Ce-ar fi omul fără Cristos? Reflecţiile papei Benedict al XVI-lea la celebrarea pătimirii,
morţii şi învierii lui Cristos
RV 14 apr 2009.Pînă duminica viitoare, creştinii romano-catolici
celebrează Octava Paştelui, în timp ce Bisericile care serbează Învierea Domnului
după calendarul iulian, trăiesc în aceste zile intensitatea spirituală a Săptămânii
Sfinte. Salutul "Cristos a înviat!" a fost repetat duminica trecută de Benedict al
XVI-lea în 63 de limbi, un salut de bucurie care a fost pregătit de
celebrarea pătimirii, morţii şi învierii lui Cristos.
La liturghia crismei,
în bazilica Sfântul Petru, Benedict al XVI-lea a explicat semnificaţia consacrării:
este o trecere de proprietate, un mod de a aparţine lui Dumnezeu în aşa fel încât
cel consacrat aparţine tuturor. Dacă filosoful german Nietzche a elogiat libertatea
absolută a omului şi a luat în derâdere smerenia şi ascultarea, Papa a afirmat că
iubirea înseamnă o pierdere de sine pentru se regăsi din plin în Cristos: • "A
se uni cu Cristos presupune renunţare, recere să nu vrem să impunem drumul nostru
sau voinţa noastră, să nu dorim să devenim aceasta sau cealaltă realitate, ci să ne
încredinţăm Lui, oriunde şi în orice fel. El vrea să se folosească de noi. Trăiesc,
după cum spunea Sf. Paul, dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine".
La
Liturghia "In Coena Domini", celebrată în catedrala Papei, Sf. Ioan în Lateran, Benedict
al XVI-lea a evidenţiat modul în care Isus vrea să iubească pînă la sfârşit: •
"El se distribuie pe sine însuşi, adevărata 'pâine pentru viaţa lumii' (cf Ioan 6,51).
Hrana de care omul are nevoie cel mai mult este comuniunea cu Dumnezeu însuşi. Aducând
mulţumire şi binecuvântând, Isus transformă pâinea, nu mai oferă o pâine pământească
ci comuniunea cu El însuşi. Această transformare, însă, vrea să fie începutul transformării
lumii, ca să devină o lume a învierii, o lumea a lui Dumnezeu".
La Calea Crucii,
celebrată la Colosseumul din Roma, se retrăieşte existenţa tragică a unui Om unic
în istoria timpurilor, care a schimbat lumea nu ucigându-i pe alţii dar lăsându-se
ucis şi atârnat pe o cruce, iertându-i pe cei care l-au ucis. Dacă Cristos moare pe
Cruce, o face din iubire pentru noi: • "Ce ar fi omul fără Cristos? Observa Sfântul
Augustin: 'te-ai fi aflat într-o stare de sărăcie continuă, dacă El nu ţi-ar fi arătat
milostivire. Nu ai fi revenit la viaţă, dacă El nu ar fi vrut să împărtăşească moartea
ta. Ai fi murit, dacă El nu ţi-ar fi venit în ajutor. Te-ai fi pierdut, dacă El nu
ar fi venit' (Sermo 185,1: 'Perpetua te possideret miseria, nisi fieret haec misericordia.
Non revixisses, nisi tuae morti convenisset. Defecisses, nisi subvenisset. Perisses,
nisi venisset'). Atunci, de ce să nu-l primim în viaţa noastră?".
Isus învie.
Pornind de la acest eveniment, lumina lui Dumnezeu intră în nopţile istoriei şi se
răspândeşte în lume. Biserica este salvată de iubire, dar continuă să rămână pe apele
morţii şi ale urii şi ar trebuie să se afunde: • "Nu aceasta este cu adevărat situaţia
Bisericii din toate timpurile? Există întotdeauna impresia că e gata să se cufunde,
şi totuşi întotdeauna este salvată. Sfântul Paul a ilustrat această condiţie prin
cuvintele 'suntem ca unii care sunt pe moarte, şi totuşi iată că trăim' (cf 2Corinteni
6,9). Mâna salvatoare a Domnului ne susţine şi în acest fel putem cânta încă de pe
acum cântarea celor mântuiţi, cântarea cea nouă a celor înviaţi: aleluia".
Învierea
nu este un mit, nici un vis ori o teorie, ci un eveniment istoric care a schimbat
istoria lumii, istoria fiecăruia dintre noi. Cristos a înviat cu adevărat: • "Acesta
este întocmai nucleul fundamental al mărturisirii noastre de credinţă, este acest
strigăt de biruinţă care astăzi pe toţi ne uneşte. Şi dacă Isus a înviat, şi prin
urmare este viu, cine ar putea să ne despartă de El? Cine ar putea să ne lipsească
de iubirea sa care a învins ura şi a înfrânt moartea? (...). El este speranţa noastră,
El este pacea adevărată a lumii".