2009-04-11 19:22:20

Sâmbătă: sumarul emisiunii


RV 11 apr 2009. Aici, principalele ştiri şi alte informaţii ale emisiunii noastre:
- Biserica celebrează în Sâmbăta Sfântă veghea pascală, „mama tuturor privegherilor”. Papa Benedict al XVI-lea prezidează veghea nopţii pascale în bazilica vaticană începând de la ora 21 în cadrul căreia va conferi sacramentele iniţierii creştine, Botezul, Mirul şi Euharistia unui număr de cinci catehumeni: 3 italieni, o chinezoaică şi o americană din Statele Unite.

- Însemnătatea celebrării Veghii de Paşte şi deosebirea faţă de Liturghia din Dumica Învierii, când papa Benedict al XVI-lea prezidează euharistia la altarul din faţa bazilicii vaticane începând de la ora 10.15, incluzând anul acesta şi omilia, iar apoi la ora 12 va pronunţa Mesajul pascal 2009 şi va da binecuvântarea „Urbi et Orbi” din balconul central al bazilicii San Pietro
 
- "Chipul lui Isus se oglindeşte astăzi în oricare persoană înjosită şi ofensată, bolnavă şi suferindă, singură, părăsită şi dispreţuită": a afirmat Benedict al XVI-lea vineri seară la Calea Crucii la Colosseum; meditaţiile ritului sacru au fost pregătite de arhiepiscopul de Guwahati, în India, mons. Thomas Menamparampil; "prin respingerea opţiunilor moralmente responsabile, se loveşte în interesele vitale ale persoanei umane şi ale familiei umane": afirmă arhiepiscopul indian la una din meditaţiille Căii Crucii.

- Păstori ai Bisericii locale cu mesaje de sărbătoarea Paştelui 2009, de la microfoanele Radio Vatican către credincioşii din ţară şi străinătate care sărbătoresc acum Paştele: anul acesta ne-am oprit la doi romano-catolici: responsabilul pentru pastorala Migranţilor şi Itineranţilor, PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi şi la ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, preşedintele Conferinţei episcopilor catolici din România

- Cu ocazia celui de al nouălea centenar de la moartea Sf. Anselm, episcop şi învăţător al Bisericii, Benedict al XVI-lea a trimis o Scrisoare cardinalului Giacomo Biffi, arhiepiscop emerit de Bologna, în Italia, numindu-l trimis al său special pentru celebrările prilejuite de comemorarea Sf. Anselm, născut la Aosta în 1033 şi devenit arhiepiscop de Canterbury, în Marea Britanie. "Credinţa care caută să înţeleagă", afirmă Benedict al XVI-lea, "este caracteristică oricărui credincios, dornic să-l cunoască mai bine pe Cel în care şi-a pus credinţa şi să înţeleagă mai bine ceea ce El a revelat".

- În Sâmbăta Sfântă Biserica a comemorat "Ora Mamei" meditând la încercarea supremă a credinţei prin care a trecut Sfânta Fecioara Maria la picioarele Crucii Domnului; reflecţia profesoarei de teologie Cettina Militello.

- Cutremurul din Italia: potrivit ultimului bilanţ, mişcarea telurică de luni a dus la moartea a 292 de persoane. Benedict al XVI-lea a trimis arhipiescopului de L'Aquila "o consistentă ofertă în bani" pentru necesităţile imediate post-cutremur şi "500 de ouă de ciocolată" pentru copiii rămaşi fără casă – a făcut cunoscut directorul Sălii vaticane de presă, pr. Federico Lombardi.

- "Prin moartea sa, Cristos a dat un sens nou suferinţei": a afirmat predicatorul Casei Pontificale, părintele franciscan capucin Raniero Cantalamessa, vineri după amiază la celebrarea Patimii Domnului, prezidată de Benedict al XVI-lea în bazilica San Pietro. Păcatul, adică respingerea lui Dumnezeu, a subliniat predicatorul, este cauza principală a nefericirii omului, nu Dumnezeu, după cum ateismul vrea să lase de înţeles.

- Ierusalim. Vestea Învierii Domnului a fost proclamată deja sâmbătă dimineaţă la bazilica Sfântului Mormânt, celebrarea fiind prezidată pentru prima dată de patriarhul latin de Ierusalim, arhiepiscopul Fouad Twal. Liturgia s-a celebrat după ritul roman, cu proclamarea a nouă lecturi în limba latină.

- Sudan. Resurse alimentare tot mai puţine şi lipsa bunurilor de primă necesitate: sunt condiţiile precare ale Seminarului diecezei de Rumbeck, în sudul ţării, unde seminariştii s-au întors recent după o perioadă de exil.

- Din actualitatea internaţională. Thailanda: proclamată starea de emergenţă; amânat summitul Asean, după ce mai mulţi manifestanţi au pătruns în clădirea reuniunii.

- Duminică 12 aprilie, în calendarul liturgic bizantin român Duminica Intrării Domnului şi Dumnezeului Nostru Isus Cristos în Ierusalim - Floriile şi Sfântul Vasile, episcop, secolul 8; în calendarul roman sau latin Învierea Domnului Paştele 2009 şi Sfântul Iuliu, papă între ani 337-352, martir şi Sfântul Zeno sau Zenon, episcop de Verona, secolul 4.








All the contents on this site are copyrighted ©.