2009-04-16 17:41:12

Comunitatea română din Roma transmite urări lui Benedict al XVI-lea şi îl susţine prin rugi fierbinţi: Pr. Isidor Iacovici


(RV - 16 aprilie 2009) Miercuri la terminarea audienţei generale, numeroase au fost urările exprimate papei Benedict pentru ziua de naştere dar şi pentru împlinirea duminică 19 aprilie a 4 ani de la alegerea la sediul lui Petru. Un preot italian:
• „Dă mult Bisericii; o reflecţie în interiorul ei, dar nu închisă în sine. Papa abordează întreaga tradiţie a Sfinţilor Părinţi şi mai ales un dialog cu lumea care a pierdut puţin sensul de Dumnezeu. Urarea este să poată readuce lumea la sensul lui Dumnezeu”.

Cu siguranţă, multe sunt urările care în aceste zile îi sosesc Sfântului Părinte şi din România, împreună cu rugile ce se înalţă la Domnul pentru succesorul lui Petru. Iată urarea formulată de părintele Isidor Iacovici, responsabilul misiunii catolice a comunităţii române de rit latin din Roma şi împrejurimi.
• „În această zi de sărbătoare doresc să fiu purtătorul de cuvânt al tuturor credincioşilor romano-catolici români care locuiesc la Roma şi în împrejurimi, şi să-i urăm Sf. Părinte mulţi şi rodnici ani de viaţă, sănătate şi putere de muncă la cârma Bisericii lui Cristos.

Peste 3 zile, tot în această lună Sf. Părinte va împlini 4 ani de când Marele Preot Cristos l-a aşezat pe scaunul lui Petru, o misiune încărcată de atâtea responsabilităţi. Sunt doar 4 ani, dar am primit atât de mult de la Sanctitatea Sa. Mai întâi catehezele prezentate la audienţele generale de miercuri, profunde reflexii asupra vieţii celor 12 apostoli şi a sfinţilor părinţi, apoi scrisorile şi enciclicele oferite Bisericii cu diferite ocazii. Ne-a adus sf. Părinte anul paulin, ocazie de a-l cunoaşte mai bine pe apostolul neamurilor şi efortul pe care acesta l-a depus la răspândirea Evangheliei. Ne-a propus un nou an special, anul sacerdotal, o temă care priveşte într-un chip deosebit pe aleşii lui Cristos, pe toţii cei care au acceptat să-i fie colaboratori apropiaţi. Şi această temă se adresează întregului popor al lui Dumnezeu. Vizitele pe care le-a făcut în diferitele părţi ale lumii au fost o mare ocazie pentru a încuraja şi a întări turma lui Cristos. Suntem alături de Sanctitatea Sa cu rugăciunile noastre şi în momentele mai dificile prin care Biserica trece şi dorim ca Dumnezeu să ni-l păstreze întru mulţi ani fericiţi.
• “Oremus pro Pontifice nostro - Să ne rugăm pentru Sfântul Părinte Papa Benedict. Domnul să-l păzească, să-l ţină în viaţă, să-l fericească pe pământ şi să nu-l dea în mâinile vrăjmaşilor săi”.

Aici serviciul complet audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.