Africa să fie continent de speranţă atent la cei care caută să impună tirania materialsmului
dispreţuindu-i pe cei mai nevoiaşi: Papa la Liturghia de pe stadionul din Yaoundé,
în Camerun.
(RV - 19 martie 2009) Papa îndeamnă Biserica africană să fie speranţa vie pentru
poporul său. La Liturghia solemnă prezidată joi pe stadionul Amadou Ahidjo
din Yaoundé, capitala Camerunului Benedict al XVI-lea publicat la sfârşitul celebrării
Instrumentum laboris - Instrumentul de lucru pentru al doilea Sinod special
dedicat Africii. Documentul a fost consemnat de Pontif preşedinţilor Conferinţelor
episcopale naţionale şi regionale. În solemnitatea Sfântului Iosif, patronul Bisericii
universale şi onomastica Pontifului, la omilie îndemnul Papei de a privi la soţul
Fericitei Fecioare Maria pentru a reînnoi pe deplin încrederea în Dumnezeu. „În timpul
nostru, în care atâtea persoane fără scrupule încearcă să impună împărăţia banului
dispreţuindu-i pe cei lipsiţi - a avertizat Papa - trebuie să fiţi atenţi. Africa
în general şi Camerunul în special, sunt în pericol dacă nu îl recunosc pe adevăratul
Autor al vieţii”; „împreună cu Cristos care s-a aflat în pământul african, Africa
poate deveni continentul speranţei”.
• Secvenţe corale de la Liturghie. Aşadar
în sărbătoarea Sfântului Iosif, onomastica sa, Papa cheamă Biserica africană să se
mobilizeze, îndemnând-o la o misiune fundamentală pentru viitorul continentului: aceea
de a fi călăuză pentru familii, tineri, bărbaţi şi femei, pentru a depăşi dificultăţile
şi redescoperi o viaţă plină de speranţă în lumina Evangheliei. De la altarul de jertfă,
amenajat în stadionul din Yaoundé, sub acoperişul unei locuinţe tradiţionale africane,
în interiorul unei mari pirogi, Benedict al XVI-lea a fost primit de circa 50 de mii
de credincioşi, a prezidat Sfânta Liturghie, momentul culminant al acestei călătorii
şi cum s-a spus deja a consemnat episcopilor african Instrumentul laboris,
documentul de lucru din care se va inspira al Doilea Sinod ale episcopilor pentru
Africa ce se va ţine în Vatican în luna octombrie anul acesta.
• Secvenţe
muzicale . Africa cu tradiţiile ei, cu melodiile sale ritmice şi culorile sale
specifice l-a îmbrăţişat cu afecţiune sinceră pa Papa care încă o dată a propus ca
model figura Sfântului Iosif, acela care a dat lui Dumnezeu cea mai mare dovadă de
fidelitate în faţa anunţului uimitor al conceperii divine de către Maria a Fiului
lui Dumnezeu. Şi Papa îndemnă părinţii, taţi şi mame din Camerun să primească cu încredere
în Dumnezeu rolul de a fi părinţi ai copiilor săi adoptivi, pentru a le transmite
valorile umane şi spirituale, trăind în iubirea şi respectarea Numelui său sfânt. •
„În timpul nostru, în care atâtea persoane fără scrupule încearcă să impună împărăţia
banului, dispreţuindu-i pe cei mai nevoiaşi, voi trebuie să fiţi foarte atenţi - spune
Papa. Africa în general, şi Camerunul în special, sunt în primejdie dacă nu recunosc
adevăratul Autor al vieţii! Nu vă lăsaţi vrăjiţi de falsele glorii şi de falsele idealuri.
Credeţi, da, continuaţi să credeţi că Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, este singurul
care vă iubeşte aşa cum vă aşteptaţi, este singurul care poate să vă satisfacă, care
poate să dea stabilitate vieţilor noastre. Cristos este unicul drum al Vieţii”.
La
fel ca lui Iosif, a continuat Papa, numai Dumnezeu vă va da forţa de a educa familia
voastră aşa cum El vrea. Este de ajuns să-i cereţi, cereţi-i harul unei iubiri adevărate
şi din ce în ce mai fidele. Numai astfel familia poate fi apărată cu adevărat. •
„La fel ca în alte continente, astăzi în Africa cunoaşte o perioadă dificilă… Unele
valori ale vieţii tradiţionale au fost răvăşite - subliniază Pontiful. Raporturile
dintre generaţii s-au modificat de o atare manieră încât nu mai favorizează, ca înainte,
transmiterea cunoştinţelor străvechi şi a înţelepciunii moştenite de la strămoşi…Calitatea
legăturilor familiale este profund afectată. Dezrădăcinaţi şi deveniţi mai şubrezi,
membrii tinerelor generaţii…caută remedii pentru traiul lor dezordonat refugiindu-se
în paradisuri efemere şi artificiale importate, ce nu asigură omului o fericire profundă
şi durabilă. Uneori şi omul african este constrâns să fugă afară de sine însuşi, de
fraţii şi surorile sale de sânge, şi de Dumnezeu însuşi”.
Reţeta la toate acestea,
potrivit papei Benedict al XVI-lea, este faptul de a nu pierde speranţa: „a spera
împotriva oricărei speranţe”, a nu se teme de a crede, de a iubi, de a spune că Isus
este Calea, Adevărul şi Viaţa, adevărata mântuire. Astfel, adaugă episcopul Romei,
Africa poate deveni continentul speranţei, dacă nu-i va fi frică, asemenea lui Iosif
şi Maria, de a iubi Biserica. Un apel, acesta din urmă pe care succesorul lui Petru
îl adresează celor căsătoriţi, dar şi celor consacraţi, amintindu-le că fecioria şi
celibatul pentru Împărăţia lui Dumnezeu, nu numai nu contrazic demnitatea căsătoriei,
ci o presupun: căsătoria şi fecioria sunt singurul mod de a trăi misterul Legământului
lui Dumnezeu cu poporul său.
În fine, cuvinte de încurajare pentru cei tineri,
pe care Benedict al XVI-lea îi stimulează să se dăruiască lui Cristos, chiar până
la preoţie şi viaţa consacrată. Un mesaj de înţelegere şi de afecţiune din partea
Sfântului Părinte şi pentru cei mai mici, chinuiţi de suferinţă şi de disperare când
nu mai au o familie. • Copiilor care nu mai au un tată sau care trăiesc abandonaţi
în mizeria străzii, celor care sunt separaţi cu violenţă de părinţii lor, maltrataţi
şi abuzaţi, şi înrolaţi cu forţa în grupuri militare ce se dezlănţuie în unele ţări,
aş vrea să le spun: Dumnezeu vă iubeşte, nu vă uită iar Sfântul Iosif vă ocroteşte!
Invocaţi-l cu încredere”.
Apoi, la terminarea Liturghiei, fiecărui episcop
prezent şi în primul rând preşedinţilor Conferinţelor episcopale naţionale şi regionale
din toată Africa, Papa le-a consemnat Instrumentul de lucru pentru Sinod, pe care
Pontiful l-a definit ca document ce oglindeşte marele dinamism al Africii, dar care
ilustrează şi provocările cu care adunarea episcopilor va trebui să se confrunte.
Ureze - a spus în încheiere Papa - ca lucrările Adunării sinodale să contribuie la
a face să crească speranţa în popoarele africane, continuând să insufle fiecărei Biserici
locale nou elan evanghelic şi misionar în serviciul reconcilierii, dreptăţii şi păcii:
„Voi sunteţi sarea pământului! Voi sunteţi lumina lumii!, a spus în încheiere Benedict
al XVI-lea, preluând tema celui de-al II-lea Sinod special pentru Africa.