În Sâmbăta Sfântă Biserica aminteşte "Ora Mamei", meditând la încercarea supremă a credinţei prin care a trecut Sfânta Fecioara Maria

RV 11 apr 2009. În Sâmbăta Sfântă, toată Biserica se reculege în inima Mamei, sfâşiată de durere pentru moartea Fiului său, Isus. Credinţa Fecioarei Maria nu se stinge nici nu se întunecă: în timp ce trupul Fiului ei este depus în mormânt, Fecioara Maria, anticipând şi personificând Biserica, aşteaptă plină de credinţă victoria Fiului asupra morţii. Pentru a medita acest mister din viaţa Maicii Domnului în ajunul Învierii lui Cristos, sâmbătă dimineaţă a avut loc în bazilica papală Sfânta Maria cea Mare celebrarea "Orei Mamei", în organizarea Centrului de cultură mariană "Maica Bisericii".

Redacţia centrală a intervievat pe Cettina Militello, profesoară de teologie şi membru în conducerea Academiei Pontificale Mariane Internaţionale:
• "Maria care stă la picioarele Crucii reprezintă anticiparea Bisericii iar suferinţa ei pentru moartea Fiului exprimă Patima Bisericii în raport cu Domnul ei. Toate acestea se verifică la un nivel necunoscut. Maria trăieşte întunericul credinţei, trăieşte acel moment teribil care nu poate fi exprimat în cuvinte. Dumnezeu pare să fie absent, nu pentru că nu există, dar pentru că nu i se mai simte prezenţa, dată fiind enormitatea încercării prin care se trece. Este cu adevărat un moment în care se pare că totul este pierdut, pentru că moartea rămâne un fapt ineluctabil, un fapt definitiv".

Fecioara Maria este şi întruchiparea comunităţii răscumpărate care aşteaptă cu înfrigurare Învierea Domnului...
• "În realitate, problema este aceea legată de nivelul de conştientizare al acestui mister. Comunitatea celor care cred înţelege atât de multe după Înviere. Eu cred că şi Maria a înţeles multe lucruri după Paşti, în experienţa lui Isus cel Înviat. Dar dacă este un membru al comunităţii care se încredinţează cu toată fiinţa lui Dumnezeu, chiar dacă Dumnezeu tace, cu siguranţă este Maria. Mama lui Isus devine model al atitudinii noastre în calitate de comunitate de credinţă atunci când încercarea ne pune în condiţia nu spun de îndoială, dar de a nu vedea în mod clar ceea ce se întâmplă".

Cum ar putea fi imitată atitudinea Mariei în faţa Patimii Fiului ei în momente de încercare ca cele dramatice în urma unui cutremur?
• "M-am gândit mult timp la taţii şi mamele sfâşiaţi de durerea unei pierderi atât de mari cum sunt copiii, soţul, soţia, lucrurile... Cred că singura posibilitate care ne este oferită este aceea de a ne încredinţa lui Dumnezeu, dar nu în mod pasiv. Mi s-a întâmplat să vorbesc cu o colegă căreia i-a murit fiica, spunându-mi: 'dar apoi, va trebui să-mi dea cont de toate acestea', în sensul că o atare suferinţă teribilă care se abate asupra noastră trebuie să aibă un sens, dar pentru noi nu este accesibil în acest moment. Moartea scapă întotdeauna înţelegerii noastre. Ştim că este un fapt biologic dar de pe versantul afecţiunilor care sunt răpuse, vine o răzvrătire generală, după cum se verifică şi la gândul morţii noastre. Toate acestea au nevoie de un salt, de un act de încredinţare, cer o atitudine de încredere, este unica posibilitate pe care o avem. Nu cred că răzvrătirea ar da mai mult sens la ceea ce se pare că nu are sens".

Aici, serviciul audio: