Dragi tineri, flacăra sa lăsată ca moştenire, Ioan Paul al II-lea mi-a încredinţat-o mie ca succesor al său şi eu vi-o încredinţez ideal vouă, încă o dată, spre a fi mai departe străjeri ai dimineţii: Benedict al XVI-lea la patru ani de la moartea predecesorului

(RV - 3 aprilie 2009) Un vajnic şi neînfricat martor al lui Cristos care reuşea să comunice o puternică încărcătură de speranţă. Benedict al XVI-lea l-a amintit astfel joi după amiază în timpul Sfintei Liturghii în bazilica vaticană pe Slujitorul lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea în cea de-a patra aniversare a morţii din 2 aprilie 2005. „Amintirea s-a - a spus Papa - continuă să fie vie în inima oamenilor cum demonstrează neîntreruptul pelerinaj de credincioşi la mormântul său, în Grotele Vaticane”. În pregătirea Zilei Mondiale a Tineretului care anul acesta se celebrează la nivel diecezan în data de 5 aprilie, în Duminica Floriilor pe tema „Ne-am pus speranţa în Dumnezeu cel viu” erau prezenţi tineri din Roma şi din alte părţi ale lumii.

Papa le-a cerut să devină o oază de speranţă pentru societatea contemporană. La terminarea celebrării Benedict al XVI-lea s-a dus însoţit de un mic grup de tineri la mormântul predecesorului său unde s-a recules în rugăciune.

Un îndemn la a deveni mici izvoare de speranţă în lume şi la nu face din speranţa creştină o ideologie, s-au slogan de grup, a fost lansat de Papa tinerilor participanţi la celebrarea de pomenire. Numai trăind din Cristos şi în Cristos - a explicat Papa - creştinii pot propaga flacăra acelei iubiri pe care Cristos a aprins-o pe pământ, pot ţin sus flacără credinţei şi a speranţei.

Fără a relua cele spuse în serviciul precedent în care Benedict al XVI-lea propune cu pasiune evanghelică ereditatea spirituală lăsată tinerilor de slujitorul lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea, rămâne de adăugat finalul predicii în care actualul succesor al lui Petru se adresează personal tinerilor.

„Dragi tineri, nu se poate trăi fără a spera. Experienţa arată că fiecare lucru, şi însăşi viaţa noastră sunt în primejdie, se pot prăbuşi pentru vreun motiv oarecare intern sau extern nouă, în orice moment. E normal: tot ceea ce este uman, şi deci şi speranţa, nu are fundament în sine, ci are nevoie de o „stâncă” în care să se ancoreze. Iată pentru ce Paul scrie că speranţa umană creştinii sunt chemaţi să o întemeieze pe „Dumnezeul cel viu”. Numai în el devine sigură şi demnă de crezare. Mai mult, numai Dumnezeu, care în Isus Cristos ne-a revelat plinătatea iubirii sale, poate fi speranţa noastră neclintită. În el, de fapt, speranţa noastră, am fost mântuiţi (cf Rom 8,24).

Fiţi însă atenţi: în momente ca acesta, având în vedere contextul cultural şi social în care trăim, ar putea fi mai mare riscul de a reduce speranţa creştină la o ideologie, la un slogan de grup, la ambalaj exterior. Nimic mai contrar mesajului lui Isus! El nu vrea ca ucenicii săi „să recite” un rol, fie chiar cel al speranţei. El vrea ca ei să „fie” speranţă, şi să poată fi astfel numai dacă rămân uniţi cu el! Vrea ca fiecare dintre voi, dragi tineri prieteni, să fie un mic izvor de speranţă pentru aproapele săi, şi ca toţi împreună să deveniţi o oază de speranţă pentru societatea în care sunteţi inseraţi. Însă, aceasta este posibil cu o condiţie: ca să trăiţi din el şi în el, prin intermediul rugăciunii şi sacramentelor, cum v-am scris în Mesajul din acest an. Dacă cuvintele lui Cristos rămân în noi, putem propaga flacăra acelei iubiri pe care el a aprins-o pe pământ; putem purta sus flacăra credinţei şi speranţei, cu care înaintăm spre el, în timp ce aşteptăm întoarcerea în slavă la sfârşitul timpurilor. Este flacăra pe care papa Ioan Paul al II-lea ne-a lăsat-o în moştenire. Mi-a încredinţat-o mie, ca succesor al său; şi eu seara aceasta vi-o încredinţez ideal, încă o dată. într-un mod special vouă, tineri din Roma, ca să continuaţi să fiţi străjeri ai dimineţii, treji şi bucuroşi în zorii celui de-al treilea mileniu. Răspundeţi generos apelului lui Cristos! În special, în timpul Anului Sacerdotal care va începe pe data de 19 iunie, fiţi dispuşi, dacă Isus vă cheamă, să-l urmaţi în viaţa preoţiei sau a vieţii consacrate.

„Iată acum timpul favorabil: aceasta este ziua mântuirii!” În cântarea la Evanghelie, liturgia ne-a îndemnat să reînnoim acum - şi orice clipă este „moment favorabil” - voinţa noastră decisă de a-l urma pe Cristos, cerţi fiind că el este speranţa noastră. Acesta, în fond, este mesajul pe care ni-l repetă seara aceasta Ioan Paul al II-lea. În timp ce încredinţăm sufletul său ales mijlocirii materne a Fecioarei Maria pe care a iubit-o întotdeauna cu gingăşie, sperăm din inimă ca din Cer să nu înceteze de a ne însoţi şi de a mijloci pentru noi. Să ajute pe fiecare dintre noi să trăiască, cum a făcut el, repetând zi de zi lui Dumnezeu, pentru intermediul Mariei cu deplină încredere: Totus tuus. Amin!