2009-03-22 19:28:11

Un milion de persoane la Sf.Liturghie la Luanda în Angola. Papa: lumea să privească la Africa însetată de pace şi dreptate. Durere pentru moartea a două tinere.


(RV - 22 martie 2009) În Angola, o mulţime imensă, peste un milion de persoane au participat duminică dimineaţă la Sfânta Liturghie celebrată de Papa pe esplanada de la Cimangola cu deschidere spre mare, situată la 15 kilometri de centrul capitaliei Luanda. Au concelebrat cu episcopul Romei membrii Asociaţiei inter-regionale IMBISA, organism ce reuneşte episcopii Africii australe. La începutul Liturghiei Benedict al XVI-lea a exprimat profunda sa durere pentru cele două tinere angoleze care au murit sâmbătă după amiază în îmbulzeala creată la intrarea pe stadionul capitalei, înainte de întâlnirea Papei cu tinerii. Pontiful a lansat un puternic apel lumii întregi cerând să-şi îndrepte privirea spre Africa, continent însetat de dreptate şi de pace şi denunţând avariţia ce reduce în stare de sclavaj pe cei mai săraci. Când cuvântul Domnului este neglijat şi când Legea lui Dumnezeu este „ridiculizată, dispreţuită şi luată în batjocură”, rezultatul - a spus - nu poate fi decât distrugere şi injustiţie.
O Liturghie animată de cântări religioase ritmate şi elemente liturgice caracteristice geniului african, rugăciunile fiind rostite în diferite limbi: latină, portugheză, kikongo, chokwe, nhaneca, ganguela, ibinda şi songo.

Secvenţe muzicale din timpul Liturghiei euharistice.
„Iubiţi fraţi - a spus Pontiful la începutul Liturghiei - doresc să includ în această Euharistie o rugăciune de pomenire pentru cele două tinere care sâmbătă şi-au pierdut viaţa la stadionul Dos Conqueiros. Să le încredinţăm lui Isus ca să le primească în împărăţia sa. Rudelor şi prietenilor le exprim solidaritatea şi condoleanţele mele cele mai profunde şi pentru faptul că veneau să mă întâlnească. În acelaşi timp - a continuat - mă rog pentru cei răniţi urându-le o grabnică vindecare. Să ne încredinţăm planurilor de nepătruns ale lui Dumnezeu”.
 
• Secvenţe muzicale din timpul Liturghiei euharistice.
La omilie Papa a spus că este un motiv de bucurie deosebită pentru el, ca succesor al apostolului Petru, prilejul de a putea celebra Sfânta Liturghie cu fraţi şi surori veniţi din diferite regiuni ale Angolei, din São Tomé şi Principe şi din multe alte ţări. A salutat în mod special episcopii şi membrii Asociaţiei Inter-regionale a Episcopilor din Africa Australă. În persoana păstorilor lor, Pontiful a salutat toţi credincioşii respectivelor naţiuni: Botswana, Lesotho, Mozambic, Namibia, Africa de Sud, Swaziland şi Zimbabwe.

Benedict al XVI-lea a făcut o legătură între prima lectură biblică propusă la Liturghie, cu mesajul său de speranţă adresat Poporului ales în îndepărtata regiune a exilului, o invitaţie de a se întoarce la Ierusalim pentru a reconstrui templul Domnului - şi situaţia Poporului lui Dumnezeu din Angola. Descrierea impresionantă a distrugerii şi ruinelor provocate de război oglindeşte experienţa trăită de atâtea persoane în această ţară în timpul cumplitelor devastaţii ale războiului civil. Cât este de adevărat că războiul poate „distruge toate lucrurile de preţ” (cf 2 Cr 36,19): familii, comunităţi întregi, rodul trudei oamenilor, speranţele care călăuzesc şi le susţin viaţa şi munca!
Chemarea la a se reîntoarce şi reconstrui templul lui Dumnezeu are o semnificaţie deosebită pentru fiecare dintre noi.
• „Aici în Angola, duminica aceasta, 22 martie, a fost rezervată ca zi de rugăciune şi de sacrificiu pentru reconcilierea naţională. Însă adevărata reconciliere poate fi doar rod al unei convertiri, al unei schimbări a inimii, a unui nou mod de a gândi”. Şi aceasta vine numai de la Dumnezeu, care pe când „eram morţi din cauza păcatelor noastre” (cf Ef 2,5), iubirea şi îndurarea sa ne-au oferit împăcarea şi viaţa nouă în Cristos.
• „Am venit în Africa tocmai ca să predic acest mesaj de iertare, de speranţă şi de o viaţă nouă în Cristos. A doua Adunare specială pentru Africa a Sinodului episcopilor va fi dedicată acestei teme: Biserica în Africa în serviciul reconcilierii, dreptăţii şi păcii”.

Papa a îndemnat pe cei prezenţi să se roage, în uniune cu toţi fraţii şi surorile din toată Africa, pentru această intenţie: ca fiecare creştin din acest mare continent să trăiască contactul vindecător al iubirii milostive a lui Dumnezeu şi ca Biserica în Africa să devină „pentru toţi, graţie mărturiei date de fiii şi fiicele sale, loc de adevărată împăcare” (Ecclesia in Africa 79). Şi mai departe, papa Benedict:
• „De la Spiritul Sfânt aţi primit puterea de a fi făuritorii unei zile de mâine mai bune pentru iubita voastră ţară”. Fiţi credincioşi acestui dar, având siguranţa că Evanghelia poate întări, purifica şi înnobila profundele valori umane prezente în cultura voastră nativă şi în tradiţiile voastre: familii unite, profund simţ religios, celebrarea plină de bucurie a darului vieţii, preţuirea înţelepciunii celor vârstnici şi a aspiraţiilor tinerilor.
• „Lumina a venit deja în lume. Dar oamenii au preferat întunericul în locul luminii, deoarece faptele lor erau rele. Cât de mare este întunericul în atâtea părţi ale lumii! În mod tragic, norii răului au întunecat şi Africa, inclusiv această iubită naţiune a Angolei.

Ne gândim la flagelul războiului, la efectele feroce ale tribalismului şi rivalităţilor etnice, la aviditatea care corupe inima omului, reduce în sclavaj pe cei săraci şi lipseşte generaţiile viitoare de resursele de care au nevoie pentru a crea o societate mai solidară şi mai dreaptă - o societate autentic africană în geniul şi valorile sale.
• „Cuvântul lui Dumnezeu este un cuvânt de speranţă fără limite, căci ” (In 3, 16-17).

Trăiţi, deci, conform adevărului care îi face liberi pe oameni. Faceţi în aşa fel încât parohiile voastre să devină comunităţi unde lumina adevărului lui Dumnezeu şi puterea iubirii împăciuitoare a lui Cristos să nu fie doar celebrate liturgic, ci exprimate în fapte concrete de caritate.

În finalul omiliei de cadrul Liturghiei celebrate duminică pe întinderea de la Cimangola de lângă Luanda papa Benedict al XVI-lea a adresat un cuvânt în special tinerilor din Angola şi tuturor tinerilor din Africa: „Voi sunteţi speranţa viitorului ţării voastre, promisiunea unei zile de mâine mai bune! Începeţi încă de azi să creşteţi în prietenia cu Isus care este „calea adevărul şi viaţa”(In 14,6). Căutaţi care este voinţa lui cu voi, ascultând zilnic cuvântul său şi permiţând ca legea sa să vă modeleze viaţa şi relaţiile voastre. În felul acesta veţi deveni profeţi înţelepţi şi generoşi ai iubirii sale mântuitoare; Biserica are nevoie de mărturia voastră! Nu vă fie teamă să răspundeţi cu generozitate la chemarea lui Dumnezeu la a-l sluji ca preoţi, călugări sau călugăriţe, fie ca părinţi creştini sau în atâtea alte forme de slujire pe care Biserica vi le propune.

Înainte de recitarea antifonului marian „Îngerul Domnului”, Papa a invocat-o pe Fecioara Maria, Regina Păcii, să continue să călăuzească poporul Angolei în procesul de reconciliere naţională după devastatoarea şi inumana experienţă a războiului civil. A încredinţat rugăciunilor angolezilor munca de pregătire pentru apropiata Adunare sinodală pentru Africa şi a lansat un apel pentru pacea în regiunea Marilor Lacuri:
• Aici, în Africa de Sud, vrem să o rugăm pe Doamna Noastră în mod particular să mijlocească pentru pace, convertirea inimii şi pentru încetarea conflictului în apropiată regiune a Marilor Lacuri. Fiul său, Principe al Păcii, să poarte vindecare celor care suferă, mângâiere celor care plâng şi tărie tuturor celor care duc mai departe dificilul proces al dialogului, negocierii şi încetării violenţei”.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3


Secvenţe muzicale din timpul Liturghiei euharistice.
Benedict al XVI-lea, duminică dimineaţă, la începutul Liturghiei pe marea întindere de la Cimangola din apropierea capitalei angoleze Luanda, celebrată cu membrii Asociaţiei inter-regionale IMBISA care reuneşte episcopii din Africa meridională, a exprimat profunda sa durere pentru moartea a două tinere, sâmbătă după amiază, în îmbulzeala creată la intrarea pe stadionul capitalei, înainte de întâlnirea cu tinerii. În afara celor două victime, alte circa 40 de persoane au rămas rănite. Duminică în cursul după-amiezii, cardinalul secretar de Stat Tarcisio Bertone a vizitat persoanele internate în spital cărora le-a purtat mângâierea şi binecuvântarea Papei. Sâmbătă seară autorităţile angoleze păstraseră tăcerea în legătură cu cele întâmplate, fără a-l informa pe Papa şi nici delegaţia vaticană. Abia seara târziu, suita papală a reuşit să obţină informaţiile. Imediat Papa - potrivit celor relatate duminică de către directorul Sălii vaticane de presă, părintele Federico Lombardi - şi-a exprimat profunda sa durere pentru moarte celor două tinere.








All the contents on this site are copyrighted ©.