de cei mai săraci. Africa - a spus - are nevoie - după distrugerile pe
care vi le-am adus din Europa - de ajutorul nostru fratern”.
Papa invită mai
ales tinerii să gândească împotriva curentului, să se întrebe cu adevărat despre Dumnezeu,
să-i caute chipul său: • „Dragi tineri - câte este de important astăzi tocmai acest
lucru: a nu se lăsa purtaţi în viaţă încoace şi încolo; a nu se mulţumi cu ceea ce
toţi gândesc şi spun şi fac. A scruta şi căuta pe Dumnezeu. Nu lăsaţi ca întrebarea
despre Dumnezeu să se dizolve în sufletele voastre. Dorinţa după ceea ce e mai mare.
Dorinţa de a cunoaşte Faţa lui…(Liturghia din Duminica Floriilor de la 1 aprilie
2007).
Cu deosebită intensitate Benedict al XVI-lea desfăşoară ministerul
său pentru unitatea Bisericii. În recenta Scrisoare către episcopii din toată lumea
cu privire la iertarea excomunicării episcopilor consacraţi de mons. Lefebvre (făcută
cunoscut la 12 martie anul acesta) se declară „întristat de faptul că şi catolici,
care în fond ar şi putut şti mai bine cum stau lucrurile, au considerat” că trebuie
să-l „lovească cu o ostilitate gata de atac”. Aminteşte celor care „se semnalează
ca mari apărători ai Conciliului” că „cine vrea să fie ascultător de Conciliu, trebuie
să accepte credinţa profesată în decursul secolelor şi nu poate tăia rădăcinile din
care arborele trăieşte”. Iar într-o Biserică unde uneori chiar şi azi din păcate -
subliniază - se muşcă şi de sfâşie „dintr-o libertate rău interpretată”, invită la
„a învăţa prioritatea supremă: iubirea”. Apoi la Liturghia Crismei din Joia Sfântă
a acestui an, citează cuvintele lui Nietzsche care dispreţuieşte „umilinţa şi ascultarea
ca virtuţi servile” şi cheamă preoţii la un examen de conştiinţă: dacă se ţinteşte
la propria autorealizare, la propria voinţă, sau dacă se vrea a-l urma pe Cristos;
dacă se trăieşte cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu sau dacă nu cumva mai degrabă se
lasă călăuziţi de cuvintele lumii care se impun ca „opinii predominante”.
Revine
în minte rugăciunea înălţată de Benedict al XVI-lea în timpul Liturghiei de la începutul
Pontificatului, în data de 24 aprilie 2005: • „Rugaţi-vă pentru mine, ca eu să
învăţ să iubesc din ce în ce mai mult turma sa - pe voi, Sfânta Biserică, pe fiecare
dintre voi individual şi pe voi toţi împreună. Rugaţi-vă pentru mine, ca eu să nu
fug, de teamă, dinaintea lupilor. Să ne rugăm unii pentru alţii, pentru ca Domnul
să ne poarte şi noi să ne deprindem a ne purta unii pe alţii”.