"A se lăsa călăuziţi de Duhul Sfânt": a treia predică de Postul Mare pentru Papa şi
Curia Romană
(RV - 27 martie 2009) Părintele Raniero Cantalamessa a ţinut vineri dimineaţă
în capela Redemptoris Mater din Vatican a treia predică de Postul Mare pentru Curia
Romană în prezenţa Papei. Predicatorul Casei Pontificale a axat meditaţia
pe invitaţia Sfântului Paul din Scrisoarea către Romani la a se lăsa călăuziţi de
Duhul Sfânt.
Vorbind despre Duhul Sfânt ca îndrumător lăuntric, părintele
Cantalamessa a subliniat faptul că în istoria Bisericii, Sfântul Paul introduce o
importantă noutate: • „Pentru el Duhul Sfânt nu este doar ’maestrul interior’;
este un principiu de viaţă nouă (’cei care sunt călăuziţi de el devin fii ai lui Dumnezeu’!);
nu se limitează să arate ce trebuie făcut, ci dă şi capacitatea de a face ceea ce
porunceşte”.
„Călăuzirea Duhului - a afirmat călugărul capucin - se exercită
nu doar în marile decizii, dar şi în lucrurile mici”: • „Paul şi Timotei vor să
predice Evanghelia în provincia Asiei, dar ’Spiritul Sfânt îi opreşte’…Se înţelege
apoi rostul acestei călăuze atât de insistente: Duhul Sfânt mâna în felul acesta Biserica
în formare să iasă din Asia pentru a se îndrepta spre un nou continent, Europa” (Cf
Fap 16,9). Acelaşi Duh Sfânt vorbeşte prin conştiinţa fiecărui om, credincios sau
nu, chemându-l prin „bunele inspiraţii” sau „iluminări interioare”. • „Sunt imbolduri
la a urma binele şi fugi de rău, atracţii şi înclinaţii ale inimii care nu se explică
în mod natural, deoarece adeseori merg în direcţia opusă celei voite de natură. Tocmai
bazându-se pe această componentă etică a persoanei unii eminenţi oameni de ştiinţă
şi biologi din zilele noastre au ajuns să depăşească teoria care vede fiinţa umană
ca rezultat întâmplător al selecţiei speciei. Dacă legea care guvernează evoluţia
este doar lupta pentru supravieţuirea celui mai tare, cum se explică anumite acte
de pur altruism şi chiar de jertfirea de sine pentru cauza adevărului şi a dreptăţii?”
Părintele
Cantalamessa vorbeşte apoi despre două mărturii ale Spiritului: cea interioară şi
cea exterioară, adică cea a apostolilor. E necesar - a spus - ca aceste două dimensiuni
să fie unite „pentru ca să înmugurească credinţa”. De fapt „când se neglijează mărturia
lăuntrică, se cade cu uşurinţă în juridism şi în autoritarism; când se neglijează
cea exterioară, mărturia apostolică, se cade în subiectivism şi în fanatism”. •
„Când se reduce totul la doar ascultarea personală, privată, a Spiritului, se deschide
calea unui proces de divizări şi subdivizări imposibil de oprit, deoarece fiecare
crede că are dreptate şi însăşi divizarea şi înmulţirea denumirilor şi a sectelor,
adesea în contrast între ele asupra unor puncte esenţiale, dovedeşte că nu poate fi
în toţi acelaşi Duh de adevăr care vorbeşte, întrucât altminteri el ar fi în contradicţie
cu el însuşi. Acesta, se ştie, este pericolul la care este expusă mai ales lumea protestantă,
după ce a exaltat ’mărturia internă’ a Duhului Sfânt ca unic criteriu de adevăr, împotriva
oricărei mărturii externe, bisericeşti, care să nu fie decât cea a Cuvântului scris”.
Apoi,
odată cu raţionalismul - a adăugat predicatorul - Duhul „pierde litera majusculă
şi începe să coincidă cu simplul spirit uman”. Dar trebuie recunoscut - a continuat
- „că există şi riscul opus: acela de absolutiza mărturia externă şi publică a Duhului,
ignorând pe cea individuală care se exercită prin conştiinţa luminată de har, reducând
„călăuzirea Mângâietorului doar la învăţătura oficială a Bisericii, sărăcind astfel
lucrarea felurită a Duhului Sfânt”: • „Lesne prevalează, în acest caz, elementul
uman, organizator şi instituţional; se favorizează pasivitatea trupului şi se deschide
uşa marginalizării laicilor şi ’clericalizării’ excesive a Bisericii. Şi în acest
caz, ca întotdeauna, trebuie să regăsim întregul, sinteza, care este criteriul cu
adevărat ’catolic’. Idealul este o sănătoasă armonie între ascultarea a ceea ce Duhul
îmi spune mie, individual, cu ceea ce spune Bisericii în ansamblul ei şi prin Biserică
persoanelor individual”.
În fine, părintele Cantalamessa a invitat cu Sfântul
Paul la a se lăsa conduşi de Duhul Sfânt având „urechea îndreptată spre glasul şoptitorului
ascuns”, supuşi şi abandonaţi voinţei lui Dumnezeu. Iar în osteneala discernământului
indică un sfat al Sfântului Bernard către un Papă: • „Sfatul era acesta: tu nu
poţi sta să asculţi totul, a discerne toate lucrurile care se întâmplă în jurul tău.
Atunci să faci un lucru, stai înaintea lui Dumnezeu şi prezintă chestiunile lui Dumnezeu.
Ce înseamnă a prezenta lui Dumnezeu problemele? A-i da posibilitatea lui Dumnezeu
de a interveni asupra unui anumit lucru…deoarece el vrea, o face. Şi dacă apoi nu
se aude un glas precis: ’fă aceasta, fă alta’, nu importă: tu i-ai dat lui Dumnezeu
posibilitatea de a interveni. Avem exemplul luminos chiar în viaţa lui Isus. Dacă
citim Evanghelia cu atenţie vedem că Isus nu făcea nimic decât numai mânat de Duhul
Sfânt. Astfel trebuie să stăm cu urechea spirituală mereu atentă la acest sufleor
care ne vorbeşte dinăuntru şi dacă ştim să-l ascultăm ne va spune mereu care este
lucrul care îi place lui Dumnezeu în acel moment”. Aici
serviciul audio: