2009-03-27 15:24:34

"A se lăsa călăuziţi de Duhul Sfânt": a treia predică de Postul Mare pentru Papa şi Curia Romană


(RV - 27 martie 2009) Părintele Raniero Cantalamessa a ţinut vineri dimineaţă în capela Redemptoris Mater din Vatican a treia predică de Postul Mare pentru Curia Romană în prezenţa Papei. Predicatorul Casei Pontificale a axat meditaţia pe invitaţia Sfântului Paul din Scrisoarea către Romani la a se lăsa călăuziţi de Duhul Sfânt.

Vorbind despre Duhul Sfânt ca îndrumător lăuntric, părintele Cantalamessa a subliniat faptul că în istoria Bisericii, Sfântul Paul introduce o importantă noutate:
• „Pentru el Duhul Sfânt nu este doar ’maestrul interior’; este un principiu de viaţă nouă (’cei care sunt călăuziţi de el devin fii ai lui Dumnezeu’!); nu se limitează să arate ce trebuie făcut, ci dă şi capacitatea de a face ceea ce porunceşte”.

„Călăuzirea Duhului - a afirmat călugărul capucin - se exercită nu doar în marile decizii, dar şi în lucrurile mici”:
• „Paul şi Timotei vor să predice Evanghelia în provincia Asiei, dar ’Spiritul Sfânt îi opreşte’…Se înţelege apoi rostul acestei călăuze atât de insistente: Duhul Sfânt mâna în felul acesta Biserica în formare să iasă din Asia pentru a se îndrepta spre un nou continent, Europa” (Cf Fap 16,9).
Acelaşi Duh Sfânt vorbeşte prin conştiinţa fiecărui om, credincios sau nu, chemându-l prin „bunele inspiraţii” sau „iluminări interioare”.
• „Sunt imbolduri la a urma binele şi fugi de rău, atracţii şi înclinaţii ale inimii care nu se explică în mod natural, deoarece adeseori merg în direcţia opusă celei voite de natură. Tocmai bazându-se pe această componentă etică a persoanei unii eminenţi oameni de ştiinţă şi biologi din zilele noastre au ajuns să depăşească teoria care vede fiinţa umană ca rezultat întâmplător al selecţiei speciei. Dacă legea care guvernează evoluţia este doar lupta pentru supravieţuirea celui mai tare, cum se explică anumite acte de pur altruism şi chiar de jertfirea de sine pentru cauza adevărului şi a dreptăţii?”

Părintele Cantalamessa vorbeşte apoi despre două mărturii ale Spiritului: cea interioară şi cea exterioară, adică cea a apostolilor. E necesar - a spus - ca aceste două dimensiuni să fie unite „pentru ca să înmugurească credinţa”. De fapt „când se neglijează mărturia lăuntrică, se cade cu uşurinţă în juridism şi în autoritarism; când se neglijează cea exterioară, mărturia apostolică, se cade în subiectivism şi în fanatism”.
• „Când se reduce totul la doar ascultarea personală, privată, a Spiritului, se deschide calea unui proces de divizări şi subdivizări imposibil de oprit, deoarece fiecare crede că are dreptate şi însăşi divizarea şi înmulţirea denumirilor şi a sectelor, adesea în contrast între ele asupra unor puncte esenţiale, dovedeşte că nu poate fi în toţi acelaşi Duh de adevăr care vorbeşte, întrucât altminteri el ar fi în contradicţie cu el însuşi. Acesta, se ştie, este pericolul la care este expusă mai ales lumea protestantă, după ce a exaltat ’mărturia internă’ a Duhului Sfânt ca unic criteriu de adevăr, împotriva oricărei mărturii externe, bisericeşti, care să nu fie decât cea a Cuvântului scris”.

Apoi, odată cu raţionalismul - a adăugat predicatorul - Duhul „pierde litera majusculă şi începe să coincidă cu simplul spirit uman”. Dar trebuie recunoscut - a continuat - „că există şi riscul opus: acela de absolutiza mărturia externă şi publică a Duhului, ignorând pe cea individuală care se exercită prin conştiinţa luminată de har, reducând „călăuzirea Mângâietorului doar la învăţătura oficială a Bisericii, sărăcind astfel lucrarea felurită a Duhului Sfânt”:
• „Lesne prevalează, în acest caz, elementul uman, organizator şi instituţional; se favorizează pasivitatea trupului şi se deschide uşa marginalizării laicilor şi ’clericalizării’ excesive a Bisericii. Şi în acest caz, ca întotdeauna, trebuie să regăsim întregul, sinteza, care este criteriul cu adevărat ’catolic’. Idealul este o sănătoasă armonie între ascultarea a ceea ce Duhul îmi spune mie, individual, cu ceea ce spune Bisericii în ansamblul ei şi prin Biserică persoanelor individual”.

În fine, părintele Cantalamessa a invitat cu Sfântul Paul la a se lăsa conduşi de Duhul Sfânt având „urechea îndreptată spre glasul şoptitorului ascuns”, supuşi şi abandonaţi voinţei lui Dumnezeu. Iar în osteneala discernământului indică un sfat al Sfântului Bernard către un Papă:
• „Sfatul era acesta: tu nu poţi sta să asculţi totul, a discerne toate lucrurile care se întâmplă în jurul tău. Atunci să faci un lucru, stai înaintea lui Dumnezeu şi prezintă chestiunile lui Dumnezeu. Ce înseamnă a prezenta lui Dumnezeu problemele? A-i da posibilitatea lui Dumnezeu de a interveni asupra unui anumit lucru…deoarece el vrea, o face. Şi dacă apoi nu se aude un glas precis: ’fă aceasta, fă alta’, nu importă: tu i-ai dat lui Dumnezeu posibilitatea de a interveni. Avem exemplul luminos chiar în viaţa lui Isus. Dacă citim Evanghelia cu atenţie vedem că Isus nu făcea nimic decât numai mânat de Duhul Sfânt. Astfel trebuie să stăm cu urechea spirituală mereu atentă la acest sufleor care ne vorbeşte dinăuntru şi dacă ştim să-l ascultăm ne va spune mereu care este lucrul care îi place lui Dumnezeu în acel moment”.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.