Ereditatea spirituală extraordinară lăsată tinerilor de Ioan Paul al II-lea subliniată
cu pasiune evanghelică de Benedict al XVI-lea
(RV - 2 aprilie 2009) „Fraţi şi surori, preaiubiţi tineri! Reuniţi pentru a
celebra Sfânta Liturghie de pomenire a slujitorului lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea
să cerem Domnului să ne ajute să ne dăruim viaţa pentru Cristos şi pentru fraţii noştri.
Este deacum aproape Duminica Floriilor în care vom celebra
cea de-a XXIV-a Zi Mondială a Tineretului. Papei Ioan Paul al II-lea îi plăcea să-i
numească pe tineri „viitorul şi speranţa Bisericii”:”străjerii dimineţii chemaţi
să construiască un viitor de speranţă pentru umanitate cu iubirea pe care Duhul Sfânt
o toarnă în noi. Înainte de a celebra acest sacrament de mântuire în care
Cristos devine prezent şi îşi dăruieşte Trupul şi Sângele său pentru viaţa veşnică
să ne recunoaştem păcatele".
Astfel joi seară în bazilica vaticană papa Benedict
al XVI-lea a introdus Liturghia de pomenire a iubitului său predecesor Ioan Paul al
II-lea. A fost celebrată Liturghia zilei cu respectivele Lecturi biblice prevăzute
pentru joi din a cincia săptămână a Postului Mare. La începutul omiliei papa Benedict
a amintit că „în urmă cu patru ani, chiar în această zi, iubitul său predecesor, slujitorul
lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea îşi încheia pelerinajul pământesc, după o perioadă,
deloc scurtă, de mare suferinţă. Astăzi celebrăm Sfânta Euharistie pentru pomenirea
sufletului său, în timp ce îi mulţumim Domnului pentru că l-a dat Bisericii, timp
de atâţia ani, ca păstor plin de zel şi generos”.
Ne reuneşte în această seară
amintirea lui care continuă să fie vie în inima oamenilor, cum dovedeşte şi neîntreruptul
pelerinaj de credincioşi la mormântul său în Grotele Vaticane. Papa a spus că prezidează
cu emoţie şi bucurie această Sfântă Liturghie şi a salutat pe toţi cei prezenţi, credincioşi
veniţi din otice parte a lumii, dar mai ales pe cei din Polonia cărora li s-a adresat
în limba lor.
„Aş vrea să salut polonezii, şi în special tineretul polonez.
În cea de-a patra aniversare a morţii lui Ioan Paul al II-lea primiţi apelul său:
„Nu vă fie teamă să vă încredinţaţi lui Cristos. El vă va călăuzi, vă va da tăria
să-l urmaţi în fiecare zi şi în orice situaţie (Roma, Tor Vergata 19.08.2000)
Vă urez ca acest gând al slujitorului lui Dumnezeu să vă călăuzească pe drumurile
vieţii voastre să vă conducă la fericirea dimineţii Învierii!
Actualul episcop
al Romei a spus că prezenţa tinerilor îi aduce aminte de entuziasmul pe care Ioan
Paul al II-lea ştia să-l reverse în noile generaţii. Amintirea lui, imbold pentru
noi toţi cei reuniţi în această bazilică unde în multe ocazii el a celebrat Euharistia,
să facă să ne lăsăm luminaţi şi interpelaţi de Cuvântul lui Dumnezeu. Papa comentat
evanghelia zilei cu ultima parte a capitolului 8 din Evanghelia după Ioan unde Isus
se proclamă „lumina lumii” folosind expresia „Eu sunt” cu referire la numele lui Dumnezeu
revelat lui Moise, spunând că „dacă cineva păzeşte cuvântul meu, nu va gusta moartea
în veci”; declară că a fost trimis de Dumnezeu, care este tatăl său, ca să poarte
oamenilor libertatea radicală de păcat şi de moarte, indispensabilă pentru a intra
în viaţa veşnică. Sunt cuvinte ce rănesc orgoliul interlocutorilor şi chiar referinţa
la marele patriarh Abraham devine motiv de conflict: „Adevăr, adevăr vă spun: înainte
de a fi Abraham, eu sunt” (In 8,58).
Meditând această pagină evanghelică,
ne vine spontan să spunem cânt este de greu pentru ucenic să dea mărturie despre Cristos.
Şi gândul Pontifului s-a dus imediat la iubitul slujitor al lui Dumnezeu Karol Wojtyła
- Ioan Paul al II-lea care de tânăr s-a arătat neînfricat şi aprig apărător al lui
Cristos: pentru el nu a ezitat să-şi consume orice energie în scopul de a-i răspândi
pretutindeni lumina; nu a acceptat să coboare la compromisuri când era vorba de proclamarea
şi apărarea Adevărului său; a predicat neobosit iubirea sa. De la începutul pontificatului
până la 2 aprilie 2005, nu i-a fost frică să proclame, tuturor şi întotdeauna, că
singur Isus este Mântuitorul şi adevăratul Eliberator al omului şi al omului întreg.
Benedict
al XVI-lea a spus că „dacă a mărturisi propria adeziune la Evanghelie nu este niciodată
uşor, este fără îndoială de mare mângâiere certitudinea că Dumnezeu face rodnică angajarea
noastră, când este sinceră şi generoasă. Şi din acest punct de vedere ne apare
semnificativă experienţa spirituală a servitorului lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea.
Privind la existenţa sa, vedem ca realizată promisiunea de rodnicie făcută de Dumnezeu
lui Abraham. S-ar putea spune că mai ales în anii îndelungului său pontifical, el
a născut la credinţă mulţi fii şi fiice. Semn vizibil ale acestei fecundităţi sunteţi
voi, dragi tineri prezenţi aici seara aceasta: voi tineri din Roma, voi, tineri reuniţi
la Sydney şi la Madrid, să reprezentaţi ideal cetele de băieţi şi fete care au participat
la cele 23 de Zile Mondiale ale Tineretului, în diferite părţi ale lumii. Câte vocaţii
la preoţie şi la viaţa consacrată, câte tinere familii decise să trăiască idealul
evanghelic şi să tindă la sfinţenie sunt legate de mărturia şi de predica veneratului
meu predecesor! Câţi băiţei şi fete s-au convertit, sau au perseverat în drumul lor
creştin datorită rugăciunii sale, încurajării sale, sprijinului şi exemplului său!
E
adevărat! Ioan Paul al II-lea - a recunoscut papa Benedict - reuşea să comunice o
puternică încărcătură de speranţă, întemeiată pe credinţa în Isus Cristos, care „este
acelaşi, ieri, astăzi şi în veci” (Evr 13,89), cum suna motoul Marelui Jubileu
din 2000. Ca părinte afectuos şi atent educator, indica puncte sigure şi trainice
de referinţă indispensabile pentru toţi, în special pentru tineret. Iar în ceasul
agoniei şi al morţii, această nouă generaţie a voit să-i arate că a înţeles învăţămintele
sale, reculegându-se silenţios în rugăciune în Piaţa San Pietro şi în atâtea alte
locuri din lume. Simţeau, tinerii, că dispariţia sa constituia o pierdere: murea Papa
„lor”, pe care îl considerau „tatăl lor” în credinţă. Îşi dădeau seama în acelaşi
timp că le lăsa ca moştenire curajul său şi mărturia sa. Nu subliniase el de mai multe
ori nevoia unei adeziuni radicale la Evanghelie, îndemnându-i pe adulţi şi pe tineri
să ia serios această responsabilitate educativă? Şi eu - a spus Benedict al XVI-lea
- am voit să preiau această nelinişte a sa oprindu-mă în diferite ocazii şi vorbind
despre necesitatea urgentă a educaţiei ce priveşte azi familiile, biserica, societatea
şi în special noile generaţii. La vârsta creşterii, cei mai mici au nevoie de adulţi
capabili să le propună principii şi valori, simt nevoia unor persoane care să ştie
să-i înveţe prin viaţa lor mai mult decât prin cuvinte, să se consume pentru idealurile
înalte.
Dar de unde vom lua lumină şi înţelepciune pentru a duce la îndeplinire
această misiune, care ne implică pe toţi în Biserică şi în societate? Desigur, nu
este de ajuns să se apeleze la resursele umane; trebuie să ne încredem şi în primul
rând pe ajutorul divin. „Domnul nu uită legământul său”: spunem cu psalmistul, amintindu-ne
de Ziua Mondială a Tineretului, celebrată duminica viitoare la nivel diecezan, cu
tema: „Ne-am pus speranţa noastră în Dumnezeu cel viu” , luată din prima Scrisoare
a Sfântului Paul către Timotei (4,10).
Papa Benedict le-a spus tinerilor că
nu se poate trăi fără speranţă; că experienţa arată că orice lucru, şi însăşi viaţa
noastră sunt în pericol; că tot ce este uman, deci şi speranţa, nu are fundament în
sine, ci are nevoie de o „stâncă” pentru a se ancora. Iată, pentru ce, apostolul
Paul scrie că noi creştinii suntem chemaţi să ne întemeiem speranţa umană pe „Dumnezeu
cel viu”. Numai în el devine sigură şi demnă de încredere. Mai mult, numai Dumnezeu,
care în Isus Cristos ne-a revelat plinătatea iubirii sale, poate fi speranţa noastră
neclintită. În el, speranţa noastră, de fapt, am fost mântuiţi” (cf Rom 8,24).